Virusurile gripale din 2020 sunt foarte agresive cu copiii! Numărul de decese e „anormal de mare”

virusul gripal B
Gripa ar putea lovi în două valuri, cu tulpini de virus diferite.

În ciuda temerilor legate de coronavirus, virusurile gripale de sezon rămân mult mai periculoase în acest moment, inclusiv în România, și în special pentru copii. Conform specialiștilor de la Centrul pentru Prevenirea și Controlul Bolilor din SUA (CDC), în acest an s-a înregistrat un număr „anormal de mare” de decese în rândul copiilor, respectiv 39 în mai puțin de două luni. În România, sunt 12 decese, 4 la copii, conform Institutului de Sănătate Publică. Dacă la noi predomină virusurile de tip A, în SUA au făcut victime mai ales cele de tip B, însă situația se poate schimba oricând. 

În SUA, mulți copii au murit din cauza virusului de tip B, care este mai agresiv pentru copii decât pentru adulți și răspunde mai greu la tratamentul antiviral. În România, la trei dintre cei patru copii care au murit, de vină au fost virusurile gripale de tip A. „Avem însă deja cazuri de gripă B și la noi”, spune medicul pediatru Alexis Cochino, președintele Asociației Pro-Imunizare din România.

La întrebarea dacă există explicații pentru faptul că au murit mai multi copii din cauza gripei anul acesta, medicul spune că „în România, poate că am testat mai mult (n.r. pentru depistarea virusurilor gripale). O altă explicație poate fi faptul că ultima epidemie cu aceste serotipuri a fost de mult și în consecință rezistența la ele era zero”.

Gripa în România: virusul A, mai frecvent

În România, au fost raportate până acum 14 decese din cauza gripei și pestr 4.000 de îmbolnăviri. Dintre decese, 4 au fost în rândul copiilor (au murit copii de 11 luni, 2 ani, 4 ani, 12 ani). Niciunul dintre copii nu era vaccinat, iar trei dintre ei aveau și alte afecțiuni.

Unul dintre cei patru copii avea virus gripal de tip B și a murit la Spitalul de Copii „Grigore Alexandrescu” din Capitală în luna ianuarie 2020. Micuțul fusese operat pe creier.

„Copilul nu a fost internat pentru diagnosticul de gripă. Noi nu internăm gripe. El a fost cu alte afecțiuni, avea și o traheostomă montată. A venit într-o stare destul de gravă, cu probleme respiratorii, respira pe tub și a fost montat la aparate. A prezentat complicații”, a afirmat dr. Raluca Alexandru, conform purtător de cuvânt al spitalului.

Un alt caz tulburător este al copilului de 12 ani, cu gripă A, care era elev la Școala Iancului din București și care avea o starea de sănătate foarte bună, făcând și sport de performanță. Băiatul a fost dus de mai multe ori la medic de părinți și trimis acasă cu tratament. A fost diagnosticat cu gripă la Spitalul de Boli Infecțioase ”Victor Babeș”. Starea lui s-a deteriorat, iar părinții l-au dus la Spitalul ”Grigore Alexandrescu”, unde, după un timp, a intrat în șoc septic.

În ceea ce privește decesele în rândul adulților, majoritatea aveau și alte afecțiuni.

Spre deosebire de situația din SUA, unde virusul B a făcut cele mai multe victime, în România doar două decese au fost provocate de gripa de tip B (un adult și un copil), restul fiind diagnosticați cu virus de tip A.

Sezonul gripal poate dura până în aprilie

Alicia Frey, Șef al Compartimentului de Epidemiologie si Prevenție din divizia ce se ocupă de gripă la CDC spune că una dintre explicații este modul ciudat în care a acționat gripa în acest an în America. În mod normal, spune ea, gripa lovește în două valuri: în primul, apar mai multe cazuri de gripă A, iar apoi devin dominante cele de tip B. Anul acesta, gripa B a fost dominantă de la început.

”De mulți ani nu s-a mai întâmplat ca virusul B să domine în această perioadă, iar acest lucru îi afectează cu precădere pe copii, pentru că, se pare, ei sunt mai vulnerabili față de virusul B”, a spus Fry. Rapoartele confirmă observația ei, dat fiind faptul că, din cei 39 de copii care au murit de gripă, 28 aveau virus B.

Mai are rost să vaccinăm copiii acum?

Alicia Frey de la CDC atenționează părinții și spune că gripa este mult mai periculoasă pentru copii decât oricare dintre virozele obișnuite din sezonul rece. Recomandarea experților CDC este ca, pentru protecție, copiii să fie vaccinați chiar și acum, în prag de epidemie, dat fiind faptul că virusurile gripale pot circula până în luna aprilie.

„Cel mai bine este să se facă vaccinarea în toamnă, dar unii copii ar putea beneficia și acum”, este de părere și pediatrul Alexis Cochino.

Gripa în România. Cum te protejezi de gripă

În afară de vaccinare, doar igiena corectă și evitarea contactului cu persoane bolnave pot preveni îmbolnăvirea. Iată care sunt recomandările doctorului pediatru Mihai Craiu:

1. Să ne spălăm pe mâini foarte bine, cel puțin 20 de secunde după orice interacțiune în spațiul public.
2. Să respectăm “eticheta tusei”, tușind în cot sau în șervețel de unică folosință și nu în palmă.
3. Să ne izolam pe durata bolii sau să purtăm mască atunci când tușim.
4. Să ne vaccinam antigripal, cu vaccinul adecvat vârstei și stării de sănătate.
5. Să nu ne autodiagnosticăm și să nu ne tratăm singuri. Dacă este o boală virală cu febră, trebuie sunat medicul de familie. Dacă e grav, mergem la spital.

 

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație ()