Jucăriile, principalele surse de distracție pentru cei mici, nu au existat de când există și copiii pe pământ. Cineva a trebuit să le inventeze.
Dacă pe vremuri, bunica în copilăria ei se juca cu roata de lemn, părinții noștri se jucau cu păpuși de cârpă sau cu păpuși de ceară, noi ne jucam cu jucării de plastic sau de lemn, în ziua de azi, copiii noștri au cele mai frumoase și cele mai avansate jucării care să-i încânte și să-i distreze.
Jucăriile de lemn și jucăriile electrice
Cele mai vechi jucării se pare că au fost cele din lemn, pe care copiii mai mari, atunci când nu erau luați la muncă de către părinți, și le confecționau singuri, din nostalgia de a nu fi avut niciodată o jucărie cu care să se distreze în copilărie. Mai târziu, când celor mici li s-a acordat dreptul la copilărie, părinții au început să se preocupe de dezvoltarea lor și de nevoia lor de a se juca, activitatea principală a unui copil, și au încercat să le procure obiectele de joacă. Dintr-o buturugă sau dintr-o ulucă cioplită, a apărut în casa fiecărui copil o jucărie din lemn, creată din măiestria și priceperea părintelui.
În Europa, industria jucăriilor din lemn, și-a găsit originea inspirată de breasla meșteșugarilor de la sate. Astfel, în secolul al XVII-lea, păpușile de lemn care au apărut pe piață erau de cea mai bună calitate, ele fiind confecționate în principal din lemn de pin. Acestea erau cioplite manual cu șanțuri în care se îmbinau articulațiile, aveau fețe pictate și purtau cele mai la modă veșminte. În secolele al XIX și XX, odată cu evoluția civilizației, aceste păpuși din lemn erau considerate obiecte ieftine și bune de aruncat pe foc. Producătorii considerau că o păpușă făcută dintr-o buturugă, care nu avea nici măcar picioare, cioplită dintr-o singură bucată de lemn și pictată în culori țipătoare, era o rușine pentru industria jucăriilor.
Astfel, austriecii au început să producă păpuși care aveau, pe lângă un chip frumos șlefuit, mâini, picioare și corp, aceste membre fiind asamblate cu ajutorul cuielor. Deoarece păpușile austriece au avut mare priză la public, ele au început să fie confecționate în masă, putând fi găsite pe piață în diferite mărimi și modele.
Apariția cuburilor, primele jucării educative
Tot lemnul a fost și principalul material pentru confecționarea cuburilor de construit, jocuri special create pentru dezvoltarea fizică și psihică a copilului. Primii care au produs aceste jocuri au fost nemții, ei aducând pe piață, spre sfârșitul secolului al XVIII-lea tot felul de figuri geometrice, cu ajutorul cărora se puteau construi case, ferme sau alte clădiri, care îi pasionau pe cei mici. Aceste jucării erau relativ ieftine, motiv pentru care s-au produs în diverse modele care aveau diverse utilități. Părinții puteau cumpăra cuburi pe care erau pictate literele alfabetului sau animalele domestice, aceste jucării fiind considerate cele mai educative din câte existau la acea vreme.
Pentru a rezolva un astfel de joc, copilul trebuia să apeleze la dexteritatea și imaginația lui, lucru pe care nu îl mai făcuse nici o altă jucărie până atunci. Mai târziu, cuburile pentru construcții au început să fie confecționate din diverse alte materiale, însă ele nu au avut același impact ca cele din lemn, până în momentul în care a apărut vestitul joc Lego. Dar până acolo mai este cale lungă, deoarece nu am deslușit încă secretul jucăriilor electrice, în special al trenulețelor, care îi încântă până și pe adulți.
Compania feroviară din sufragerie
Trenurile au fost primele modele de transport modern după care au fost copiate jucăriile. Încă din 1840, au fost inventate trenulețele din lemn care îi încântau atât de mult pe micuții pasionați de inginerie și transport. În jurul anului 1870, trenulețele din lemn au fost înlocuite cu minunatele locomotive cositorite, la care s-au adăugat vagoanele, întreaga garnitură funcționând pe sistemul mecanismului de ceas. Firmele din Germania au inventat șinele și au început să creeze toate accesoriile de care un băiețel ar fi avut nevoie pentru a avea propria companie feroviară la el acasă. Puțin mai târziu, firmele germane, producătoare de trenulețe, au început să exporte aceste jucării în Anglia, însă din pricina primului război mondial, au pierdut monopolul pe piață, iar britanicii au câștigat teren în fabricarea acestor minunate jucării. Abia în 1925 a fost inventat primul trenuleț electric, care avea trei roți și trăgea după el pe șine un întreg șir de vagoane. Producția de trenulețe electrice a fost un adevărat succes pe piață și a rămas și astăzi o afacere foarte profitabilă pentru fabricanții de jucării din toată lumea.
Jucăriile din țesături și porțelan
Jucăriile de pluș au fost inventate de o nemțoaică, Margarete Steiff, care, spre sfârșitul secolului al XIX-lea, s-a gândit să pornească o mică afacere de familie de pe urma căreia să câștige câțiva bănuți din vânzarea jucăriilor de pluș pe care ea însăși le inventase. Înainte de anul 1900, alte firme britanice și americane au început să producă și să comercializeze aceste minunate jucării. În timpul primului război mondial, în Germania a fost interzis importul de materie primă pentru producerea jucăriilor din pluș și, astfel, firmele britanice au cunoscut prosperitatea. Mohairul pe care Anglia îl exporta pentru fabricarea plușului a fost folosit, începând din acea perioadă, numai pentru producția locală.
Animalele domestice reprezentau cea mai populară alegere pentru a da viață acestor jucării, deoarece copiii cereau în special pisicuțe, cățeluși, iepuri și rațe de pluș. În jurul anului 1930 au fost introduse alte materiale, precum mătasea artificială, celofibra și catifeaua, care au schimbat complet designul jucăriilor de pluș. În jurul anului 1940, jucăriile se găseau din ce în ce mai greu pe piață, iar mamele erau nevoite să le confecționeze singure pentru a-și distra copiii. Lâna era foarte scumpă la vedere și, astfel, ele erau nevoite să-și deșire îmbrăcămintea mai veche, iar cu materialul obținut le tricotau celor mici jucării. În acest fel, s-a reluat moda păpușilor de cârpă, care a durat până după cel de-al doilea război mondial, când au apărut pe piață alte materiale, precum nailonul și poliesterul, cu ajutorul cărora s-au creat cele mai frumoase jucării, dar care nu erau tocmai sigure pentru cei mici.
Păpușile de cârpă au apărut pe piață pentru cei mici în jurul anului 1850. Până atunci, ele erau confecționate acasă de către părinți în funcție de imaginația și măiestria lor. Procesul de fabricație nu era nici foarte costisitor și nici foarte complicat, deoarece câteva cârpe vechi erau umplute cu rumeguș, paie sau ce mai era la îndemână prin gospodărie. Când acestea au început să se producă în masă, țesătura era vopsită cu diverse uleiuri, pentru ca aceste păpuși să fie cât mai reale.
Toate păpușile confecționate vreodată aveau aproape aceeași înfățișare, reprezentând un chip uman.
Păpușile fashioniste
De la aceeași idee s-a pornit și când au fost create pentru prima dată păpușile de porțelan. Se pare că fabricarea acestora a cerut pentru prima dată folosirea unui mulaj. Procesul era mereu același. Pe un mulaj care reprezenta o față umană era turnat lutul, chipul obținut era ars în cuptor de trei ori, iar apoi emailat în două straturi. Pe fețele păpușilor astfel obținute erau pictați ochii, gura și nasul și diferite alte decorațiuni. Multe fabrici de porțelan din Germania care produceau obiecte de uz gospodăresc au adoptat această ideea și au îmbunătățit-o, aducând noi și membre pentru păpuși. Thuringia (land din Germania) era locul de unde se exportau cele mai multe capete de păpuși de porțelan, pe care, mai târziu, nemții le asamblau legând cu sârme sau cu piulițe celelalte membre ale corpului. Cum în secolul al XIX-lea femeile se preocupau foarte mult de modă, aceste păpuși purtau cele mai elegante haine și aveau cele mai în vogă coafuri. Chiar dacă fuseseră create în special pentru copii, păpușile de porțelan erau acum achiziționate de femei și de colecționari, lucru care s-a păstrat și în ziua de azi.
Sursă articol: The History of Toys: From Spinning Tops to Robots, autor Deborah Jaffe
