Săptămâna 36

Săptămâna 36 de sarcină – Cum se dezvoltă bebelușul

Noutatea săptămânii

Fătul continuă să ia în greutate – aproximativ 30 de grame pe zi. Acum cântărește în jur de 2.700 de grame și are 47 de centimetri. Trupușorul lui este acoperit de puf, dar și de vernix caseosa, o substanță ceroasă care acoperă și protejează pielea fătului în timpul celor nouă luni petrecute în lichidul amniotic.

Bebelușul înghite această substanță, împreună cu alte secreții, rezultând un amestec închis la culoare, meconiu, care reprezenta conținutul primul scaun din viața extrauterină.

Cel mai probabil, s-a întors deja cu capul în jos, dar, dacă nu e așa, medicul va apela la o procedură prin care va manipula bebelușul ca să ajungă în poziția potrivită.

Cum se schimbă viața ta

Acum, că fătul ocupă atât de mult spațiu, e posibil să ai probleme și să nu poți mânca porții la fel de mari ca înainte. Ideal ar fi să mănânci puțin și des. Pe de altă parte, e posibil să fi scăpat de arsurile gastrice și să poți respira mai ușor din moment ce fătul a coborât spre zona pelviană.

Procesul are loc de obicei cu câteva săptămâni înainte de naștere dacă ești la prima sarcină (dacă ai mai născut, atunci e posibil ca acest proces să aibă loc chiar atunci când începe travaliul). Dacă fătul a coborât mult, atunci s-ar putea să simți o presiune crescută și vei urina și mai des.

Tot acum e posibil să ai mai des contracții de tip Braxton Hicks

Asigură-te că revizuiești semnele de naștere împreună cu medicul și interesează-te când ar trebui să anunți declanșarea nașterii.

Dacă ești la termen, sarcina nu are complicații și nu ți s-a rupt apa, probabil că îl vei anunța abia atunci când ai contracții care durează câte un minut fiecare, apar la cinci minute și țin deja de o oră.

Bineînțeles că va trebui să-l contactezi imediat dacă sesizezi încetarea mișcărilor fetale sau ți se rupe apa, ai sângerări vaginale, febră sau durere de cap persistentă, durere abdominală constantă sau tulburări de vedere.

Chiar dacă ai avut o sarcină fără probleme, ar fi bine să eviți călătoriile cu avionul sau cu trenul în ultima lună, pentru că oricând poți intra în travaliu.

Stadiile travaliului

La femeile care sunt la prima naștere, travaliul durează între 15 și 20 de ore (pentru cele care au mai născut vaginal, durează aproximativ opt ore). Procesul travaliului și nașterii este divizat în trei etape principale.

Stadiul 1

Acesta începe odată cu apariția contracțiilor datorită cărora se dilată cervixul (colul uterin) și ia sfârșit odată cu dilatarea totală. Poate fi dificil de sesizat stadiul incipient, deoarece în acel moment contracțiile sunt greu de deosebit de cele Braxton Hicks pe care le-ai simțit probabil în ultimul timp.

Dacă nu apar complicații, atunci medicul te va sfătui să petreci acest stadiu acasă (asigură-te însă că medicul știe că a început travaliul).

Stadiul incipient ia sfârșit atunci când cervixul s-a dilatat 4 centimetri. După acest moment, contracțiile devin mai frecvente, mai lungi și mai dureroase. Apoi, cervixul se dilată la 8-10 centimetri.

Aceasta este numită tranziția către stadiul doi al travaliului, care este mult mai intens decât primul, iar contracții sunt mult mai puternice, apărând la fiecare 2 minute, 2 și jumătate și durând un minut sau mai mult.

Stadiul 2

Odată cervixul dilatat complet, începe al doilea stadiu , cel de împingere, care poate dura între câteva minute și câteva ore (este posibil ca totul să se desfășoare mai repede dacă ai mai născut).

După ce apare capul bebelușului, medicul sau asistenta îi va aspira căile respiratorii (nasul și gura). Apoi i se va întoarce capul într-o parte și umerii vor ieși pe rând, unul câte unul. La următoarea contracție, vei fi instruită să împingi și copilul va veni pe lume.

În clipa aceea vei simți un amestec de emoții: euforie, mândrie, încântare și, bineînțeles, ușurare. Oricât de obosită ai fi, te vei simți plină de energie. Cel puțin pentru moment vei uita complet că-ți dorești că dormi, să te odihnești.

Stadiul 3

Etapa finală a nașterii începe imediat după naștere și se încheie cu eliminarea placentei. Contracțiile din această etapă sunt relativ ușoare. Medicul va masa abdomenul, forțând uterul să se contracte și să expulzeze placenta, asigurându-se că sângerarea este sub control.

Ce ar trebui să faci săptămâna aceasta

Decide cum vrei să anunți sosirea pe lume a bebelușului. Îți vei suna familia și prietenii, le vei da mesaj sau vei posta un anunț pe Facebook? E mai bine să hotărăști acum ce vrei să faci, înainte să naști.

Dacă vrei ceva formal, poți anunța on-line sau trimite scrisori. Dacă însă vrei ca partenerul tău sau prietenii să se ocupe de asta, fă din timp o listă cu toți cei care vrei să fie înștiințați – cu numerele de telefon și adresele de e-mail. Trece pe această listă cel puțin un coleg de serviciu, pentru ca acesta, la rândul lui, să-i anunțe pe ceilalți.

Documentează-te! Pregătește pentru alăptare! Îți recomandăm ”Ghidul pentru alăptare””Cartea Bebelușului” și ”Soluții blânde pentru somnul liniștit al bebelușului”.

 << Săptămâna 35                                                Săptămâna 37 >> 

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație