Poveşti de naştere: Naşterea lui Eric, un copil foarte dorit

povesti-de-nastere-totul-despre-mame
Cu Eric în "ora de aur"

Mi-am făcut ceva curaj și am zis să încerc să spun povestea nașterii băiețelului meu, Eric.

Încep prin a mă prezența: numele meu este Maria, acum am 33 de ani (fac 34) iar atunci când s-a născut Eric aveam 32 de ani și eram de doi ani diagnosticată cu scleroză multiplă. Vreau să menționez că locuiesc în Madrid de ceva timp și tot aici am și născut. M-am gândit că e puțin diferit tot procesul și poate ar fi interesant de povestit și o naștere de pe alte meleaguri.

Chiar dacă am diagnosticul pus, în decursul timpului am avut crize o data pe an (2011, 2012, 2014 și 2015), însă mai puțin în 2013, când am fost însărcinată cu Eric.

Eric a fost un copil foarte dorit

Eric a fost și este un copil foarte dorit din cauza faptului că nu ne-a fost permis să îl avem atunci când îl voiam și am fost nevoiți să așteptăm până când ne-au permis medicii.

Revenind la naștere, tot timpul mi-am dorit o naștere naturală și pot spune că am avut ceva emoții deoarece din cauza bolii mele eram încadrată la sarcină cu risc, însă am avut norocul să nasc într-o țara în care se pune mare preț pe nașterea naturală. Cezariană se face doar când nu se poate altfel. Chiar și așa, nașterea mea a fost provocată.

Îmi amintesc că vineri, 25.10.2013, am mers la un control medical pentru a vedea cum sunt (în data de 28.10.2013 se împlineau 40 de săptămâni se sarcină). Medicul m-a consultat, iar la final a spus “OK, te aștept mâine de dimineață la spital cu geanta făcută, căci în weekedul acesta o să vine Eric pe lume”. Am înghețat când am auzit. Emotiile erau imense, inima îmi ieșea din piept. Am plecat repejor acasă, am revăzut geanta de spital și am încercat să dorm. Știu sigur că nu am reușit prea bine.

A doua zi de dimineață eram la spital cu inima cât un purice și cu multe gânduri. M-au internat, m-au dus într-un salon și mi-au introdus un tampon cu o substanță pe el pentru a provoca contracții (nu avusesem până atunci, nu știam ce sunt). M-au monitorizat toată ziua, mi-au zis să merg, să fac mișcare, poate, poate se declanșează ceva, însă nimic. Eric cred că era foarte comod.

La sfârșitul zilei au concluzionat că nu a funcționat și că a doua zi o să merg în sala de naștere și o să îmi pună perfuzie cu oxitocină și “de acolo nu ies fără copil”. A urmat altă noapte albă. În tot acest timp a fost alături de mine soțul meu.

A doua zi am plecat amândoi către sala de naștere, cu bagaj cu tot, pentru că de acolo urmau să ne trimită în salon.

Vreau să menționez că în tot timpul acesta, moașa care urma să mă asiste la naștere (în final au fost două moașe și două persoane pentru copil) intra în salon doar sporadic, când știa că trebuie să facă ceva anume sau când o chemăm noi.

Totul a început la ora 10 când mi-au pus oxitocină. Cred că tot atunci mi-au rupt și membranele și mi-au pus și monitorul intern (pe capul copilului). Nu îmi mai amintesc exact momentul. Oricum, monitorul intern m-a obligat să stau doar în pat, fără drept de apel. La oră 11 începusem să simt ceva contracții. Moașa a venit să mă întrebe dacă vreau să cheme anestezistul pentru a îmi pune epidurala, însă vitează cum sunt am zis că nu, că mai pot aștepta, că durerea nu este așa mare. S-a uitat puțin ciudat la mine și a spus ”Bineee, cum zici tu”, și nimic mai mult.

“Suntem pe drumul cel bun!”

Pe la 12 am chemat-o și am rugat-o să vina anestezista. Pleacă și se întoarce cu o veste bombă. Toți sunt în sălile de operații și o să vină cineva când termină acolo. M-am căit ceva timp că nu aceptasem mai devreme, că începusem deja să simt durerea. A durat aproximativ o oră până a
venit anestezista, dupa 15 minute epidurala începea să își facă efectul, eram foarte liniștită.

Am rămas împreuna cu soțul meu și am început să ne jucăm “Fazan”, “ce încape într-o valiză”, cred că am și ațipit.

Pe la oră 15.30 a venit moașa să mă consulte, mi-a spus că s-a șters colul și că dilatația este de 2-3 cm. Practic de abia acum începea nașterea.

A mai venit la 16.30 moașa cu același motiv. A zis “suntem pe drumul cel bun” și a plecat. Pe parcurs am mai chemat-o din când în când ca să îmi mai urce doză de epidurală, deoarece mai simțeam dureri, care treceau apoi.

La 17.30 a venit pentru a mă consulta și mi-a zis că trebuie să încep să împing, ajutată de soțul meu și a plecat. Am rămas iarăși singuri în cameră, care începea să devină puțin întunecoasă, căci nu ne-am gândit să aprindem lumina. Nu conta atunci. Avem un aparat care ne arăta când vine o contracție. În momentul în care începea să crească peste 30 trebuia să trag aer pentru că atunci când ajunge la 100 să îl pot elimină, să împing.

Știu că am chemat-o pe moașă la un moment dat să îi spun să îmi mai dea epidurală. A zis că e prea târziu, căci pot naște în orice moment și nu mai are sens. M-am supărat, dar nu aveam puterea să mă cert cu ea și nici nu aveam argumente. După ce a ieșit din încăpere, i-am zis soțului să îmi întoarcă perna căci credeam că am transpirat. Nu era așa, însă. Se scurgea din epidurala și probabil din cauza aceasta aveam dureri.

Am împins amândoi timp de o oră, până când pe la 18.30 am simțit presiune în bazin și am chemat moașa. A venit o armată de oameni (patru persoane ) și au zis că ne pregătim. Tot atunci i-am zis și să verifice dacă îmi iese epidurala pe undeva pe la umăr: aveam dreptate. A prins mai bine și pot spune că în 10 minute iarăși nu mai simțeam nicio durere.

Mi-au zis să încep să împing tare atunci când am contracții. În tot timpul acesta, soțul meu mă ținea de mână. Mi-a spus că nu a văzut niciodată atâta forță într-o persoană. Tot ceea ce doaream era să îl văd pe bebe, să îl strâng la piept.

“Eu cred că a fost perfect”

Eric s-a născut la 19.07. De cum l-au scos mi l-au pus pe piept, i-au pus o căciuliță pe cap și ceva peste el, în schimb era pe pielea mea, un contact total cu mine. A fost cel mai frumos sentiment pe care l-am trăit până acum și probabil că îl mai pot trăi doar cu o altă naștere. L-au lăsat așa 10-15 minute, l-au luat puțin pentru a îl șterge și pentru a îl cântări, niciun moment nu au ieșit cu el din cameră, tot timpul l-am văzut. După ce au făcut asta, mi l-au dat înapoi și am stat așa aproximativ două ore, în sala de naștere. În timpul asta Eric a început să caute sânul, l-am apropiat de mine și am simțit cum natură este foarte înțeleaptă și cum copilul de abia născut are instincte bune. Au fost niște momente unice atât pentru mine, cât și pentru soț. A fost nașterea copilului nostru pe care am trăit-o din plin.

După perioada asta, ne-au urcat pe toți în salon, Eric rămânând cu mine în tot acest timp. Când am ajuns în salon, după puțin timp au venit și l-au luat să îl spele și l-au adus înapoi. Tot timpul Eric a stat cu mine, la fel și soțul care avea un fotoliu pe care să doarmă. Am rămas trei zile în spital, însă tot timpul împreună, încercând să ne adaptăm la noul statut și în primul rând să se adapteze bebelușul la lumea exterioară.

Cam așa a fost nașterea copilului meu. Eu cred că a fost perfect, iar durerile pe care l-am avut în anumite perioade au fost date uitării. Mi-a rămas în schimb în memorie privirea lui în momentul când l-am văzut la pieptul meu, dar și privirea soțului atunci când ne privea pe amândoi. Mi-a plăcut încât aș vrea să repet experiența cu tot riscul pe care îl presupune o nouă naștere pentru mine…

Poveste trimisă pe adresa [email protected] de Maria Lupașcu. Mulțumim!

 

Cum a fost naşterea ta? Ai născut natural sau prin cezariană? A fost momentul naşterii aşa cum ai visat tu sau ai rămas cu amintiri triste? Povesteşte-ne cum a decurs momentul în care puiul tău a venit pe lume, în aproximativ 1000 de cuvinte, trimite-ne textul tău la adresa [email protected], şi, dacă este selectat, va apărea la această rubrică. Dacă ai şi câteva fotografii din maternitate sau din primele voastre zile împreună, ne-am bucura tare să le vedem şi să le publicăm odată cu articolul! Mulţumim!

Foto: arhiva personală

 

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație ()