De ce, cum și unde se fac exerciţii Kegel

exerciții kegel

Exerciţii Kegel, cunoscute şi sub numele de exerciţii pelviene, sunt recomandate în cadrul multor cursuri de educație prenatală. Acest tip de exerciții ajută la întărirea muşchilor care susţin uterul, vezica urinară şi intestinele. Exerciţiile Kegel ajută, totodată, la întărirea muşchilor vaginali.

Exercițiile Kegel își poartă denumirea de la medicul Arnold Kegel, un ginocolog american care a trăit în perioada 1894 – 1972. Pe lângă această gimanstică a vaginului, Kegel a mai inventat și un perineometru, un aparat care măsoară intensitatea contracțiilor voluntare de la nivelul planșeului pelvin.

Care sunt avantajele exerciţiilor Kegel în timpul sarcinii?

Femeile gravide care fac exerciţii Kegel își cresc șansele să aibă o naştere mai uşoară. Întărirea muşchilor în timpul sarcinii poate ajuta la dezvoltarea capacităţii de a-i controla în timpul travaliului şi naşterii.

Tonifierea muşchilor pelvieni reduce, de asemenea, două probleme des întâlnite în timpul sarcinii: controlul vezicii urinare şi hemoroizii.

Exercițiile Kegel sunt recomandate și după sarcină, pentru a ajuta la vindecarea perineului, la redobândirea controlului vezicii urinare și la consolidarea mușchilor pelvieni.

De ce să faci exerciţii Kegel

exerciții kegel

Există câteva modalităţi de a-ţi localiza muşchii pelvini. Ai putea să inserezi un deget în vagin şi să încerci să masezi muşchii din jur, sau să îţi exersezi oprirea fluxului de urină în timpul urinării (deşi nu ar trebui să faci asta prea des, deoarece ţi-ar putea slăbi muşchii în timp şi/sau creşte şansa contractării unei infecţii urinare).

De cele mai multe ori avem grijă de mușchii noștri, dar uităm de unul dintre cei mai importanți: cei ai vaginului. Exercițiile Kegel ajută la tonifierea și tonifierea mușchilor pelvieni. Efectele se vor vedea într-o viață sexuală mai bună și o funcționare corectă a organelor genitale.

Incontinența urinară este des întâlnită mai ales în cazul femeilor care au născut natural. Dacă pierzi câțiva stropi de urină când râzi, strănuți, tușești, exercițiile Kegel îți pot fi de ajutor. Nu va fi o vindecare totală, dar vor îmbunătăți situația.

De obicei, auzim despre exercițiile Kegel în contextul nașterii, când ni se spune că trebuie să readucem vaginul în forma lui de dinainte de a deveni mame. Făcându-le în mod constant grăbim procesul de vindecare a locului.

Totuși, exercițiile Kegel te pot ajuta și într-un fel la care poate nici nu te-ai gândit. După o perioadă de exersat, vei constata că ești mai fericită. De ce? Pentru că vei avea orgasme mult mai intense. Exercițiile Kegel pot face acest lucru. Nu doar după naștere sunt utile, ci și în apropierea menopauzei.

Cum faci exerciții Kegel

Spre deosebire de bicepși, mușchii pelvieni nu sunt atât de ușor de depistat. Data viitoare când mergi la toaletă, încearcă să te oprești atunci când urinezi, în mijlocul procesului. Simți presiunea? Aceia sunt mușchii pelvini care intră în acțiune.

Atunci când faci exercițiile Kegel asigură-te că pui cu adevărat presiune pe mușchi. Poți verifica dacă faci exercițiile corect, introducându-ți un deget în vagin și strângând. Ar trebui să simți cum mușchii pelvini se contractă în jurul degetului, a explicat pentru webmd.com, medicul urolog Saya Segal de la Weil Cornell Medical Collage.

Trebuie să strângi, nu să pulsezi. Atunci când faci exercițiile Kegel trebuie să ții mușchii pelvini încordați între 3 și 10 secunde. Imaginează-ți că ții o pietricică în vagin și te strădui să nu o scapi.

Exercițiile Kegel trebuie făcute zilnic. Indicat este să faci câte un set de 10 exerciții, de 3 ori pe zi, în fiecare zi. În felul acesta vei vedea și rezultatele. Adevăratele schimbări în bine le vei vedea după 6 luni de exersat zilnic. Partea bună este că poți face exercițiile Kegel efectiv oriunde, și la birou, și în autobuz, și în parc. Nimeni nu trebuie să știe că tu îți întărești mușchii pelvini.

Dacă știi că uiți să faci asta, poți să îți instalezi pe telefon o aplicație care să îți amintească și să îți monitorizeze exercițiile Kegel. Unele au chiar niște extensii pe care să ți le inserezi în vagin ca să îți poată spune cu ce intensitate faci exercițiile.

Toată lumea are nevoie de exerciții Kegel?

Chiar dacă nu ai probleme cu incontinența urinară, exercițiile Kegel ar trebui să facă parte din rutina ta de îngrijire feminină. Există totuși și excepții. Dacă suferi de vaginism, o boală care duce la contracția involuntară a treimii inferioare a mușchior pelvini, nu trebuie să faci exerciții Kegel.

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație ()