Remedii pentru durerile de spate din timpul sarcinii

durerile-de-spate-sarcina-totul-despre-mame

Durerile de spate din timpul sarcinii îți pot face viața un chin, însă există câteva remedii care să te ajute să ieși din această situație.

Iată cum să gestionezi durerile de spate astfel încât să te bucuri din plin de perioada de sarcină. Dar mai întâi să aflăm de ce apar ele.

Citește și: Sport în sarcină și după

Cauze pentru durerile de spate în timpul sarcinii

Creșterea în greutate – Kilogramele pe care femeile le câștigă în timpul sarcinii, pun presiune pe coloana vertebrală și pot apărea dureri de mijloc. În plus, atât bebelușul în creștere, cât și uterul pot pune presiune pe vasele sanguine și nervii spinali.

Schimbare de postură – Sarcina modifică centrul de greutate al femeii. Astfel, fără să-ți dai seama, treptat îți vei schimba poziția și felul în care te miști, iar asta poate genera dureri de spate.

Schimbări hormonale – În timpul sarcinii, corpul tău secretă anumiți hormoni care permit ligamentelor din zona pelviană să se extindă în timpul nașterii, dar totodată aceștia relaxează și coloana vertebrală ducând la un nivel de instabilitate și durere.

Separarea musculară – Pe măsură ce uterul crește, două straturi paralele de mușchi se vor separa, ceea ce poate înrăutăți durerile de spate.

Stres – Cauzează tensiune în zona musculară a spatelui, care poate fi resimțită ca durere.

Remedii pentru durerile de spate în sarcină

1. Exerciții fizice – Acestea întăresc musculatura și cresc flexibilitatea. În plus, pot elibera stresul pe care îl resimți la nivelul coloanei vertebrale. Nu uita însă că ești gravidă și trebuie să practici exerciții sigure: plimbări, înot, yoga dedicată sau mers pe bicicleta de fitnes.

2. Masaje – Poți să masezi singură zona dureroasă sau poți ruga pe cineva să te ajute. Totodată, poate fi util și un masaj chiropractic realizat de un profesionist, însă este bine să obții mai întâi acordul medicului curant.

3. Cald și rece – Cu acordul medicului curant, poți pune comprese reci pe zona dureroasă, timp de 20 de minute, de mai multe ori pe zi. După două, trei zile, poți să aplici comprese calde sau o sticlă cu apa caldă. Atenție să nu-ți expui abdomenul la o căldură excesivă.

4. Îmbunătățește-ți postura – Atenție la cum stai atunci când lucrezi, te așezi pe scaun sau pe pat. Spre exemplu, poți să pui o pernă între genunchi atunci când dormi pe o parte pentru a elibera tensiunea din spate. Atunci când te afli la birou, pune un prosop rulat în spate pentru susținere. Odihnește-ți picioarele pe o grămadă de cărți sau pe un tamburel. Stai dreaptă, cu umerii pe spate.

5. Terapie emoțională – Dacă durerea de spate este cauzată de stres, atunci discuția cu un prieten drag poate ajuta.

6. Acupunctură – Această practică din medicina chineză folosește ace în anumite locuri. Studiile au arătat că tehnica poate avea efect în ameliorarea durerilor de spate din timpul sarcinii.

Ce să nu faci atunci când te confrunți cu durerile de spate:

  • Nu sta mult timp în picioare
  • Nu purta tocuri înalte
  • Nu dormi pe spate
  • Nu te apleca atunci când trebuie să iei ceva de jos. Fie rogi pe cineva să te ajute, fie îndoi genunchii și te ghemuiești.

Durerile de spate: medicamente și vizita la doctor

Ca și remediu medicamentos, poți apela ocazional și cu prudență la un paracetamol care este un antiinflamator permis în sarcină. Atenție, aspirina sau ipubrofenul nu sunt recomandate.

Durerile de spate în timpul sarcinii nu sunt un motiv pentru care să te duci la doctor, însă dacă devin severe sau sunt însoțite de crampe ritmice, este recomandat să ceri ajutor de specialitate. Ar putea fi un semn de infecție urinară sau de travaliu.

Citește și:
Dureri frecvente în timpul sarcinii
Cum tratăm constipaţia în timpul sarcinii
Tensiunea arterială la gravide

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație ()