Copilul cu ADHD de la Pitești a revenit la școală. Scrisoarea medicală arată că nu are probleme neuronale

Scrisoarea medicala a permis revenirea copilului la cursuri

La școala din Pitești unde 29 de elevi au refuzat să intre la ore pentru că s-au simțit deranjați de un coleg despre care s-a spus că ar avea ADHD, lucrurile par să intre în normal. Elevii protestatari au revenit la ore și, mai mult decât atât, îl au din nou coleg pe băiatul din cauza căruia au făcut grevă. Acesta a revenit, la rândul său, în clasă, după ce părinții lui au prezentat scrisoarea medicală emisă de specialist, conform căreia copilul nu ar avea probleme neuronale.

Directorul Şcolii “I.L. Caragiale” din Piteşti, Alin Vlad, a declarat, pentru Mediafax, că elevul s-a întors la ore începând din această săptămână.

Scrisoarea medicală arată că elevul nu are problemele invocate

“A adus o scrisoare medicală, de la Spitalul Obregia, din care reiese faptrul că din punct de vedere neuronal este normal. Are doar anumite afecţiuni motorii. Referitor la diagnosticul de ADHD nu avem nicio înştiinţare în acest sens. Asta înseamnă că poate fi reintegrat perfect, ca un copil normal, rămânând doar acel certificat medical cu dizabilitate somatică. Atâta timp cât mama este prezentă cu el la ore, aşa cum am spus dintotdeauna, aceasta fiind elementul cheie în rezolvarea acestei probleme, totul este în regulă”, a spus Alin Vlad.

Despre acceptare și toleranță față de copiii ”altfel”. Lecție pentru părinți și copii

Acesta a adăugat că a primit, marţi, o informare din partea unui avocat, potrivit căreia instituţia pe care o conduce trebuie să prezinte, în termen de 15 zile, o soluţie referitoare la modalităţile prin care şcoala reuşeşte să asigure siguranţa tuturor elevilor.

Directorul școlii pare să nu fie întru totul de acord cu diagnosticul pus de medicii de la Spitalul Clinic de Psihiatrie “Prof. Dr. Al. Obregia” și cere confirmarea acestuia de către un alt medic.

“Aşteptăm din partea organelor abilitate, în special din partea medicului de specialitate, un diagnostic scris în care să avem şi noi o confirmare a diagnosticului acestui copil. Diriginta clasei este în continuare internată în spital la Bucureşti, în stare gravă”, a afirmat directorul şcolii, potrivit sursei citate.

Copii și părinți, uniți împotriva unui alt copil

Un număr de 29 de elevi ai clasei a 7- a B din Şcoală “I.L. Caragiale” din Piteşti au refuzat să intre, timp de trei zile consecutiv, la ore, afirmând că nu mai acceptă să înveţe în aceeaşi clasă cu un coleg care ar suferi de tulburarea de hiperactivitate cu deficit de atenţie (ADHD). Elevii protestatari spuneau că acesta îi agresează fizic şi verbal, dar şi că îi ameninţă cu moartea.

Ministerul Educației ia primele măsuri privind cazul copilului cu ADHD de la Pitești

Situația a stârnit un val de reacții, cele mai multe de susțiere a copilului marginalizat.

Centrul European pentru Drepturile Copiilor cu Dizabilităţi a depus o plângere penală la Parchet, pentru şantaj, incitare la ură sau discriminare împotriva a patru părinţi care şi-ar fi instigat copiii să protesteze faţă de elev.

Dacă ți s-a părut util acest articol, dă LIKE paginii noastre de Facebook, unde găsești și alte articole cel puțin la fel de interesante.

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație ()