O elevă de la Colegiul Gheorghe Lazăr a murit de o formă gravă de meningită. Școala a fost închisă

O elevă de 18 ani, elevă la Colegiul Național ”Gheorghe Lazăr” din Capitală, a murit joi, 18.04, după ce, cu o zi înainte, fusese diagnosticată cu meningită.

Tânăra a ajuns la Urgențe miercuri seara, însă boala a evoluat rapid, iar joi a murit la Institutul de Boli Infecțioase ”Matei Balș”. Diagnosticul fetei a fost de meningită meningococică fulminantă, o formă gravă, care se transmite ușor, și se manifestă prin dureri puternice de cap și febră ridicată. Colegii fetei au primit tratament profilactic, le-au fost prelevate probe (exsudate nazale și faringiene), iar școala a fost închisă pentru dezinsecție.

Ce este meningita, cum se manifestă și cum poate fi prevenită

“Direcția de Sănătate Publică a primit o informare cu privire la un caz de meningită meningococică fulminantă la acest liceu. Medici din cadrul compartimentului de epidemiologie s-au deplasat la liceu și au început ancheta epidemiologica. Au fost luate și primele măsuri – s-a administrat tratament profilactic și s-au luat exsudate faringiene, se va face dezinfecție în tot liceul”, a anunțat Ministerul Sănătății.

Meningita reprezintă o inflamație a meningelor, mucoasele ce învelesc creierul și măduva spinării, iar simptomele sale sunt asemănătoare cu cele ale inflamației creierului, encefalita. Este o afecțiuni gravă care, netratată la timp, poate duce la diferite complicații sau chiar deces. Există meningită virală și meningită bacteriană, aceasta din urmă fiind mai grav și cu evoluție fulminantă. Simptomele meningitei sunt următoarele:

  • febră mare
  • dureri de cap
  • gât înțepenit
  • amețeală și stare de confuzie
  • sete puternică
  • somnolență.

Prevenirea îmbolnăvirii se face prin respectarea normelor de igienă și prin vaccinare. Vaccinul meningococcic, care se poate face la orice vârstă, previne anumite forme de boală și nu este inclus în schema națională de vaccinare, dar se poate administra opțional.

În ultimii ani, au mai fost mediatizate cazuri de meningită la Sinaia și București, Brașov și Constanța.

 

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație ()