Alocațiile cresc de la 1 aprilie și de data aceasta nu e păcăleală!

Alocațiile cresc

Alocația de stat pentru copii se va majora de la 1 aprilie în urma aprobării Legii Bugetului de Stat pe 2019, publicată în Monitorul Oficial nr. 209 din 15 martie 2019.

Majorarea alocației a fost stabilită prin OUG 9/19.02.2019 pentru modificarea și completarea Legii nr. 61/1993 privind alocația de stat pentru copii, precum și pentru modificarea art. 58 alin. (1) din Legea 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap. OUG stabilește ca începând cu luna următoare intrării în vigoare a Legii bugetului de stat alocațiile de stat pentru copii să fie majorate.

Astfel, copiii cu vârsta până la 2 ani sau 3 ani, în cazul copiilor cu handicap, vor primi 300 de lei. După împlinirea vârstei de 2 ani până la 18 ani, suma primită de fiecare copil va fi de 150 de lei, iar pentru copiii cu handicap de 300 de lei.

După cum stabilește Legea nr. 61/1993 privind alocația de stat pentru copii, alocația de stat pentru copii este acordată lunar de statul român tuturor copiilor, fără discriminare, ca o formă de ocrotire. În esență, alocația se acordă copiilor până la vârsta de 18 ani, dar dacă la împlinirea acestei vârste ei urmează cursurile învățământului liceal sau profesional, tinerii vor primi în continuare alocația, până la terminarea cursurilor. Cuantumul alocației de stat pentru copii nu a mai suferit modificări de peste trei ani, mai exact, de la jumătatea lui 2015.

Povestea creșterii alocațiilor

Majorarea alocațiilor a fost aprobată în Parlament, la propunerea PNL, în data de 14 februarie 2019, însă măsura nu s-a putut pune în practică pentru că Legea Bugetului a fost constată de președintele Klaus Iohannis la Curtea Constituțională. Între timp, subiectul a devenit o luptă de imagine pentru oamenii politici: liderul PSD Liviu Dragnea susține că cei mici nu vor avea alocațiile mărite din cauza lui Iohannis, iar reprezentanții PNL, cei care au inițiat proiectul de majorare, susțin că Guvernul poate face majorarea, dacă vrea, prin Ordonanță de Urgență, fără să mai aștepte promulgarea Legii Bugetului.

Prima alocaţie mărită va fi primită de fapt în luna mai

  • Toţi părinţii trebuie să ştie că alocaţiile se primesc pe data de 8, nu pe data de 1, astfel alocaţia mărită de pe aprilie va fi primită pe 8 mai. 

“Ca urmare a deciziei Parlamentului României de suplimentare a bugetului Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale cu suma de 2,13 miliarde lei, în vederea majorării alocaţiilor de stat prin Legea bugetului pe 2019, Ministerul Muncii a întocmit proiectul de Ordonanţă de Urgenţă care a fost aprobat în Guvern. Prin acest proiect am modificat Legea 61/1993 şi Legea 448/2006. Ordonanţa a fost adoptată dar, pentru a putea face plata alocaţiilor, avem nevoie ca domnul preşedinte să promulge legea bugetului de stat. Totuşi, pentru a nu ajunge să fim puşi în imposibilitatea de a aplica această Ordonanţa şi pentru a nu încălca Legea finanţelor publice, am modificat Ordonanţa pe articolul II şi am spus că va intra în vigoare începând cu drepturile aferente datei de 1 a lunii următoare celei la care se promulga Legea bugetului de stat”, a explicat, în 20 februarie, Marius Budăi.

 

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație ()