La 8 ani, un puşti ne dă o lecţie de viaţă

Christian McPhilamy

La vârsta de şase ani, Christian McPhilamy a luat una dintre cele mai importante decizii pentru vârsta lui: a hotărât să-şi lase părul să crească atât de lung, încât putea fi confundat cu o fată. Timp de doi ani a suportat tachinările colegilor, însă în tot acest timp nu s-a răzgândit nicio clipă pentru că micuţul avea un scop de la care nu avea de gând să se abată nicio secundă: acela de a-şi dona părul pentru copiii trataţi de cancer.

În urmă cu doi ani, Christian care locuieşte în Florida, a fost inspirat de o reclamă pe care a văzut-o la televizor. Atunci a fost momentul în care s-a hotărât să-i ajute pe micuţii internaţi la spitalul ST. Jude Children’s Research şi să ne ofere o adevărată lecţie de viaţă, nouă, adulţilor.

Unele persoane îmi spuneau că sunt fată, iar asta nu m-a făcut să mă simt foarte bine“, a declarat puştiul, însă nimic din toate acestea nu l-au împiedicat să-şi ducă la bun sfârşit misiunea!

Deeanna Thomas,mama puştiului, a declarat pentru Today Parents că este foarte mândră de fiul său şi că se simte copleşită de gestul acestuia.

Săptămâna trecută Christian s-a tuns în sfârşit, iar părul său a fost trimis către spitalul unde sunt copiii care şi-au pierdut părul din cauza chimioterapiei.

Christian McPhilamy a îndurat agresiuni verbale timp de doi ani şi jumătate! Unii copii îl tachinau şi îl numeau o fetiţă:

copil-doneaza-parul

Chiar şi adulţii îl încurajau să-şi tundă părul.

Dar majoritatea şi-au cerut scuze după ce le-au explicat de ce refuză să facă asta.

Sursă foto: boredpanda.com
DISTRIBUIȚI
Intră în conversație ()