O naştere în anii ’80: “La dilatarea asta nu-i mai faci nicio clisma, că naște în WC”

povesti-de-nastere-tea-vasilescu

Tea Vasilescu: “Mama mi-a povestit nașterea mea din 1985”

Mama mi-a mai povestit despre nașterea mea și în trecut, dar de-abia acum, când urmează să devin mamă, am ascultat cu atenție amintirile ei. Și eu voi naște tot la Polizu, la fel ca mama mea. Daca ne luăm după data estimată de doctori, voi naște la trei săptămâni dupa ziua mea de 30 de ani.

Mi-a plăcut mult coincidența și mă bucur că am ales și emoțional spitalul în care să nasc (menționez, însă, că nu este singurul criteriu, doar un detaliu ce mă amuză).

Pe 24 aprilie 1985 era cald…

Tocmai înflorise liliacul. Mama se documentase intensiv pentru naștere, dintr-o ediție de “Mama și copilul” pe care mi-a și dăruit-o mie ulterior. Ca și acum 30 de ani, mama lucrează în Măgurele, acum Ilfov, atunci Sectorul Agricol, la 15 km de spital.

Mătușa mea, Edita, lucra și ea la Măgurele – avea doua fiice cu trei, respectiv un an mai mari ca mine. (Apropo: a fost foarte fain că am moștenit de la ele tot ce am avut nevoie, de la scutece aduse din vest, un mega-cărucior și, ulterior, multe haine, jucării și obiecte frumoase. Au fost mândria mea toată copilăria.)

Pregatirile și drumul către maternitate

Mama s-a dus la muncă până în ultima zi, ca să își păstreze cât mai mult din cele trei luni de concediu de maternitate. S-a nimerit ca 24 aprilie să pice într-o miercuri, iar miercurea venea doctorul ginecolog la Institut, pentru consultații. De dimineață au început contracțiile, iar mama a sunat-o pe Edita să o întrebe cum să procedeze. Șefa ei îi dăduse liber să plece acasă, dar Edita i-a sugerat să rămâna totuși la birou, unde avea acces la telefon fix.

Pe la prânz a sosit doctorul și mama s-a dus la consultație. Doctorul i-a zis că este gata de naștere, să își ia geanta de acasă – o va duce la spital cu Salvarea Institutului de Fizica. Zis și facut, l-au lasat pe doctor în drum și au continuat spre spital. Era ora două dupa-amiaza.

Ajunsă la Polizu, mama a anunțat ca ea naște cu Dr. Pană. Din povești știu că era un fost coleg de-al celeilalte mătuși ale mele, Roxana, pe care o asistase la nașterea verișoarei mele. Dar doctorul tocmai ieșise din tură, i-au lăsat vorbă la telefon soției sale să se întoarcă la spital cât mai repede.

Nașterea mea

Mediul care era de gardă tot făcea poante cu mama: “Ce ne facem daca nu ajunge doctorul? Nașteți și fără el?” “Eu nu, eu vreau să nasc cu doctorul meu”, spunea mama.

Atunci moda era că fiecare operațiune, oricât de mică, se plătea, iar mama avea pregătite în geanta ei plicuri cu 10 lei, 50 lei, 100 lei. Știa lecția de la cei care o sfătuisera. Infirmiera a dus-o la baie și i-a făcut clismă, dar doctorul a inceput sa urle: “La dilatarea asta nu-i mai faci nicio clisma, că naște în WC”. Se făcuse ora trei.

În jumătate de oră a aparut Pană. Pe mama o băgasera într-o rezervă de nașteri, nu în sala mare de travaliu cu “poporul”. Pentru că avea un aranjament cu doctorul, nu a intrat pe filiera “oamenilor de rând” care erau mai la grămadă – era mai chinuitor acolo pentru că se urla mult.

Sala era mică, lungă, cu un scaun ginecologic și un pat. A preluat-o o asistentă moașă, care i-a dat o pastila și i-a zis “Să nu-i spui doctorului ca ți-am dat-o că o sa mă certe dacă află”. Mama nu știe până în ziua de azi ce i-a dat. Asistenta a stat cu ea, mai pleca, revenea, se interesa de ea, dar nu i-a facut nimic… După care a venit doctorul Pană cu un rezident de culoare, ca să asiste – în total erau trei persoane lângă ea.

Amintirile s-au mai șters, însă crede că atunci i-au rupt apa, iar nașterea propriu-zisă nu a durat mai mult de jumătate de oră. Mama facuse exerciții de respirat după o carte, era cât de cât informată. Kegel nu mai ține minte să fi făcut, nu era moda pe atunci, citea și se juca cu alte exerciții. Respiratul știe sigur că l-a exersat și că i-a folosit.

“Durerea e insuportabilă, dar se uită”. Vorbea moașa cu ea, îi zicea că nu împinge bine. Cert e că nu s-a prins ce s-a întâmplat și când s-a întâmplat – nu îți dai seama pentru că doare foarte tare.

Și atunci se făceau tăieturi. Deși ea zisese ca nu vrea epiziotomie, doctorul i-a zis ca e mai bine așa. A știut că s-a terminat când m-a auzit pe mine plângând și imediat i-au arătat fundul, ca să știe ce sex am. M-am născut cu 3.300 kg: “Am vazut ca ai păr negru. Erai roșie și puțin ridată, dar nu foarte zbârcită, pentru că a fost o naștere foarte rapidă.”

“Și-acum mașina de cusut Ileana, coasem frumos ca să nu avem reclamații”, glumea doctorul. Între timp pe mine mă luasera în primire, urmând ca mama să mă vadă a doua zi, la lactarium. Ne-au externat luni, duminica am primit și vizita lui tata. A trimis în schimb în după-amiaza aceea niște bani și flori pentru fetele lui.

Condițiile din spital

După naștere au pus-o în pat și i-au zis să nu adoarmă. Asistenta doctorului a avut grija de ea după, i-a găsit rezervă, în care a venit apoi încă o fata cu pile mari, pe linie de partid, care avea un copil născut prematur. Lor le aduceau mâncarea în cameră, celelalte fete mergeau să mănânce la sala de mese și stăteau mai multe în cameră – majoritatea erau câte patru.

Rezerva era așa-zisa rezervă diplomatică în care stăteau diverse persoane cu pile, de obicei pe linie de partid, dar și cum avusese mama.

Era un hol mic cu dulap cu cămăși, prosop, baia pe drepta și camera cu două paturi. Nu aduceau copiii în cameră – mergeau mamele în sala în care erau copiii. A fost foarte nasol cu alaptarea, deși asistentele încercau să explice cât mai bine, însă nimeni nu înțelegea. “Te chemau undeva, îți dădeau copilul propriu și mergeai într-o sală de stat jos pe colac.”

Viața cu bebe în ‘85

“E un alt capitol al vieții, in care ai cu totul alte priorități”, zice mama. N-a avut depresie post-natală, era foarte fericită. Toți se mirau. Era foarte bine dispusă. Dar după puțin timp a început să fie speriata, îi era frică să pună mâna pe copil, așa ca îmi făcea tata baie. Până s-a prins că nu se rupe copilul…

În cartea “Mama și copilul” îți arată cum să alăptezi, cum să ții copilul, cum se leagă scutecul de pânză. Nu am fost un copil plăngăcios, abia mai târziu am început să fiu. “Aveai nevoie de atenție mai mult decât e omenește posibil. Am fost sclavul tău, nici nu știam pe ce lume trăiesc. Lasă ca vezi tu…”, îmi zice mama.

Etapele nu decurg ca în cărți, fiecare copil e diferit. “Sunt foarte multe lucruri mărunte la care nici nu poți să te gândești. Ani întregi sunt umpluți de copil, nu ai timp de altceva, nici să te gândesti prea mult nu ai timp.”

Aveam seturi de scutece din plastic, subtiri, din Ungaria sau din Vest – la noi nu se găseau decat foarte proaste. Scutece dintr-o țesătură mai compactă ca tifonul – apoi erau cele de finet, ca materialul de pajama de iarnă pe vremuri, cel fin pe-o parte. Peste asta se lega plasticul.

Cum m-am născut primăvara, a durat puțin până n-am purtat decât scutece, așa încât mama punea o mașină de spălat la două zile doar. Când era soare mă țineau pe balcon, într-un pat pliant, iar după ce s-a întors mama la muncă, într-un țarc improvizat în sufragerie.

Vremuri grele, cu prea puțin ajutor din partea altora – însă am crescut frumos împreună.

 

Cum a fost nașterea ta? Ai născut natural sau prin cezariană? A fost momentul nașterii așa cum ai visat tu sau ai rămas cu amintiri triste? Povestește-ne cum a decurs momentul în care puiul tău a venit pe lume, în aproximativ 1000 de cuvinte, trimite-ne textul tău la adresa [email protected], cu titlul POVESTE DE NAȘTERE, și, dacă este selectat, va apărea la această rubrică. Dacă ai și câteva fotografii din maternitate sau din primele voastre zile împreună, ne-am bucura tare să le vedem și să le publicăm odată cu articolul! Mulțumim!

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație