Tricomoniaza în sarcină. Riscuri și tratament

Marina Rosenfeld

Tricomoniaza în sarcină duce la un risc ridicat de naștere prematură. Tricomoniaza este o infecție cu transmitere sexuală, cauzată de un parazit microscopic.

Infectarea în timpul sarcinii poate duce la un risc crescut de naștere prematură, de rupere prematură a membranelor și de greutate mică la naștere (sub 2,5 kg). Tricomoniaza vă poate face susceptibilă de a contracta infecția cu HIV mai ușor, dacă sunteți expusă la virus.

Este posibil ca bebelușul să se infecteze cu tricomonas la naștere, dar se întâmplă extrem de rar așa ceva, iar infecția se tratează cu antibiotice.

Care sunt simptomele tricomoniazei?

Ați putea să nu aveți deloc simptome și, în acest caz, nu vi se va face nici o analiză pentru depistarea acestei infecții. Nu există dovezi că tratarea acestei infecții scade riscul de complicații, unii medici chiar sugerează că ar crește de fapt riscul de naștere prematură.

Cum se tratează tricomoniaza în sarcină?

Dacă aveți simptome deranjante și sunteți diagnosticată cu această infecție, veți primi tratament oral cu metronidazol, care e considerat sigur pentru copil în sarcină. Partenerul trebuie tratat concomitent, chiar dacă nu are simptome (cei mai mulți bărbați nu au simptome).

Va trebui să evitați contactele sexuale pe toată durata tratamentului, altfel riscați să vă reinfectați. Nu aveți voie să consumați alcool în timpul tratamentului și încă 24 de ore după încheierea lui.

Cum se poate evita infecția cu tricomonas?

Trebuie să aveți un singur partener sexual, iar acesta, la rândul lui, să nu aibă și alte partenere. Dacă lucrurile stau altfel, folosirea prezervativelor reduce riscul de a vă infecta cu tricomonas și cu majoritatea bolile transmisibile sexual.

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa