Ceaiuri pentru gravide

TOTUL DESPRE MAME

Ce ceaiuri avem voie să bem în timpul sarcinii

Știm din proprie experiență că relația unei gravide cu ceaiurile este destul de complicată: pe majoritatea ceaiurilor este scris negru pe alb că nu sunt recomandate în sarcină și în alăptare, prietenele noastre ne spun că ele au băut ceaiuri peste ceaiuri cu sau fără cofeină când erau însărcinate și au fost sănătoase tun, iar în cărți citim că trebuie să fim prudente până și cu bietul mușețel. Deci cum rămâne? În plus, parcă pentru a ne îngreuna și mai tare luarea unei decizii, numeroşi specialişti în medicină alternativă consideră că anumite ceaiuri de plante fac minuni pentru sănătatea noastră și că ceaiurile de plante pot oferi adesea o sursă suplimentară de nutrienţi, cum ar fi calciu, magneziu şi fier.

Pentru a înţelege care sunt cele mai bune ceaiuri pentru sarcină, ar trebui să aruncăm mai întâi o privire asupra diferitelor tipuri de ceaiuri şi a modului în care sunt preparate.

Diferenţa dintre ceaiuri

Ceaiuri din frunze de ceai

Ceaiurile pot fi preparate fie din frunze de ceai, fie din alte plante sau chiar fructe. Cele din frunze de ceai pot fi împărțite în două categorii mari: ceaiuri negre și ceaiuri verzi.

  • Ceaiul negru este foarte des întâlnit, sub forma diferitelor sortimente mai mult sau mai puțin celebre, cum ar fi Earl Grey, English Breakfast sau Orange Pekoe.
  • Ceaiul verde are un gust mai delicat decât cel negru și este vestit pentru conținutul său bogat în antioxidanți.

Ambele varietăți conţin cantităţi variabile de cofeină şi antioxidanţi și sunt făcute din frunze de plante de ceai.

Cu cât este mai mare timpul de oxidare (fermentare) a frunzelor, cu atât este mai mare nivelul de cofeină.

Timpul necesar preparării, precum şi mărimea şi tipul frunzei din care este făcut ceaiul influenţează cantitatea de cofeină.

Versiunile decofeinizate ale acestor ceaiuri conțin şi ele puţină cofeină.

Ceaiurile din plante

Sunt preaparate din rădăcini, fructe de pădure, flori, seminţe, frunze şi o varietate de plante; nu doar din frunze.

Ceaiurile din plante adevărate nu conţin cofeină (acestea nu includ orice alte băuturi numite „ceai”, care nu sunt, de fapt, ceaiuri; astfel ar fi cazul băuturii preparate din mate).

Aceste ceaiuri pot fi, de asemenea, folosite ca remedii naturale, deoarece au proprietăţi terapeutice.

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa