Poveşti de naştere: O naştere la New York

povesti-de-nastere-totul-despre-mame

Iulia și nașterea lui Frank

Iulia mi-e prietenă din copilărie, iar distanța care ne-a separat nu a contat – inițial a fost plecarea mea înspre State și Canada, apoi a ei tot către Vest, doar că eu mă întorsesem în România între timp. Cert e că o prietenie de 10 ani a dus la alta care sfidează distanțele și timpul, ceea ce-mi place teribil.

Iulia a născut în State, la final de ianuarie, un băiețel de 3.399 kg și 49.5 cm, prin cezariană programată.

La începutul verii trecute Iulia și-a terminat studiile pe care le făcea în State și s-a mutat în Marea Britanie. Rămăsese înscrisă la asigurarea studențească din SUA, de care a profitat când și-a dat seama că sistemul medical din Marea Britanie nu i se potrivește.

Sarcina cu Frank

A avut grețuri doar în jurul perioadei în care s-a implantat embrionul, în rest nu a avut nicio problemă până când au început să se lățească oasele bazinului, începând de pe la 30 de săptămâni – ea fiind și mică de înălțime și cu oasele mici. I s-au mai umflat mâinile și picioarele, nu excesiv, însă a suferit un pic de sindromul de tunel carpian. Comparând-o însă cu alte gravide – cum am fost eu, de exemplu -, Iulia chiar nu mi s-a plâns de nimic, ceea ce pentru mine era cam enervant. 🙂

S-a îngrășat 16 kg, doar că a pornit de la 44 kg, deci cele 16 kg au însemnat mai mult de o treime din greutatea ei inițială, ceea ce ea zice că a fost enorm – presiunea pe articulații și pe oase a fost foarte mare. Cele 6 kilograme pe care le are în continuare în plus se simt, obosește și acum mult mai repede.

A aflat că e însărcinată în mijlocul Oceanului Atlantic, într-o croaziera, și i-a scris un mesaj pe telefon viitorului ei copil – e prima ei amintire de gravidă. A fost prima oară la medic în State, la 4-5 săptămâni, dar atunci nu a văzut mare lucru. Pe urmă a mai fost o dată și se vedea deja inimioara. Când s-a mutat în Marea Britanie a fost preluată de către moașe pentru că era considerată low-risk. Nu a interacționat deloc cu doctorul, în nicio situație – așa cum se face în Marea Britanie. În general, prima vizita la moașă are loc intre 8 si 12 săptămâni, urmatoarele sunt la 4 săptămâni în trimestrul I, 3 săptămâni în trimestrul al II-lea și 2 săptămâni în trimestrul al III-lea.

În Marea Britanie Iulia a făcut doar două ecografii – la 12 săptămâni și la 20 de săptămâni, în rest a plătit destul de mult în privat pentru alte câteva ca să fie sigură că totul e în regula. Una a fost parte din testul Panorama – test de screening genetic – și încă vreo trei în rest, ultimele două spre final de sarcină pentru că îi era teama de restricția de creștere din ultima perioadă de sarcină. La moașe era tare interesant că nu te cântăresc niciodată – în America te măsurau cum ajungeai. “Am făcut însă testul de diabet, testul de pre-screening – varianta scurtă, cea cu o singură înțepătură, mi-au dat să beau un lichid scârbos, foarte dulce, și mi s-a făcut așa rău că eram convinsă că sunt bolnavă.” Din fericire nu era.

I-a fost foarte teamă să nască în Marea Britanie pentru că nu i-a inspirat încredere sistemul lor de stat, care face calcule de genul: riscul ca bebelușul tău să pățească ceva dacă naști cu forceps înmulțit cu costul pe care îl suportă sistemul pentru un individ care are probleme restul vieții pentru că s-a născut așa este mai mic decât costul unei cezariene înmulțit cu riscurile sale – drept pentru care nu fac cezariane. „La nivel de sistem, are sens – dar la nivel individual nu are sens, dacă tu ești părintele copilului cu probleme”.

Pe de altă parte, spitalul la care era înscrisă în Londra, Chelsea and Westminster, are super-birthing center – cu născut în apă, cu camere cu tot felul de șmecherii de relaxare pentru născut natural. I-au dat însă o foaie la început în care îi ziceau că ei nu fac cezariene la cerere, iar guvernul recomandă spitalelor sa nu depășescă un anumit număr de cezariene. Statisticile afișate la intrarea în spital arătau că în doar 16% din cazuri femeile care au încercat să nască natural în centrul de nașteri (numai gravidele cu risc foarte scăzut se pot încrie să nască aici) au ajuns în cele din urmă alături, în spital, fie pentru cezariană de urgență, fie pentru că a fost nevoie de „instrumente”. Forcepsul și vacuumul sunt folosite extrem de des în Anglia (13% din toate nașterile) pentru a evita cezariana, cu toate că implică riscuri mari pentru copil, motiv pentru care în America nu sunt folosite aproape deloc. „Nu am fost încântată de constrângerea asta. Dacă aș fi fost într-un sistem în care nu ar fi existat constrângerile astea și în caz de complicații aș fi putut conta pe ei să îmi facă cezariană, și nu alte intervenții care să îmi pună copilul în pericol, nu aș fi avut nicio problemă să nasc natural aici. În plus, am hotărât să mergem în America și pentru că aveam o asigurare medicală care acoperea toate costurile și ne-am dorit cetățenie dublă pentru Frank.”

Au plecat în America la 37 de săptămâni și câteva zile, teoretic nu avea voie să zboare – pregătise deja textul să îi păcălească în caz că întreba cineva ceva – dar nu a întrebat nimeni nimic. “M-am înscris în sistem la doctorul cu care am născut. Am hotărât să nasc prin cezariană programată, deși aici as fi avut încredere să nasc și natural, pentru că eram sub stresul timpului, soțul meu trebuia să se întoarcă la serviciu în Anglia, iar eu aveam nevoie de cel puțin câteva zile după naștere să îmi revin înainte de a zbura înapoi”.

Și atunci au ales ca dată de naștere 39 de săptămâni și 6 zile. Dacă nu ar fi trebuit să se întoarcă, ar fi așteptat să nască natural. Doctorul a zis că nu știi niciodată dacă poți să naști natural până nu încerci. Un alt detaliu e că Iulia are 1.50 m inalțime iar studiile arată că sunt riscuri puțin mai mari la nașterea naturală pentru femeile foarte scunde. „Pe de altă parte, corpul meu a muncit atât de mult să îmi facă bazinul mare încât probabil s-ar fi adaptat și aș fi născut natural. Am tot sperat că o să nasc natural – cu două zile înainte am pierdut dopul gelatinos și am început să am contracții destul de dureroase. Oricum am avut Braxton-Hicks de la 25-26 de săptămâni de sarcină, dar în ultimele două zile aveam episoade dureroase. Când m-au pus pe banda de monitorizare de la spital mi-au zis că sunt contracții regulate si destul de puternice. Probabil că dacă aș mai fi așteptat aș fi născut natural la scurt timp după.”

La spital în SUA

“Am ajuns cu două ore înainte de ora programată pentru cezariană, mi-au pus banda de monitorizare a contracțiilor, mi-au pus o perfuzie de hidratare, pentru că nu am avut voie să beau și să mănânc 12 ore înainte.”  Epidurala i-a pus-o un rezident, asistat de profa lui coordonatoare – fiind spital universitar majoritatea procedurilor așa s-au desfășurat. „Mi-au facut întâi o injecție cu un anestezic local și abia apoi au pus epidurala care m-a amorțit de la mijloc în jos. A fost totul foarte ușor. Poți să simți orice se întâmplă, simțeam tăieturile ca pe mângâieri cu pana, am fost trează tot timpul operației, însă nu vedeam nimic pentru că aveam un cearșaf drept paravan. Soțul a fost tot timpul acolo să mă țină de mână.” L-a văzut pe Frank când l-au scos pentru că au anunțat-o că va simți o smucitură și știa ce urmează. ”Era tot acoperit în vernix, micuț, zbârcit, blond – a urlat în același plâns cu care ne-am obișnuit de atunci. L-au pus pe o măsuță de observație sub lampa de încălzit și l-au inspectat doi pediatri. I-au dat scorul Apgar 9 din cauza culorii. L-au ținut 10 minute să-l analizeze.”

Pe urmă i l-au dat în brațe, era micuț cât pieptul ei. A stat cuminte în brațele ei până au terminat doctorii de cusut.

Alăptarea lui Frank

„Când au terminat operația m-au mutat într-o sală de observație timp de o oră și a început alăptarea – a găsit singur sânul. I-au făcut baie doar după ce ne-au întrebat dacă vrem să-i facă baie. Avea vernix și un pic de sânge pe el și nu voiam să mai aștept o zi să îi fac baie. Oricum, dacă nu voiai să-i facă baie, aveai dreptul acesta. Am avut colostru de la 30 și ceva de săptămâni. Nici nu mi-am pus problema că nu voi avea lapte pentru că nu mi se părea necesar să am lapte de la început. Stătea la sân, sugea, dar nu știu dacă venea ceva. E clar că oamenii au născut și în junglă, deci dacă nu aveau lapte praf ce se făceau?!”

Nu s-a stresat cu chestia asta, el stătea la sân, era fericit atunci – ceea ce i se pare firesc. După aia a aflat că în România e „o problemă că moare copilul de foame” dacă nu ai lapte.

„După asta ne-au dus în salon, era seară, și se vedeau toate luminile din Downtown Manhattan. A fost cel mai frumos <<hotel>> la care am stat vreodată. În primele două nopți am stat singuri pentru că nu a fost nimeni să stea cu noi. O singură noapte am stat cu cineva care apoi s-a mutat în altă rezervă.”

Soțul ei a stat cu ei tot timpul, o data pe zi se ducea acasă să facă un duș și să mai aducă sau să ducă din lucrurile de care mai aveau nevoie. Pentru tați aveau fotolii extensibile. “Pe Frank nu l-am dat niciodată la salonul de bebeluși, l-am ținut tot timpul cu noi.”

Epidurala au dat-o jos după 24 de ore pentru ca Iulia să înceapă să facă mișcare după primele 12, foarte important după cezariană. S-a ridicat în picioare a doua zi dimineața. Născuse la 14.45, până de dimineață singurele drumuri au fost la baie. În prima zi dupa i-au făcut o injecție cu un calmant mai puternic, din ziua următoare i-au dat doar medicamente generice. “Mă așteptam la mult mai multă durere.”

Au stat patru nopți la spital, atâta a acoperit asigurarea, deși doctorul le-ar fi dat acordul să plece și după trei nopți.

Nu știe când i-a venit laptele, nu a preocupat-o deloc aspectul. „La un moment dat știu că am observat că era alb la gură. Cerea la sân destul de des, la una-două ore. A doua noapte a vrut să stea la sân non-stop – până la trei noaptea când am clacat, am chemat asistenta să îi dea lapte praf – ne-a întrebat de trei ori dacă suntem siguri și i-am dat cam 20 ml și după care s-a culcat. A doua zi am fost la un curs de alăptat și am aflat că era cluster feeding și că bebelușul încerca să crească producția de lapte și că nu ar fi trebuit să îi dea lapte praf. Cică după o noapte se oprește.

Nu am regretat, însă, pentru că am făcut zilele următoare multe drumuri (să-i facem actele, să-i luăm pașaportul) și am avut mereu la noi un biberon cu același lapte ca-n maternitate. A fost bine să știu că am ceva sigur pe care mă pot baza dacă i se face foame. Din fericire, în toate drumurile am reușit să îl alăptez înainte să îi fie foame. Deși nu ma simt tocmai confortabil sa fac asta în public, am găsit soluții.”

Frank și-a recuperat greutatea de la naștere în câteva zile. Apoi a mai scăzut puțin odată cu stresul întoarcerii în Mare Britanie. Pediatrul american i-a recomandat să îl alăpteze la cerere, dar să nu îl pună mai des de două ore, că au nevoie și sânii să se odihnească. Frank s-a reglat singur să mănânce la trei ore dupa primele zile, dar are reflux deci fiecare masă durează mult – mănâncă lent și trebuie ținut la verticală cel putin 30 de minute după masă – și se trezește des. Le-a fost greu la început, în primele săptămâni nu exista diferență între noapte și zi și au suferit de oboseală – “Toată perioada aia e un blur total. La un moment dat nu mai puteam. Ca adult, ai nevoie de un ciclu complet de cel putin 90 de minute de somn, iar eu de cele mai multe ori dormeam maxim o ora legat. Eram așa de obosită că vorbeam și uitam brusc ce aveam de zis.”

 

Cum a fost nașterea ta? Ai născut natural sau prin cezariană? A fost momentul nașterii așa cum ai visat tu sau ai rămas cu amintiri triste? Povestește-ne cum a decurs momentul în care puiul tău a venit pe lume, în aproximativ 1000 de cuvinte, trimite-ne textul tău la adresa [email protected], și, dacă este selectat, va apărea la această rubrică. Dacă ai și câteva fotografii din maternitate sau din primele voastre zile împreună, ne-am bucura tare să le vedem și să le publicăm odată cu articolul! Mulțumim!


Pentru că ne dorim să îți oferim materiale și experiențe care să îți îmbogătească viața de părinte, am creat un scurt chestionar care să ne ajute în acest sens. Completarea lui poate dura până la 8 minute. Și pentru că apreciem fiecare minut pe care ni-l acorzi, punem la bătaie 30 de cărți de parenting. La sfârșitul chestionarului lasă-ne adresa ta pentru a te înscrie automat în tombolă!

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație ()