Bani de la Primărie pentru gravide și cupluri infertile. Care sunt criteriile

Geta Roman, director editorial

O veste bună pentru viitoarele mămici: Bani de la Primăria București pentru gravide și pentru cuplurile cu recomandare medicală pentru fertilizare in vitro.

Primăria Capitalei a decis ca femeile însărcinate să primească sprijin material pentru controalele și tratamentele de care au nevoie pe perioada sarcinii, iar cuplurile infertile să fie ajutate financiar pentru tratamentele FIV.

Astfel, viitoarele mame vor beneficia de așa numitul Voucher Materna în valoare de 2.000 de lei, destinat monitorizării sarcinii și eventualelor tratamente care nu sunt decontate în acest moment de Casa de Asigurări.

Practic, vor exista două vouchere, fiecare în valoare de 1.000 de lei, care vor fi acordate în două etape: primul începând cu săptămâna a zecea de sarcină, iar cel de-al doilea în momentul în care gravida intră în luna a șasea de sarcină. Fiecare voucher este alcătuit din bonuri valorice de câte 50 de lei fiecare. Pentru acordarea lor va fi nevoie de două adeverințe medicale, corespunzătoare fiecărei etape.

10.800 de lei pentru cuplurile infertile

În ceea ce privește cuplurile cu probleme de fertilitate cărora le-a fost recomandată procedura de fertilizare in vitro, acestea vor primi de la Primărie vouchere în valoare totală de 10.800 de lei, după cum urmează:

  1. După procesarea cererii, se acordă primul voucher în valoare de 3.600 de lei, în baza unei prime scrisori medicale
  2. Înainte de efectuarea puncției ovariene se acordă cel de-al doilea voucher în valoare de 3.600 de lei, în baza unei alte scrisori medicale
  3. Înainte de embriotransfer se acordă cel de-al treilea voucher în valoare de 3.600 de lei, în baza celei de-a treia scrisori medicale.

Pentru perioada iunie 2018-decembrie 2019 s-a alocat bugetul necesar pentru sprijinirea a 1.000 de cupluri în vederea realizării procedurii de fertilizare in vitro.

Criteriile de eligibilitate pentru acordarea banilor cuplurilor infertile:

  1. Cupluri infertile care au indicație pentru FIV/ ET
  2. Membrii cuplului au calitatea de asigurat
  3. Cuplu autolog și/ sau cuplu în care partenerul suferă de azoospermie
  4. Vârsta femeii cuprinsă între 24 și 45 de ani

Ambele măsuri sunt menite să sporească natalitatea, având în vedere că, în ultimii ani, aceasta a scăzut într-un ritm alarmant. Astfel, dacă în 2010 s-au născut 21.147 copii în București, în 2015 numărul nou născuților a ajuns la 19.255.

Dr. Andreas Vythoulkas, medic specialist obstetrică ginecologie, cu supraspecializare în infertilitate, este de părere că inițiativa este una binevenită, având în vedere costurile mari și descurajante pentru procedurile FIV. ”Fertilizarea in vitro și tratamentele necesare înainte de această procedură costă suficient de mult pentru ca unele cupluri să fie descurajate. Unii renunță la visul de a avea un copil din motive financiare. Iar dreptul de a avea un copil nu trebuie luat nimănui. Mai ales din pricina implicațiilor financiare. Am încredere că prin acest proiect tot mai multe persoane vor avea acces la fertilizare in vitro. Infertilitatea este o boală, trebuie să fim conștienți de acest lucru. Iar soluționarea ei constă uneori în procedura de fertilizare in vitro. Este bine că lucrurile se mișcă din ce în ce mai mult în direcția ajutorului acordat cuplurilor care suferă de această afecțiune!”, a spus medicul.

UPDATE 12.03.2019 Mădălina Băluță de la Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București a anunțat într-o conferință de presă că cele 1000 de locuri au fost ocupate, iar în acest moment 556 de proceduri au fost finalizate. Programul urmează să se reia anul viitor, când cuplurile vor beneficia și de consiliere psihologică.

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa