Arafat: ”Cei care promovează vaccinarea cu usturoi ar trebui să fie taxați. E fake news și pun sănătatea copiilor în pericol”

Theodora Fintescu, redactor
scris pe

Gripa a făcut 93 de victime în România până joi, 7.02. 2019, iar 4 dintre decese s-au înregistrat la copii. Cel mai recent deces cauzat de gripă, confirmat de Centrul Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile, este al unui bărbat de 37 de ani din Călărași. Pacientul avea afecțiuni cronice. 

Conform specialiștilor, numărul cazurilor de infecții acute (gripă clinică, infecții acute ale căilor respiratorii superioare și pneumonii) este cu 34,4% mai mare comparativ cu cel înregistrat în aceeași săptămână a sezonului precedent.

Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, a vorbit, la Digi 24, despre pericolul de a încerca să previi gripa cu leacuri băbești și cel al informării din surse neautorizate.

”Usturoi, ceapă, ardei iute, ghimbir, oțet de mere care să se pună 12 ore și să se ia 2-3-4 linguri la fiecare masă. Ăsta e vaccinul antigripal propus pe net. Asta înseamnă că cine ascultă, îmi pare rău să le spun, bazaconii, și nu se vaccinează își pune viața în pericol, sau pune viața copiilor în pericol. Pentru că creșterea imunității la un virus nu se face mâncând ceapă sau usturoi. Or fi alimente sănătoase, ăsta e un aspect, dar ele nu pot să creeze imunitate la un anumit patogen. Vaccinurile fac acest lucru”, a spus Raed Arafat.

”Informații greșite, cu impact negativ pe sănătate publică”

El a atras atenție și asupra informațiilor false care ajung în spațiul public și sunt promovate de persoane publice. ”E dreptul la liberă exprimare, orice om poate să spună ce vrea. Dar când ai un anumit statut social și vii cu informații greșite, cu impact negativ pe sănătate publică, pe domenii care pot pune viața populației în pericol, atunci trebuie să ți se ceară măcar să vii cu dovezi publice. Și dacă nu vii cu dovezi publice, medicale care să fie acceptate, atunci da, să fie amendați. Nu văd o problemă aici. Dar trebuie găsită o soluție pentru ca aceste lucruri devin din ce în ce mai frecvente și au impact prin faptul că cei care fac aceste declarații au o anumită influență asupra populației”.

Când se încheie sezonul gripal

Epidemia de gripă din timpul iernii durează cinci până la șase săptămâni. Dispare la fel de repede cum a apărut (în România, medicii estimează că va dura până la final de martie 2019). De regulă, o epidemie evoluează astfel: mai întâi crește incidența bolii printre copii, care precede creșterea îmbolnăvirilor în populația adultă. Copiii se infectează la grădiniță și la școală, aduc virusul acasă și își infectează frații, părinții, bunicii. Părinții dau boala prietenilor și colegilor de la serviciu. Ulterior, urmează încă o etapă de infectare a persoanelor în vârstă.

 

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa