Prima săptămână de sarcină. Cum îți dai seama că ești însărcinată

prima săptămână de sarcină
Primele simtome de sarcină apar la câteva zile după fecundare.

Prima săptămână de sarcină poate trece fără a simți ceva deosebit, însă e important să te pregătești încă de pe acum pentru drumul de aproape 40 de săptămâni pe care îl ai în față. 

Vârsta unei sarcini se calculează în funcție de prima zi a ultimei menstruații, fără ca, de obicei, să se cunoască data exactă a fecundării. Astfel, în ceea ce consideră medicii a fi prima săptămână de sarcină și chiar și a doua este posibil să nu fii încă, de fapt, însărcinată.

Unele gravide sunt interesate să știe cum decurge sarcina pe săptămâni, altele preferă să se raporteze la sarcina pe luni sau la sarcina pe trimestre. Primul trimestru este până la finalul celei de-a 13-a săptămâni, al doilea până în săptămâna 27 inclusiv, iar cel de-al treilea se încheie odată cu nașterea. Accesând linkurile de mai sus vei putea afla cum crește copilașul tău în fiecare săptămână, cum se schimbă corpul tău și ce trebuie să faci pentru a te asigura că cel mic se dezvoltă bine.

Ce simți când se fixează sarcina

Ce se întâmplă, de fapt, la începutul sarcinii? Ovulul a fost deja fecundat, iar după câteva zile în care a rămas în trompa uterină, zigotul format în urma unirii ovulului cu spermatozoidul și-a început deplasarea către cavitatea uterină.

Încă nu ai cum să îți dai seama încă dacă ești sau nu însărcinată, însă la 10- 14 zile după concepție este posibil să ai parte de o sângerare neobișnuită, cauzată de implantarea ovulului. Aceasta poate fi însoțită de dureri abdominale, la fel ca cele menstruale, și, dat fiind faptul că e perioada când se apropie menstruația ai putea să nu îți dai seama că ai de-a face, de fapt, cu simptomele precoce de sarcină.

În Cartea bebelușului, scrisă de Dr. William Sears, întemeietor al conceptului de attachment parenting, vei afla toate informațiile esențiale despre sarcină și despre îngrijirea copilului până la trei ani. Cartea poate fi comandată de AICI

Care sunt primele simptome de sarcină

Specialiștii sunt de părere că cel mai devreme simptomele care anunță o posibilă sarcină pot apărea în jurul celei de-a 10-a zile după ovulație. Primele simptome pe care s-ar putea să le simți sunt crampele ușoare, însoțite de o secreție mai abundentă pe slip. Acestea pot fi însoțite și de alte semne, precum:

  • înțepături în partea de jos a abdomenului;
  • sângerarea ușoară;
  • starea accentuată de oboseală;
  • disconfortul la nivelul sânilor;
  • durerile de spate;
  • un simț al mirosului mult mai puternic;
  • un gust ciudat în gură, de multe ori chiar metalic;
  • amețelile;
  • apariția unor coșuri la nivelul tenului;
  • senzația puternică de căldură (asemănătoare cu bufeurile);

Pentru că toată această gamă de simptome corespunde și cu instalarea menstruației, testul de sarcină corect făcut și, ulterior, analiza de sânge sau consultul medical vor confirma faptul că vei deveni mămică. Testele de sarcină arată dacă sângele sau urina conțin un hormon numit gonadotropină corionică umană (hCG). Acesta poate fi detectat cam la o săptămână după fecundare.

Dacă ai un test de sarcină pozitiv, te vei întreba, probabil, care este data aproximativă la care se va naște copilul. Poți folosi acest calculator de sarcină în care, după ce introduci data ultimei menstruații și durata ciclului menstrual, poți afla când se va naște micuțul tău. O estimare mai exactă va face medicul, după primul control, corelând datele acestea cu cele ecografice și, eventual, cu data la care s-a produs fertilizarea.

Grețurile matinale pot să apară după a patra săptămână de sarcină, iar acestea sunt cauzate de creșterea cantității hormonului hCG și a estrogenului. În cazul în care vomiți foarte mult, nu poți mânca și ai o stare generală proastă, este posibil să suferi de sarcină toxică (Hyperemesis gravidarum), o afecțiune rară, dar cu simptome severe, care pot duce la deshidratare.

Simptomele sarcinii extrauterine

În unele situații, implantarea embrionului are loc într-una dintre trompele uterine, existând riscul de rupere a acesteia, iar acest lucru ar putea pune în pericol viața femeii. Este important să știi și care sunt simptomele sarcinii extrauterine și să te adresezi repede medicului dacă experimentezi așa ceva.

  • Crampe dureroase în partea inferioară a abdomenului (de regulă mai puternice decât crampele menstruale);
  • Durere ascuţită în zona abdominală;
  • Nivel scăzut de hormon hCG;
  • Sângerări vaginale.

Embrionul nu se poate dezvolta normal în acest caz, așa că trebuie eliminat cât mai repede. Tratamentul, atunci când sarcina extrauterină nu regresează spontan, constă în ablația trompei, mai ales când aceasta este afectată. Totodată, este bine să se știe că se poate obține o sarcină ulterioară cu condiția ca trompa rămasă să fie sănătoasă și permeabilă.

Ce trebuie să faci la începutul sarcinii

După ce sarcina ți-a fost confirmată și este totul în ordine, este momentul să te informezi corect, pentru a cunoaște tot ceea ce ai de făcut pe perioada sarcinii, de la analize și ecografii, până la vitaminele pe care trebuie să le iei și schimbările în alimentație pe care trebuie să le faci. Dacă ești fumătoare, renunțarea, chiar și în acest moment, i-ar face foarte bine micuțului tău. Fumatul în sarcină poate avea efecte grave, de la avort spontan la malformații.

Sarcina poate fi o perioadă frumoasă din viața ta și este important să te raportezi la ea ca atare. Există puține restricții de care trebuie să ții cont pe perioada celor nouă luni pentru a nu pune copilul în pericol, iar acestea se referă la anumite activități fizice (cum este echitația sau sporturile ce presupun multă adrenalină). De asemenea, e important să elimini din alimentație brânzeturile fermentate și alimentele crude pentru a nu te îmbolnăvi de listerioză și să eviți expunerea la chimicale.

Poți însă, atâta timp cât nu ai interdicție de la medic și te simți bine, să faci sport, să călătorești, să mergi la serviciu până aproape de naștere, să faci sex, să conduci etc.

Pentru unele gravide, sarcina a însemnat o perioadă complicată, departe de imaginea idilică din filmele de Hollywood. Ceea ce este esențial este ca la finalul celor nouă luni, mama și copilul să fie sănătoși și să pornească împreună în aventura numită maternitate.

În Cartea bebelușului, scrisă de Dr. William Sears, întemeietor al conceptului de attachment parenting, vei afla toate informațiile esențiale despre sarcină și despre îngrijirea copilului până la trei ani. Cartea poate fi comandată de AICI

Dacă ți s-a părut interesant acest articol despre prima săptămână de sarcină, îți recomandăm să le citești și pe următoarele:

 

 

 

 

 

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație ()