Sfârșit tragic pentru două adolescente date dispărute în Olt. Ipoteza poliției: crime în serie

Cristina Călin, redactor
scris pe
criminalul din caracal
Luiza Mihaela Melencu (stânga), Alexandra Măceșanu (dreapta)

Dispariția a două adolescente din județul Olt ar putea fi strâns legată una de alta. Poliția din Caracal a făcut vineri, 26 iulie 2019, percheziții la locuința unui bărbat unde au găsit resturi de oase incinerate, pungi cu carne, o pereche de cercei și haine. Dovezile au fost trimise la expertiză pentru a se vedea dacă au legătură cu cele două cazuri. Surse din anchetă vorbesc despre crime în serie.

Luiza Mihaela Melencu, în vârstă de 15 ani a plecat în urmă cu 2 luni de acasă, la Caracal, pentru a scoate bani de la bancomat. La întoarcere a luat o mașină de ocazie, dar nu a mai ajuns acasă. De atunci părinții nu mai știu nimic despre ea.

Alexandra Măceșanu, tot de 15 ani, din satul Dobrosloveni, a fost dată dispărută de părinții ei de miercuri, 26 iulie 2019. A plecat spre Caracal și la întoarcere a fost văzută urcându-se într-o mașină de ocazie pentru a ajunge acasă, dar nu a mai ajuns niciodată.

Alexandra a sunat de trei ori la 112, ieri, 25 iulie, la ora 11.00. și a anunțat că este răpită

Potrivit surselor din anchetă fata a sunat de trei ori la 112, iar polițiștii au ajuns la ea datorită localizării telefonului pe GPS. ”Fata dispărută de la Dobrosloveni a sunat la 112 și a anunţat: mă aflu într-o casă mare, veche, aproape părăsită, iarbă multă în curte, boscheţi şi are doi câini lupi, e într-un service. În momentul acela el i-a luat telefonul: «Cu cine vorbeşti?». Era un telefon cu butoane, ce se vorbeşte aici. Iar când a închis, cei de la 112, sau eu ştiu cum s-a-ntâmplat, au localizat apelul. După telefon au venit la adresă, dar nu a intrat absolut nimeni, pentru că dimineaţă la ora 4.00 se auzea – «Lasă-mă, că mă omori! Lasă-mă, că mă omori!». Au sunat vecinii la 112, au venit 3-4 echipaje de poliţie şi s-au plimbat pe stradă prin faţa curţii până la ora 6,00. La ora 6,00 au intrat în curte pentru că atunci au obţinut mandat de percheziţie. Alexandra le-a spus la telefon că este fata răpită când aştepta o maşină de ocazie“, a mai spus sursa citată.

casa suspect
Casa suspectului în cazul crimelor din Caracal, exact așa cum a descris-o Alexandra când a sunat la 112

În urma apelului, poliția din Caracal a cerut ajutorul STS-ului pentru a repera apelul, însă le-au fost comunicate coordonate de pe o arie destul de mare, susțin polițiștii care au făcut trei percheziții până să ajungă la Gheorghe Dincă, cunoscut drept George ”Pocicu”, un mecanic de 65 de ani din Caracal. Acesta locuiește singur într-o hală dezafectată, soția și copiii fiind plecați de mai mulți ani în Italia. În curtea lui au găsit un incinerator uman artizanal în care erau resturi de oase carbonizate, în congelator câteva pungi cu carne, cerceii și bucăți din hainele Alexandrei Măceșanu, potrivit surselor din anchetă citate de Hotnews. Suspectul este cunoscut ca fiind taximetrist, el câștigându-și existența făcând curse pe mai multe rute din județul Olt.

Ipoteza poliției: crime în serie, fetele au fost tranșate și arse

suspect crime caracal
Gheorghe Dincă este principalul suspect în cazul crimelor din Caracal

Surse din rândul anchetatorilor au menționat că la una dintre adresele la care a avut loc o descindere s-ar fi ajuns după datele GPS de pe telefonul fetei. Una dintre ipotezele pe care anchetatorii o iau în calcul este că fetele au fost tranșate și, apoi, incinerate.

La rândul lor, reprezentanții Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt au afirmat că acest dosar este înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Caracal, iar în urma perchezițiilor, în funcție de ce se va găsi, dosarul va fi declinat sau nu.

Conducerea Poliției Române a dispus trimiterea unei echipe mixte de specialiști din cadrul Direcției de Investigații Criminale și Institutului Național de Criminalistică, pentru a sprijini cercetările desfășurate cu privire la cazul de la Caracal, au transmis reprezentanții IGPR.

Dacă vrei să afli cum îți poți învăța copiii să fie în siguranță poți citi următoarele articole:

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa