A doua cezariană. Cu ce diferă de prima și care sunt riscurile

Theodora Fintescu, redactor

A doua cezariană este o experiență pe care mămicile o așteaptă fie cu teamă, dacă prima a fost o experiență negativă, fie cu relaxare, dacă la cea anterioară nu au avut nici cea mai mică problemă. Cezariana, fie că e prima, a doua, a treia sau chiar a patra, este o intervenție chirurgicală care, ca orice operație, presupune riscuri. Particularitățile organismului, intervențiile similare anterioare, atenția și priceperea medicului sunt doar câteva dintre variabilele ce pot influența o astfel de experiență.

Dacă te afli la a doua cezariană, ești familiarizată deja cu procedura, iar faptul că știi la ce să te aștepți reduce din stresul aferent oricărei nașteri. Așa cum probabil știi deja, cel mai frecvent, după operația de cezariană apar senzația de greață, vărsături și dureri de cap- ca efect al anesteziei.

De asemenea, după ce trece anestezia, apar durerile abdominale. Cu medicația administrată corect acestea nu ar trebui să ridice probleme. Constipația, balonarea și durerile abdominale sunt alte surse de disconfort care pot să apară, indiferent dacă este vorba despre prima sau a doua cezariană.

În ceea ce privește complicațiile pe care le presupune o astfel de intervenție, pot apărea infecții uterine, leziuni chirurgicale, pierderi masive de sânge, afectarea vezicii biliare, complicații genitale sau urinare, complicații pulmonare (prin embolie pulmonară – formarea de cheaguri care sunt transportate de vasele de sânge până în plămâni cu blocarea funcției pulmonare) și/sau cardiace, tromboembolism cerebral.

Semne că suferi de complicații după cezariană

Odată ce ai ajuns acasă din spital, pregătește-te ca timp de câteva zile să experimentezi frisoane, sângerări vaginale, dureri abdominale și dificultatea de a te deplasa. Totuși, dacă simți că starea ta se deteriorează de la o zi la alta, mergi la un control.

Iată care sunt semnele care ar trebui să te trimită la medic

  • dureri abdominale acute după 4-5 zile de la operație
  • febra
  • sângerările vaginale abundente cu sânge de culoare foarte deschisă (oxigenat)
  • amețelile
  • absența unui tranzit intestinal revenit normal (la cel mult două zile după operație)
  • dureri în timpul urinării
  • sânge în urină

Îți recomandăm și ”La început de drum”, pachetul care conține cele mai importante cărți pe care trebuie să le citească o mămică. Pachetul oferit la un preț special poate fi cumpărat de AICI.

Riscuri la a doua cezariană

Riscurile de a dezvolta anumite complicații cresc odată cu creșterea numărului de cezariene suportate. Însă, la fel de bine, intervențiile pot decurge fără probleme, fie că e vorba de a doua sau de a patra cezariană. Riscul principal este cel al rupturii uterine.

De aceea Organizația Mondială a Sănătății recomandă ca după o naștere prin cezariană să se evite, cel puțin șase luni, o altă sarcină. Se consideră că doi ani între nașteri este o perioadă suficientă pentru ca uterul să se vindece de tot. Iată câteva posibile complicații, asociate cu cezarienele repetate:

Aderențe chirurgicale abdominale

Fiecare operaţie abdominală creşte riscul formării de aderenţe (fibre de ţesut care cresc pe organe sau pe peretele abdominal). Fiecare operaţie de cezariană le poate spori numărul, acestea dau dureri şi pot să lipească organele unul de celălalt sau de peretele abdominal conducând pe termen lung spre complicaţii cum ar fi ocluzia intestinală şi chiar infertilitatea.

Placenta praevia sau placenta accreta

Cu fiecare cezariană creste riscul de placenta praevia (placenta inserată extrem de jos acoperind parţial sau total colul uterin). Placenta accreta este altă complicaţie dată de inserarea prea adâncă a placentei în peretele uterin şi care nu se mai poate desprinde în timpul naşterii.

Ambele anomalii ale placentei pot conduce la hemoragii care pun în pericol viaţa mamei şi a copilului. Peste 60% din cazurile de placenta accreta apar la femeile cu multiple cezariene, riscul este de la 0,24 % pentru femeile la prima cezariană si ajunge la 2,13 % la a 4-a cezariană conform unui studiu publicat în revista “Obstetrics and Gynecology” în iunie 2010.

Histerectomia de urgenţă

Riscul de a avea nevoie de o histerectomie de urgenţă la cezariană (de îndepărtare chirurgicală a uterului) este de 0,42 % la a doua cezariană şi ajunge la 2,41 la a 4-a, conform studiului menționat mai sus.

Hemoragie masivă

Riscul de hemoragie creşte cu fiecare operaţie de cezariană. Pierderi de sânge mari au loc la 3,3 % din cazurile aflate la a treia cezariană conform studiului “Complicaţii materne asociate cu cezarienele multiple” care a comparat, între 2000-2005, un număr de 277 femei cu multiple cezariene cu un grup de 491 de femei aflate la a doua cezariană.

Dacă te-a interesat ce presupune a doua cezariană, probabil ești interesată și de următoarele subiecte:

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa