Sarcină anembrionară. „După 3 luni de sarcină cu simptome specifice, am ajuns la chiuretaj”

Theodora Fintescu, redactor
sarcină anembrionară
Două teste pozitive de sarcină au făcut-o pe cititoarea noastră să creadă că va deveni mămică.

Cititoarea noastră B.A. ne-a trimis experiența ei cu o sarcină anembrionară, urmată de chiuretaj, la trei luni de sarcină. Redăm povestea, așa cum a fost scrisă de cititoarea noastră: 

„Mi-am făcut un test de sarcină, chiar 2, ce au fost pozitive, însă nu am fost la doctor din anumite motive. Credeam că am o sarcină absolut normală, doar că după vreo 3 luni de sarcină am început să sângerez. Nu m-am dus la doctor în ziua aceea, pentru că era duminică, însă luni după-amiază am ajuns la doctor tot sângerând, ba chiar începuseră să îmi curgă și cheaguri de sânge.

Am început să plâng în sala de așteptare

Eram în sala de așteptare singură, iar în mână țineam strâns o cruciuliță primită în dar de la duhovnicul meu. Doamna doctor, în timp ce eu așteptam, consulta o altă gravidă, iar eu, printre lacrimi și suspine (pentru că suspectam că sarcina mea nu e prea bine), am auzit inima bebelușului acelei mămici, dar și cum doamna doctor o felicita. În acel moment, am început și mai tare să plâng, simțind că la mine nu o să fie atâta veselie când mă va consulta.

Îți recomandăm să afli mai multe despre provocările vieții de mămică citind două cărți de referință despre alăptare și îngrijirea bebelușului, scrise de Dr. Jack Newman, respectiv Dr. William Sears. Îți propunem pachetul la preț special ”La început de drum”. Detalii, AICI.

După câteva minute de așteptare, am intrat și eu la consultație, iar doamna doctor, imediat ce s-a uitat la monitor, mi-a spus: „Stai să vezi că nu-i bună sarcina!” Mi-a spus să mă uit în monitor, să îmi explice de ce sarcina nu este bună, iar atunci mi-a zis: „Uite, vezi, aici este sacul gestațional, iar înăuntru nu ai bebeluș”.

Nu am avortat un copil, ci un sac gestațional

După aceea, mi-a spus să stau jos și să îmi explice mai bine cum stă treaba, așa că mi-a explicat că sarcina este de 2 săptămâni oprită în evoluție și în uterul meu s-au dezvoltat doar placenta și sacul gestațional, iar embrionul nu s-a dezvoltat deloc și trebuie să îmi facă chiuretaj pentru a-mi scoate acel sac gestațional.

Aș vrea să vă mai spun că am avut simptome de sarcină, fapt pentru care până să sângerez am crezut că am o sarcină normală. Din fericire, în astfel de cazuri, viața mamei nu este în pericol, ba chiar poate aștepta (cum am așteptat eu fără să vreau) avortul spontan.

Sinceră să fiu, eu până la mine nu am mai auzit de sarcină anembrionară, însă am înțeles că li se întâmplă multor femei măcar o dată în viață asta și că, din păcate, nu poți preveni în niciun fel sarcina anembrionară. Din fericire, psihic sunt bine, pentru că nu am avortat un copil, ci doar un sac gestational”.

Cum a fost naşterea ta? Ai născut natural sau prin cezariană? A fost momentul naşterii aşa cum ai visat tu sau ai rămas cu amintiri triste? Povesteşte-ne cum a decurs momentul în care puiul tău a venit pe lume, în aproximativ 1000 de cuvinte, trimite-ne textul tău la adresa [email protected], cu titlul POVESTE DE NAȘTERE şi, dacă este selectat, va apărea la această rubrică. Dacă ai şi câteva fotografii din maternitate sau din primele voastre zile împreună, ne-am bucura tare să le vedem şi să le publicăm odată cu articolul! Mulţumim!

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa