Intervenții chirurgicale în sarcină: o gravidă poate să se opereze?

Ramona Dinescu
interventii chirurgicale in sarcina totul despre mame

În sarcină, se poate vorbi de principiu de două tipuri de intervenții chirurgicale în zona abdomenului: apendicita și colecistita acută. Pentru ambele trebuie evaluată serios situația.

Fiecare femeie însărcinată își planifică cu grijă orice acțiune, pentru că de ea depinde o nouă viață. Şi nu orice viaţă, ci aceea a propriului copil. Există însă situații neprevăzute, cum ar fi necesitatea unei intervenții chirurgicale. Iată ce trebuie să știi despre operațiile în timpul sarcinii:

În cazul în care apar simptomele unor afecțiuni care trebuie operate, se încearcă temporizarea – adică amânarea – atâta timp cât nu este o urgență majoră. Decizia de operație se ia doar după o analiză a riscurilor și beneficiilor intervenției. De cele mai multe ori, diagnosticul trebuie analizat și judecat de o echipă interdisciplinară care să cuprindă un obstetrician și un chirurg. Trebuie menționat faptul că riscurile chirurgicale în timpul sarcinii sunt diferite în funcție de vârsta sarcinii.

Citește și: Dicţionar cu termeni medicali folosiţi în sarcină

Gravida se poate opera?

În principiu, există două afecțiuni care ar putea ridica problema unei intervenții chirurgicale în timpul sarcinii: apendicita și colecistita acută.

Apendicita acută se manifestă prin durere în fosa eliacă dreaptă, însoțită de grețuri, vărsături și, eventual, ascensiune febrilă. Aceste simptome pot fi diferite în cazul femeii însărcinate, deoarece localizarea durerii poate fi cu totul alta. În timpul sarcinii, uterul se mărește, iar intestinele își schimbă locul. De aceea, în funcție de vârsta sarcinii, este posibil ca apendicele să fie în ascensiune și, din cauza durerii pe care o poți simți în capul pieptului, nici să nu te gândești că poate fi vorba de apendicită (și nici specialistul care te consultă să nu pună ușor un diagnostic corect).  În general, apendicita acută este considerată o urgență chirurgicală care trebuie operată imediat.

Colecistita acută – inflamația colecistului – are aceeași simptomatologie, localizarea durerii fiind diferită. De cele mai multe ori, este greu de diferențiat de apendicita acută, chiar și de către medici cu experiență. Dar ca să știi despre ce este vorba, în mod normal, durerea apare sub coaste, în partea dreaptă, iar grețurile, amețelile și chiar starea febrilă fac și ele parte din program.

Foarte rar apar situații în care diagnosticul de ulcer perforat ar putea trimite pacienta gravidă în sala de operații.

Există riscuri pentru operațiile în timpul sarcinii?

O concluzie pertinentă pentru care pledează cu tărie majoritatea specialiștilor în obstetrică și ginecologie ar fi aceea că planificarea unei sarcini într-un moment în care pacienta se află într-o stare foarte bună de sănătate este cea mai bună soluție.

Unul dintre riscurile unei intervenții chirurgicale în sarcină este legat de anestezie. De aceea se preferă o anestezie cât mai superficială care să ajungă cât mai puțin la făt.

Când este cel mai sigur moment pentru o intervenție chirurgicală în timpul sarcinii?

Important de menționat este faptul că că cele mai puține complicații intra sau post operatorii în cazul chirurgiei în sarcină apar la intervențiile făcute în trimestrul al doilea de graviditate.

Operație clasică sau intervenție laparoscopică?

Studiile de specialitate au scos în evidență faptul că există rate relativ apropiate de complicații atât pentru laparoscopie, cât și în cazul intervenției chirurgicale clasice. Procedura laparoscopiei este preferată pentru că este mai puțin invazivă, iar efectele asupra fătului sunt minime.

Laparoscopia diagnostică este o procedură care permite medicului să vadă în mod direct conținutul abdomenului sau pelvisului unui pacient, inclusiv trompele uterine, ovarele, uterul, intestinul subțire, colonul, apendicele, ficatul și colecistul. Inflamația colecistului, apendicelui (apendicita), a organelor pelviene (boala inflamatorie pelvină) sau tumori ale ovarelor pot fi diagnosticate laparoscopic.

Citește și:
Remedii pentru durerile de spate din timpul sarcinii
Noi recomandări privind paracetamolul în timpul sarcinii
Medicamente interzise în timpul sarcinii

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa