Alocațiile nu se mai măresc de la 1 martie. Liderii politici fac joc de imagine pe seama copiilor

Alocațiile copiilor ar fi urmat să se mărească din luna martie, însă acest lucru nu se va întâmpla pentru că legea bugetului nu a fost încă promulgată. Ea a fost contestată de președintele Klaus Iohannis la Curtea Constituțională, unde va fi discutată în 6 martie. Cel mai probabil, întârzierea majorării va fi de o lună. 

Între timp, majorarea alocațiilor a devenit o luptă de imagine: liderul PSD Liviu Dragnea susține că cei mici nu vor avea alocațiile mărite din cauza lui Iohannis, iar reprezentanții PNL, cei care au inițiat proiectul de majorare, susțin că Guvernul poate face majorarea, dacă vrea, prin Ordonanță de Urgență, fără să mai aștepte promulgarea Legii Bugetului.

”Uite banii, nu sunt banii”

Liderul PSD Liviu Dragnea îl acuză pe președintele Klaus Iohannis că ”face rău copiilor României”, deși parlamentarii PSD au votat împotriva amendamentului privind majorarea alocațiilor. În ziua votului, Liviu Dragnea a declarat că amendamentul pentru majorarea alocațiilor, depus de PNL, este unul demagogic. ”Un amendament demagogic este un amendament care nu poate fi pus în aplicare. A fost făcut de oameni care habar n-au de regulile şi legislaţia financiar bugetară, fără să se gândească că va fi adoptat, urmând ca ulterior banii să nu ajungă la copii că nu exista sursă de finanţare”, a susținut Dragnea.

În cele din urmă, amendamentul propus de PNL a fost adoptat, iar majorarea ar fi urmat să intre în vigoare în martie. Deputatul PNL Robert Sighiartău, cel care a inițiat proiectul de majorare a alocațiilor copiilor, susține că, așa cum indemnizațiile parlamentarilor au crescut din 1 ianuarie fără ca bugetul de stat să fi fost adoptat, la fel ar putea fi majorate și indemnizațiile, prin Ordonanță de Urgență.

Reamintim că Parlamentul a votat în data de 14 februarie 2019 propunerea ca alocațiile copiilor mai mici de 2 ani să se majoreze la 300 de lei, de la 200 de lei, cât sunt acum, iar ale celor mai mari să crească de la 84 la 150 de lei. De asemenea, vor crește și alocațiile copiilor cu handicap de la 200 la 300 de lei.

 

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație ()