Naștere la Constanța. ”Eu am plecat din spital cu stafilococ auriu după cezariană, iar fetița, cu ruptură de claviculă”

TOTUL DESPRE MAME
stafilococ auriu după cezariană
Infecția cu stafilococ auriu a fost foarte dureroasă și a necesitat un tratament invaziv.

Cititoarea noastră Alexandra Axente ne-a trimis o poveste de naștere la Spitalul Județean Constanța, acolo unde a venit pe lume fetița ei, în 2017. Nașterea a decurs bine, însă odată ajunsă acasă mămica a început să aibă dureri mari din cauza unei infecții cu stafilococ auriu. Redăm mai jos povestea de naștere, așa cum a fost scisă de mămică:

”Povestea nașterii fetiței mele începe pe data de 31 martie 2017, la 4:45, când mi s-a rupt apa. Am plecat spre Spitalul Județean Constanța, timp în care am l-am sunat pe doctorul care m-a monitorizat toată sarcina. Am aflat cu stupoare că este plecat și că nu voi putea naște cu el.

Ajunsă la spital, am fost lăsată în grija altui medic, despre care auzisem numai lucruri bune. La ora 6, am fost dusă în sala de așteptare, cu aparatul de monitorizare a bebelușului pe burtă. Fără contracții și fără dilatație. Orele treceau, eu tot așteptam.

Decizia medicului: cezariană din cauza uterului retrovers

Într-un final, medicul mă consultă și îmi spune că am uter retrovers și mă anunță că nu pot naște natural și că e nevoie de operație cezariană de urgență. Am semnat toate actele necesare și am fost bagată în operație cu mare frică, fiind prima operație de care aveam parte.

Pe masa de operație am făcut tensiune foarte mare, așa că la post-operator am fost monitorizată atent. După 3 zile de stat în spital în niște condiții cât de cât bune, am ajuns acasă cu dureri de cap crunte în urma anesteziei în coloană. La 5 zile de la operație, a început calvarul. Operația, roșie și umflată, temperatură și durere la mers. Medicul mi-a recomandat algocalmin fiolă și gheață pe operație.

Am fost luată la mișto de asistente

În ziua a 8-a după operație, am ajuns la Urgență cu dureri foarte mari și a fost chemat medicul care m-a operat.

Îți recomandăm să afli mai multe despre provocările vieții de mămică citind două cărți de referință despre alăptare și îngrijirea bebelușului, scrise de Dr. Jack Newman, respectiv Dr. William Sears. Îți propunem pachetul la preț special ”La început de drum”. Detalii AICI.

Asistentele din Urgență m-au tratat ca pe un nimeni și am fost luată la mișto și pusă să plătesc pentru pansamentele sterile. Peste puțin timp, a venit un chirurg care mi-a apăsat pe operație și a pocnit, curgând din ea un lichid. Infecție. Însă nu mi s-a spus ce. Medicii și asistentele bineînțeles că au știut despre ce infecție este vorba.

Au urmat zile întregi de chinuri, în care am fost curățată pe viu în operație și mi se punea un praf în interior care ustura groaznic. La o săptămână, am primit și rezultatul analizei: infecție cu stafilococ auriu. Între timp, am depistat acasă că fetița mea avea fractură de claviculă.

Încp o anestezie generală, pentru curățarea infecției

Chinurile pe viu au durat 20 de zile, după care am fost chemată să mi se curețe operația și să fiu închisă. Nu știam în ce constă, nu mi s-a explicat nimic, nu am semnat nimic. Am fost urcată pe masa de operație și adormită. M-am trezit după cateva ore, pansată și buimacă, neștiind ce s-a întâmplat.

După toată această întâmplare, în afara chinurilor care m-au lăsat cu traume psihice, am rămas și cu o operație prinsă cu copci, care arată ca oasele unui pește. Următorul copil sigur nu îl voi mai naște la spitalul de stat”.

Cum a fost naşterea ta? Ai născut natural sau prin cezariană? A fost momentul naşterii aşa cum ai visat tu sau ai rămas cu amintiri triste? Povesteşte-ne cum a decurs momentul în care puiul tău a venit pe lume, în aproximativ 1000 de cuvinte, trimite-ne textul tău la adresa [email protected], cu titlul POVESTE DE NAȘTERE şi, dacă este selectat, va apărea la această rubrică. Dacă ai şi câteva fotografii din maternitate sau din primele voastre zile împreună, ne-am bucura tare să le vedem şi să le publicăm odată cu articolul! Mulţumim!

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa