Eutanasia la copii între 1 și 12 ani, cu boli incurabile, ar putea fi legalizată în Olanda

Ileana Mirescu
scris pe
eutanasia la copii
Eutanasia la copii este luată în discuție doar în cazuri medicale ce nu pot fi tratate.

Eutanasia la copii. Autoritățile din Olanda au anunţat în data de 13 ocotombrie 2020 că iau în considerare  eutanasierea pentru copiii cu vârste cuprinse între 1 şi 12 ani care suferă de boli incurabile, în stadiu terminal. Ministrul olandez al Sănătații, Hugo de Jonge, a ridicat problema în timpul unei conferințe. Acum, în Olanda, minorii peste 12 ani pot cere eutanasierea dar au nevoie de consimțământ de la părinți.

Ministrul Sănătăţii, Hugo de Jonge, a precizat că va elabora regulamente pe această temă, pe baza unui studiu scris de experţi care arată cum copiii bolnavi suferă foarte tare.

În prezent, nu există clauze legale pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 1 şi 12 ani, din cauza unei dezbateri cu privire la întrebarea: pot aceşti copii să ia o astfel de decizie? De Jonge susţine că un studiu realizat de experţi medicali, comandat de ministerul său, a arătat că noua regulă se poate aplica pentru cinci până la 10 copii pe an.

Ministrul Sănătăţii, Hugo de Jonge, a declarat că va elabora regulamente pe această temă, pe baza unui studiu scris de experţi care arată cum copiii bolnavi suferă foarte tare.

Eutanasierea este deja legală în Olanda pentru cei peste 12 ani care îşi pot da consimţământul şi pentru bebeluşii cu vârsta sub un an cu acordul părinţilor.

Dar nu există clauze legale pentru copiii cu vârsta cuprinsă între unu şi 12 ani, din cauza unei dezbateri în cadrul autorităţilor olandeze cu privire la faptul dacă copiii de această vârstă sunt capabili să ia o astfel de decizie.

Eutanasia la copii. Partidele creștine se opun

De Jonge a explicat că un studiu realizat de experţi medicali, comandat de ministerul său, a arătat că noua regulă se poate aplica pentru cinci până la 10 copii pe an. „Studiul arată că este nevoie de puterea de a pune capăt vieţii în mod intenţionat în rândul medicilor şi părinţilor copiilor incurabili, care se află într-o suferinţă disperată şi îngrozitoare iar moartea lor este previzibilă”, a scris de Jonge în o scrisoare către parlament.

Miniştrii din guvernul de coaliţie al premierului Mark Rutte au ajuns în cele din urmă la un acord în această privinţă marţi, după luni de dezacord, discuţii marcate de opoziţia puternică a partidelor creştine.

Medicii vor fi protejați de urmărirea penală

Legile existente nu trebuie modificate, dar medicii vor fi protejaţi de urmărirea penală pentru efectuarea eutanasiei autorizate asupra unui copil suferind, a spus de Jonge. În Olanda, eutanasierea copiilor era permisă, însă pacienţii minori trebuie să aibă peste 12 ani.

În cazul adolescenţilor cu vârsta cuprinsă între 16-18 ani, legea olandeză prevede consultarea părinţilor cu privire la eutanasie, deşi normele nu conferă părinţilor drept de veto.

Aceştia se pot opune procesului de eutanasiere doar dacă minorul are sub 16 ani.

Prima țară care a permis eutanasierea la copii a fost Belgia

Belgia, prima ţară care a permis eutanasierea voluntară a copiilor în 2014 Olanda şi Belgia vecină au fost primele ţări din lume care au legalizat eutanasierea în 2002.

Belgia a devenit apoi prima ţară care a permis eutanasierea voluntară a copiilor în 2014.

Belgia este singura ţară din lume care permite eutanasierea minorilor de orice vârstă.

Condiţiile impuse prin lege sunt ca minorul să fie conştient la data emiterii cererii, să facă dovada discernământului şi să sufere de o boală incurabilă care îi provoacă dureri constante şi insuportabile. (În contrast, un adult care solicită eutanasia în Belgia nu trebuie neapărat să sufere de o boală terminală, însă el trebuie să fie competent din punct de vedere mintal.)

Pacienţii sub 18 ani nu pot fi eutanasiaţi fără consimţământul părinţilor sau a tutorilor legali. De asemenea, legea belgiană nu permite eutansierea minorilor pe motiv de suferinţă psihiatrică.

Un copil de 17 ani care suferea de o boală terminală şi care, potrivit comisiei federale pentru eutanasie din Belgia „suferea dureri fizice insuportabie” este primul minor din lume, eutanasiat la cerere, de medici, cu consimţământul părinţilor, a informat BBC. Wim Distelmans, şeful comisiei pentru eutanasie, a declarat că adolescentului i-a fost mai întâi indusă o comă, prin „sedare paleativă”, ceea ce face parte din procesul de eutanasiere.

Eutanasia în Europa. Ce țări o permit, în ce condiții

  • Belgia a fost prima țară care a legalizat eutanasia la minori, indiferent de vârstă, în 2014.
  • În Finlanda, Suedia și Norvegia este legală eutanasia pasivă (pacientul este lăsat să moară fără tratament).
  • În Luxembourg eutanasia este legală dacă un pacient are aprobarea a doi medici și a unei echipe de experți.
  • Eutanasia pasiva este de asemenea legală în Germania.
  • În Elveția, eutanasia este legală dar sinuciderea asistata este considerată o crimă daca implică „motive egoiste”
  • Franța interzice moartea asistată dat permite medicilor să țină pacienții sedați până la moarte.

Parlamentul olandez este aşteptat să dezbată problema joi, iar guvernul este de aşteptat să pună în aplicare reglementările conexe în următoarele luni.

 

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa