Reacția amuzantă a unei mămici care a ieșit cu gemenele la plimbare
De obicei, nu este deranjant când îți admiră și alți oameni copiii și îți pun întrebări despre ei, dar atunci când ieși, de exemplu, cu gemenele la plimbare și ți se pun aceleași întrebări de fiecare dată, ajungi să te plictisești.
Acesta a fost și cazul unei mămici din Australia, care s-a gândit la o strategie amuzantă și eficientă pentru a evita întrebările pe stradă. Ea a făcut și o poză cu răspunsurile la cele mai des întrebate noțiuni și a postat-o pe Internet.
„Oh, sunt gemene?”
„Uh, da, cei doi copii de aceeași mărime din căruciorul meu sunt gemeni. Pentru a mia oară.” Acesta era lucru cel mai probabil la care se gândea mămica de origine australiană, Annie Nolan, atunci când a elaborat cele două semne, care răspund la 12 dintre cele mai comune și enervante întrebări pe care le primește constant în legătură cu gemenele sale, în vârstă de doi ani, Delphia și Cheska.
„Da, sunt ale mele.
Da, sunt gemene.
Da, sunt fete amândouă.
Nu, nu sunt gemene identice.
Da, știu că totuși seamănă foarte mult.
Da, sunt sigură că nu sunt identice.
Au fost concepute natural, da.
Și născute prin cezariană.
Și tu ai gemeni în familie? Wow!
Nu, n-avem gemeni în familie. Până acum.
Da, mereu am mâinile ocupate (uneori cu două pahare de vin doar ca să rezist).
Da, clar, cu tripleți ar fi și mai greu.”
Cu toate că nu a îndrăznit să păstreze biletele cu aceste „răspunsuri” prinse pe căruciorul fetițelor când iese la plimbare cu cele mici, mămica a făcut o poză și a postat-o pe Facebook.
„Ca mămică de gemeni, ți se pune o serie de întrebări sau auzi multe afirmații de fiecare dată când mergi pe afară.”, a scris aceasta în postarea de pe Facebook. „Știu că cei mai mulți oameni provin dintr-un loc grozav și sunt doar curioși, însă mulți dintre ei pot fi destul de intruzivi și după un timp devine pur și simplu obositor. Și dacă tot mergeam în oraș și știam că întrebările vor veni în număr mare și rapid… dar mi-a dispărut curajul pe drum și am dat jos foile de pe cărucior!”.
Cu toate acestea, se pare că oamenii au înțeles mesajul ei. Fotografia a ajuns virală și are 23.000 de aprecieri momentan. Data viitoare, când ieși cu gemenele pe afară și te întreabă cineva dacă sunt gemene, îi poți spune asta: „Nu, de fapt am triplete. Doar că o las pe cea urâtă acasă mereu.”
Foto: Popsugar