Cititoarea noastră Cristina, de 19 ani, a avut ghinionul de a face tromboză venoasă la creier după naștere, situație care a împiedicat-o să se bucure de fetița ei în primele zile de viață și să se teamă că micuța va rămâne fără mamă. Redăm mai jos povestea de naștere, așa cum a fost scrisă de cititoarea noastră:
”Am născut pe 18.11.2019 la Spitalul Orășenesc din Târgu Cărbunești, Gorj. Luni dimineață am fost la un control la doamna doctor și atunci mi s-a spus că sunt în pretravaliu și că sunt șanse să nasc oricând! Fiind un spital slab dotat, iar fetita mea având circulară dublă de cordon, dacă plecam acasă riscam să fiu trimisă la un alt spital, așa că am decis împreună cu doamna doctor să intru în cezariană!
9 luni de zile m-am frământat și stresat, însă în acea zi mă purtam total normal, neavând nicio emoție. Asta până mi-am auzit copilul plângând. Nu mai aveam aer și mi-a fost frică să îmi văd copilul, fiindcă nu știam care va fi reacția mea! A decurs totul bine, am ajuns la ATI într- o camera cu 2 paturi, în care mai era o fată ce născuse înaintea mea, tot prin cezariană.
Fetița plângea la sân, dar asistentele nu îi aduceau lapte praf
După câteva ore, mi-am văzut și ținut în brațe prima oară fetita! A fost minunat, însă ce avea să urmeze m-a lăsat cu traume. După 4 zile de monitorizare, am fost urcată împreună cu colega de „suferință” la neonatologie, cu bebelușii în camera. După o oră, a venit o asistentă care ne-a spus că avem de făcut 2 perfuzii, iar când am întrebat altă asistentă de la neonatologie cine va sta cu copiii, mi-a răspuns sec „voi”!
Îți recomandăm să afli mai multe despre provocările vieții de mămică citind două cărți de referință despre alăptare și îngrijirea bebelușului, scrise de Dr. Jack Newman, respectiv Dr. William Sears. Îți propunem pachetul la preț special ”La început de drum”. Detalii AICI.
Am stat ore întregi pe marginea patului cu 2 drene în burtă și perfuzia în mână liniștindu-mi în același timp copilul! După alte 2 zile, mi-au fost scoase drenele și mă simțeam mult mai bine, însă tot ce mi se întâmpla mă lăsa mereu șocată! Plângeam zi și noapte, că fetița mea era o mâncăcioasă și nu voia sânul deloc, iar asistentele nu îmi dădeau lapte praf să o hrănesc!
Dureri insuportabile de cap
Pe fiecare tură venea alta asistentă, care ne zicea lucruri diferite, și nu înțelegeam niciodată ce e mai bine pentru copilul meu! Au fost 7 zile în care mă uitam pe geam și mă simțeam ca într-o inchisoare, nu credeam că voi mai ajunge acasă. Ieșeam noaptea pe hol și plângeam atât de tare că nu mai aveam suflu!
În sfârșit, a venit ziua când am mers acasă! După o săptămână de stat acasă cu bebelina, au început niște dureri insuportabile de cap! Ajunsesem să nu ma pot ridica de jos sau să vorbesc. M-am întors la spital și doctorița mi-a spus că e posibil să fiu în depresie! Am fost la 3 medici neurologi ce mi-au dat o plasă de pastile, niciuna nu își făcea niciun efect, ba mai rău îmi făceau!
Două săptămâni am stat cu dureri insuportabile, iar după alte două săptămâni vederea mi se dereglase, timp în care fetița mea a stat cu mama! În sfârșit, mergând la trei medici neurologi și un ORL- ist, am decis să merg și la un oftalmolog. Am crezut că îmi va da niște picături sau că îmi va spune că îmi trebuie ochelari și mă va trimite acasă, însă nu a fost asa, m-a consultat și m-a trimis în urgență!
Diagnostic: tromboză venoasă la creier
Ceea ce s -a întâmplat mai departe este ceva ce mi-a marcat viața! Doctori de la Neurologie și Cardiologie au venit să mă vadă, iar după un tomograf diagnosticul a fost crunt: „tromboza venoasă la creier”, mai exact 3 vene de sânge înfundate! Mi s-a spus că trebuie să mă internez și, dacă plec, plec pe semnătură, așa că am decis să rămân.
Plângeam pe holurile spitalului, credeam ca nu îmi voi mai vedea copilul! A doua zi am făcut un RMN și de acolo au decis ca noaptea la 2- 3 să mă trimită cu o Salvare la București. Am stat acolo 2 săptămâni, singură, necunoscând orașul, doctorii, neavând pe nimeni, și, mai ales departe de fetita mea!
Când devii mamă, frica de moarte e de 1000 de ori mai puternică
Am ajuns la secția de Neurologie la Spitalul Obregia la 5 dimineața, am fost dusă într- un salon și m-am ghemuit în pat. Timp de o săptămână am plâns, crezând ca voi muri, însă doctorii de acolo m-au liniștit, zicandu-mi că o să mă fac bine! Plângeam în pumni, nu de frica morții, ci de frica că îmi voi lăsa fetița să crească fără mamă! Când devii mamă, frica de moarte devine de 1000 de ori mai puternică.
După altă săptămână, în sfârșit am plecat acasă cu soțul meu. Toate astea mi s-au întâmplat de la prea multă anestezie! Am stat departe de copilul meu 2 luni din cauza medicilor care era să mă omoare. Acum, la 3 luni ale fetiței, sunt mai bine și mă refac ușor! Multumita lui Dumnezeu și doctorilor de la secția de Neurologie Obregia București, mi-am putut ține fetița în brațe și i-am putut spune zilnic cât de mult o iubesc!”
Cum a fost naşterea ta? Ai născut natural sau prin cezariană? A fost momentul naşterii aşa cum ai visat tu sau ai rămas cu amintiri triste? Povesteşte-ne cum a decurs momentul în care puiul tău a venit pe lume, în cel mult 1.000 de cuvinte, trimite-ne textul tău la adresa [email protected], cu titlul POVESTE DE NAȘTERE şi, dacă este selectat, va apărea la această rubrică. Dacă ai şi câteva fotografii din maternitate sau din primele voastre zile împreună, ne-am bucura tare să le vedem şi să le publicăm odată cu articolul! Mulțumim!
