Ce trebuie să facă femeile gravide. Ghid pentru o sarcină sănătoasă

Theodora Fintescu, redactor
femeile gravide
Pentru ca perioada de sarcină să fie una liniștită, respectă recomandările medicului și asigură-te că faci tot ce trebuie pentru a-i asigura celui mic un start sănătos și frumos în viață.

Femeile gravide au o serie de responsabilități pe perioada sarcinii, dat fiind faptul că trebuie să se protejeze atât pe ele, cât și noua viață căreia urmează să îi dea naștere. Pentru a se asigura că sarcina decurge bine și copilul se dezvoltă cum trebuie, viitoarele mămici trebuie să aibă un stil de viață sănătos, să facă analize și ecografii, să ia vitamine și să se documenteze din surse corecte în privința nașterii și a îngrijirii unui nou născut. 

Sarcina nu trebuie percepută ca o perioadă de boală (în cazul în care nu este vorba de o sarcină cu probleme), ci una de bucurie și, dacă se poate, de relaxare. Este important ca gravida să își aleagă un medic cu care să rezoneze, căruia să îi respecte recomandările și, în paralel, să se informeze din surse sigure în prinvința sarcinii și a îngrijirii copilului.

Ce analize trebuie să facă femeile gravide

Există o serie de analize obligatorii în sarcină, în fiecare dintre cele trei trimestre, prin care medicul se asigură că gravida nu are carențe, infecții, boli cu transmitere sexuală sau anomalii care pot pune mama sau copilul în pericol. Cele mai multe analize se fac în primul trimestru de sarcină, iar o parte dintre ele se reiau înainte de a naște. Iată o parte dintre analizele care se fac în cele nouă luni de sarcină:

  • Hemoleucograma (pentru a se identifica diverse carențe, infecții sau afecțiuni)
  • Papanicolau și test de secreții (pentru a se vedea dacă există modificări la nivelul celulelor colului uterin și anumite infecții care impun tratament cu antibiotice)
  • Grupa de sânge și RH-ul (în cazul unei incompatibilități de RH, dacă mama e la prima sarcină nu există risc de complicații, însă la următoarele, da. Boala hemolitică poate duce în cazul copilului la anemie severă, icter, afecţiuni cerebrale şi cardiace.)
  • VDRL, Ac anti HIV și AgHBs
  •  Analiza TORCH
  • Dublul test și triplu test, urmate de amniocenteză (dacă se impune): o analiză folosită pentru identificare oricăror anormalii cromozomiale, precum sindrom Down, sindrom Edwards, fibroză chistică, malformații cardiace, boala Tay Sacs sau spina bifida.
  • Toleranța la glucoză (pentru depistarea diabetului gestațional)
  • Testul pentru streptococ B (acesta se face înainte de naștere, pentru că streptococul se poate transmite copilului și poate provoca afecțiuni grave)

Ce ecografii trebuie să facă femeile gravide

Ecografiile care se fac în timpul sarcinii au rolul de a arăta dacă fătul se dezvoltă corespunzător vârstei, dacă organele funcționează bine și dacă există anomalii. Prima ecografie care se face gravidei pentru confirmarea sarcinii este intravaginală, iar următoarele se fac pe abdomen, conform schemei de mai jos. În situații care necesită monitorizare mai atentă, medicul poate recomanda mai multe ecografii.

Tip ecografie Săptămâna de sarcină Ce se poate depista
Intravaginală 7-8
  • Confirmarea sarcinii;
  • Pluritatea sarcinii;
  • Sarcina intra sau extrauterină.
Doppler 11-14
  • Stabilirea vârstei sarcinii;
  • Măsurători complete legate de structura creierului, a inimii, a coloanei vertebrale, a rinichilor şi a altor organe interne ale copilului.
  • Măsurarea translucenței nucale pentru efectuarea Dublu Testului.
Abdominală 17-18
  • Verificarea vârstei fătului (vârsta gestațională);
  • Aprecierea dimensiunii și a poziției fătului, a placentei și a fluidului amniotic si cordonului ombilical;
  • detectarea unei malformatii congenitale, ca de exemplu defectul de tub neural (spina bifida) sau al afecțiunilor cardiace.
MorfofetalăDopper 22-24
  • Cea mai importantă ecografie din timpul sarcinii, fiind cea mai minuțioasă. Se vor analiza toate părticele anatomice ale copilului, deoarece la această vârstă are majoritatea organelor formate, pentru detectarea anomaliilor.
  • Se poate depista anemia fetală asociată cu incompatibilitatea de RH dintre părinți.
Morfofetală 32-34
  • Se evaluează greutatea corpului, locaţia fătului în uter, starea cordonului ombilical şi a placentei, cantitatea lichidului amniotic
Abdominală 40
  • Ultima ecografie de dinainte de naștere, care ar trebui să confirme rezultatele ecografiilor efectuate până acum și anume că totul este ok și vei avea un bebeluș sănătos.

Ce vitamine trebuie să ia femeile gravide

Primul supliment recomandat de medic, esențial pentru sănătatea celui mic, este acidul folic, care, în mod ideal, trebuie luat chiar de dinainte de sarcină. Acesta reduce riscul apariției defectelor de tub neural, cum sunt spina bifida sau anencefalia, precum și bolile ce constau în subdezvoltarea craniului ori diverse malformații faciale precum „buza de iepure“ sau „gura de lup“.

Suplimentele ce conțin vitamine și minerale se administrează exclusiv la recomandarea medicului, pe baza analizelor și a stilului de viață al gravidei. Specialistul decide ce fel de suplimente sunt necesare în funcție de particularități și în ce perioadă a sarcinii. Cel mai frecvent, medicii recomandă suplimente care conțin:Calciu, Fier, Zinc, Vitamina D, Vitamina A, Vitamina C, Vitamina B6, Vitamina B12.

Stilul de viață al femeii gravide

Alimentația gravidei, precum și stilul de viață sunt importante pentru buna creștere a fătului. Există o serie de substanțe și produse pe care gravidele trebuie să le evite pe perioada sarcinii, pentru că expunerea la acestea poate provoca probleme de sănătate copilului. Iată care sunt câteva dintre cele mai importante:

  • Pesticidele:fructele și legumele din comerț trebuie spălate bine (ideal în apă în care ai adăugat oțet sau bicarbonat de sodiu) pentru îndepărtarea pesticidelor. O cantitate prea mare ingerată poate provoca malformații fătului.
  • Bisfenol A:se găsește în plastic, așa că este indicat ca gravidele să nu folosească ustensile și recipiente de plastic (ci pe cele din lemn, respectiv sticlă). Expunerea frecventă la această substanță înseamnă risc crescut de avort și de probleme hormonale. Pentru a limita expunerea la această substanţă, este indicat să nu se folosească ustensilele de gătit din plastic, şi nici recipientele de acest fel (este total interzisă încălzirea alimentelor în caserole de plastic).
  • Ftalații: se găsesc în diverse materiale plastice, precum și în anumite tipuri de tapet, covoare și linoleumuri. Prezența acestei substanțe poate duce la tulburări metabolice în cazul gravidelor, precum și la risc crescut de astm și alergii în cazul copiilor.
  • Plumbul:atenție la gazele emanate de mașini, la diverse vopseluri și chiar la unele lumânări parfumate care pot conține această substanță. Consecințele expunerii pot fi: creștere lentă a fătului, probleme de auz și cognitive.
  • Parabenii:se găsesc în produsele de îngrijire corporală, de la creme împotriva vergeturilor și până la ruj. Pe perioada sarcinii, și nu numai, citește cu atenție etichetele produselor și alege variantele ce conțin ingrediente naturale,
  • Fitoestrogenii:se găsesc în produsele din soia și în cele care conțin hamei și pot favoriza apariția problemelor hormonale la făt.
  • Mercurul: este o substanță care poate afecta dezvoltarea fătului și care se regăsește în sortimente de pește precum: peștele spadă, rechinul, macroul, știuca, somnul. De evitat sunt și fructele de mare, tonul și codul. Pentru ca organismul să beneficieze de acizii graşi Omega-3 şi Omega-6, esenţiali pentru dezvoltarea fătului, gravidele pot consuma, o dată pe săptămână, păstrăv sau somon.
  • Alimentele crude, feta și brânzeturile fermentate. Acestea pot provoca listerioză, o boală severă pentru gravide, care poate afecta fătul. Pentru o femeie care nu este însărcinată, bacteria Listerosis provoacă, rar, ușoare simptome asemănătoare unui guturai.

Ce vaccinuri trebuie să facă femeile gravide

O practică frecventă în țările civilizate este de a recomanda gravidelor vaccinarea DTP, pentru a proteja bebelușul, până la vârsta vaccinării, de o eventuală îmbolnăvire cu tetanos, la naștere, sau pertussis după naștere (cazurile de difterie sunt foarte rare, boala fiind aproape eradicată). Din 2019, vaccinarea gravidelor a intrat și în România în Planul Național de Imunizare și, teoretic, medicii de familie pot vaccina gratuit gravidele pe care le au în evidență.

Ca regulă generală, vaccinurile care conțin virusuri inactive (omorâte) pot fi administrate în timpul sarcinii, în timp ce vaccinurile cu virusuri vii sunt contraindicate. DTP face parte din prima categorie, așa că poate fi administrat fără probleme în timpul sarcinii. Ideal, vaccinul ar trebui făcut între săptămânile 27-36 de sarcină.

Un alt vaccin util în sarcină este cel antigripal, pentru femeile care sunt gravide în perioada în care circulă virururile gripale (iarnă- primăvară). În primul trimestru, virusul gripal poate provoca avort spontan, iar în sarcinile avansate – deteriorarea sistemului nervos, a inimii, a tractului digestiv sau a oaselor copilului. În plus, apărarea împotriva virusului este mai dificilă decât înainte, pentru că mama are acum un sistem imunitar slăbit.

Pregătirea pentru naștere

Perioada sarcinii este perfectă pentru a te putea documenta în privința mai multor aspecte ce țin de nașterea în sine și de îngrijirea unui nou născut. Citește despre ce presupune nașterea naturală și ce presupune cezariana, despre recuperarea după naștere naturală și recuperarea după cezariană, precum și despre posibilitatea de a naște natural după cezariană. Îți recomandăm să citești și povești de naștere scrise de cititoarele Totul Despre Mame, însă ține cont de faptul că fiecare naștere este diferită, iar povestea ta va fi una unică.

Dacă nu ai ales încă numele copilului, inspiră-te de AICI, iar când te apropii de momentul nașterii și începi să faci bagajul pentru maternitate, pune pe listă tot ceea ce e recomandat AICI.

Orice nelămuriri ai avea legate de cele nouă luni de sarcină și de îngrijirea bebelușului, poți găsi răspunsurile în Cartea bebelușului, semnată de Dr. Sears, întemeietor al conceptului de Attachment Parenting. Cartea poate fi cumpărată de AICI.

Dacă ți s-a părut util acest text despre ce trebuie să facă femeile gravide, îți recomandăm să citești și:

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa