Încă un caz de meningită la o fată de 16 ani din Pitești. Tânăra a fost transferată la ”Matei Balș”

Adolescenta diagnosticată cu meningită este din Pitești iar ieri, după ce a ieșit de la școală, i s-a făcut rău. În timpul nopții, părinții au dus-o la spitalul de Pediatrie din Pitești, de unde, după investigații, a fost transferată de urgență la Institutul ”Matei Balș” din București. 

”Fata s-a prezentat în jurul orei 2.00, astăzi de dimineață, pentru vărsături, dureri abdominale, febră, frison, parestezii. A fost evaluată. În urma consulturilor interdiciplinare și a investigațiilor paraclinice, s-a decis transferul către Matei Balș, sub suspiciunea de meningită”, a precizat Adina Enescu, purtător de cuvânt al Spitalului de Pediatrie Pitești, citată de realitateadearges.net.

Medicii nu știu încă dacă tânăra suferă de meningită virală sau microbiană. Într-un comunicat emis în această seară de Ministerul Sănătății, se precizează că în școala și familia fetei au fost identificate persoanele cu care aceasta a luat contact și au primit toți tratament cu antibiotic. ”A fost administrată chimio – profilaxie pentru 34 de elevi, 10 cadre didactice și personal  auxiliar, precum și pentru alți 2 contacți din familie. De asemenea, în unitatea de învățământ au fost instituite măsuri de curățenie și dezinfecție.

Clasa în care învață, de la Colegiul ”Zinca Golescu” din Pitești, a fost închisă și sigilată.

În ultima perioadă, în România au mai existat și alte cazuri de meningită meningococică la adolescenți, în Iași, Bacău și București. Cazul din București s-a înregistrat la Colegiul Gheorghe Lazăr, unde o tânără de 18 ani a murit în urma bolii. Ulterior, s-a descoperit că și alți colegi erau purtători de meningogoc, însă nu au dezvoltat boala.

Cum te poți proteja de meningită

Bolile meningococice au un debut rapid și o evoluție accelerată, mai ales în cazul sugarilor și al copiilor mici. Deși relativ rare ca apariție, din cauza manifestărilor agresive ce duc uneori la deces, această maladie atrage atenția opiniei publice. Vaccinarea antimeningococică reprezintă o soluție, spun specialiștii, mai ales în cazul populației cu risc: copii mici, adolescenți sau vârstnici.

În unele țări europene, vaccinarea antimeningococică este obligatorie pentru anumite serogrupuri. În România, vaccinarea împotriva bolilor meningococice este opțională. Vaccinarea antimeningococică este posibilă pentru tipurile A, B, C,Y și W-135. Există vaccinuri monovalente (pentru serotipul A sau B), bivalente (pentru serotipurile C și Y) și cvadrivalente (serotipurile A,C, W,Y) .

Cum se manifestă și cum se transmite meningita?

Meningita meningococică apare la 1-10 zile de la expunere. Este caracterizată de apariția bruscă a cefaleei, febrei, redorii de ceafă, uneori apare și greață, vărsături în jet, fotofobie, alterarea statusului mental. Până la 20% din pacienții cu meningită meningococică prezintă semne și simptome de sepsis (meningococemie), sepsis sever sau chiar șoc septic, cu insuficiență multiplă de organ.

Medicul pediatru Mihai Craiu a venit cu precizări legate de modul în care acționează bacteriile care duc la apariția meningitei. Printre primele semne de boală pot fi: febră, vărsături în jet, nelegate de mese, durere de cap, confuzie sau amețeală intensă, uneori convulsii sau comă, fotofobie și fonofobie (bolnavul este deranjat de zgomote cu intensitate normală și de lumină. Adică preferă să stea izolat într-o cameră întunecată). De obicei, la copilul mare se produce o contractură a mușchilor (întărire) din zona cefei. Bolnavul nu poate să pună bărbia în piept sau, dacă face medicul aceasta mișcare, apare durere intensă la ceafă.

Cele mai eficiente modalități de prevenție ale meningitei bacteriene sunt igiena riguroasă și vaccinarea cu vaccinurile disponibile pentru:
– Tulpinile invazive de pneumococ (în România Prevenar 13 sau Synflorix)
– Haemophillus influenzae tip b (în România în vaccinurile penta sau hexavalente)
– Neisseria meningitidis (în România in vaccinurile pentru serotipurile A si C sau respectiv A,C,Y,W135.

 

 

 

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație ()