Medicii Spitalului Judeţean Botoşani nu vor să mai facă întreruperi de sarcină din motive religioase

ustensile cabinet medical
Refuz întreruperi de sarcină din motive religioase. Medicii de la Secţia de Obstetrică şi Ginecologie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Mavromati din Botoşani au decis să nu mai efectueze avorturi la cerere, din motive religioase, a declarat purtătorul de cuvânt al unităţii medicale, medicul Ştefan Bercea.
Decizia a fost luată la începutul anului 2018, iar în primele 8 luni ale anului nu s-a efectuat aici niciun avort la cerere, potrivit purtătorului de cuvânt al spitalului. Ștefan Bercea a precizat, pentru HotNews.ro, că decizia nu a aparținut conducerii spitalului, ci medicilor secției de Obstretică-Ginecologie. Maria Olaru, șefa secției de Obstretică-Ginecologie de la Spitalul din Botoșani, susține că se fac în continuare întreruperi de sarcină la cerere și pune declarațiile purtătorului de cuvânt pe seama “lipsei de comunicare”.

Contactat de HotNews.ro, medicul Ștefan Bercea a declarat că de la începutul acestui an nu s-a mai făcut la spitalul din Botoșani nicio întrerupere de sarcină la cerere, ci doar avorturi terapeutice, iar decizia nu a aparținut conducerii spitalului, ci medicilor secției de Obstretică-Ginecologie, care au decis să refuze acest serviciu medical din motive religioase. “Din motive religioase, medicii din Botoşani nu doresc să mai facă avorturi la cerere, doar avorturi terapeutice, care sunt urgenţe medicale”, spune Ștefan Bercea.

În primele opt luni ale anului, la Spitalul din Botoşani s-au făcut 147 de avorturi terapeutice și niciunul la cerere, în condiţiile în care, spre exemplu, în 2011, au fost efectuate peste 1.000 de întreruperi de sarcină.

Ce spune legea

Întreruperile de sarcină sunt permise de lege în România și se pot face în spitalele de stat la cerere, contra cost.
Refuzul efectuării avorturilor, atât la cerere, cât și terapeutice, se înregistrează mai ales în perioada sărbătorilor precum Paște și Crăciun.
Un studiu făcut de Centrul Regional pentru Iniţative Publice în 2011 a arătat că din 67 de maternităţi de stat chestionate înainte de Paşte, de la 12 răspunsul venit oficial a fost că nu se fac deloc avorturi la cerere în zilele de sărbătoare, solicitările fiind direcţionate spre cabinetele private.
Legea şi Codul Deontologic al medicilor se bat cap în cap în această privinţă. Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii permite medicului să întrerupă relaţia cu pacientul doar atunci când cazul îi depăşeşte competenţa şi când pacientul devine ostil. Codul Deontologic permite însă medicului să-şi aleagă cazurile în funcţie de libertatea de conştiinţă.
DISTRIBUIȚI
Intră în conversație