Comunicat de presă: Harvey Cioculeț revine cu episoade noi la Nickelodeon

O lecție despre educație, dar și puțină nebunie în aventurile lui Harvey Cioculeț și prietenii lui

Din 15 februarie Harvey Cioculeț (titlu original Harvey Beaks) revine cu noi episoade pe Nickelodeon ce vor fi difuzate de luni până vineri, de la ora 19:30.

Harvey Cioculeț este o pasăre simpatică turcoaz, de 9 ani, cuminte și manierată, dar cu doi prieteni trăsniți Fee și Foo, frații gemeni, pentru care pădurea în care locuiesc este un mare teren de joacă. Prietenia celor trei îl face pe Harvey să depășească frica de înălțime, să nu mai creadă că trebuie să fie iubit de absolut toată lumea din jur, ba chiar învață cum să intre în încurcături.

Desenele animate au fost difuzate pentru prima dată în lume în mai anul trecut și au ajuns deja la al doilea sezon, fiind extrem de bine primite de public și de critici. New York Times a subliniat modul în care linia dintre bine și rău este provocată în cadrul episoadelor, provocând mai departe copiii să înțeleagă consecințele obrăzniciilor lor într-un mod revigorant și, în același timp, sensibil. Episoadele nu au mirajul filmelor Disney, dar nu le lipsește mesajul ascuns și emoția. LA Times sublinia că Harvey Cioculeț are o abordare modernă a sentimentului clasic pe care desenele animate îl lăsau copiilor, ceea ce îl face plăcut pentru copii și părinți în același timp.

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație ()