Ai un copil adolescent? Trimite-l la un program gratuit Google pentru meseriile viitorului

program gratuit Google

Digital Nation susține tinerii de 15-24 ani din România să își dezvolte competențele digitale și să se pregătească pentru profesiile viitorului. Generația Tech este un program-pilot, susținut cu o investiție din partea Google.org, iar implementarea va începe în vara acestui an. Investiția Google.org este în valoare de 500.000 de dolari, a declarat Paul Apostol, fondatorul Digital Nation, în cadrul conferinței de presă de lansare a proiectului, din 16 aprilie.

Programul se va desfășura în trei orașe din România, criteriul principal de selecție fiind inaccesibilitatea tinerilor la surse de informare și pregătire în domeniul digital. Paul Apostol, fondatorul Digital Nation, nu a spus care sunt cele trei localități, procesul de selecție fiind în desfășurare. În acest moment se cooptează în program autoritățile locale și factorii decidenți, urmând a fi alese orașele și în funcție de gradul de cooperare al acestora.

În proiectul Generația Tech urmează să fie înscriși 300.000 de tineri cu vârsta între 15 și 24 de ani care vor putea învăța de mentori abilități digitale care să le folosească mai târziu în carieră.

Totul se va desfășura într-un campus virtual, însă în cele 3 orașe selectate vor exista și hub-uri fizice unde participanții se vor putea întâlni și lucra după școală sau serviciu. În acest program gratuit Google investește aproape jumătate de milion de dolari, bani cu care se vor cumpăra și laptopuri acolo unde ele nu există. 

Mentorii sunt oameni care lucrează în companii mari, dar și freelanceri. Programul este gândit să funcționeze în paralel cu un job, atât pentru mentori, cât și pentru studenți”, a explicat Paul Apostol. Platforma este online, la fel și procesul de învățare, însă și tinerii care nu au aparatura necesară pot accesa programul. „Avem buget pentru achiziționarea de laptopuri pentru tineri care nu au echipamentele necesare”, spune Paul Apostol.

Program gratuit Google pentru alfabetizare digitală

La conferință a participat și Liza Belozerova – Program Manager EMEA, Google.org care a spus că pentru organizația pe care o reprezintă este o oportunitate să finanțeze astfel de granturi, mizând pe faptul că în viitorul apropiat vor fi create 21 de milioane de noi locuri de muncă în Europa.

Astfel de proiecte vin să reducă din numărul oamenilor insuficient de bine pregătiți din punct de vedere digital, care potrivit cifrelor oficiale, reprezintă 44% din populația Europei.

Cifrele sunt și mai îngrijorătoare pentru România care se află pe ultimul loc la alfabetizare digitală. Totuși, Elisabeta Moraru, Country Manager Google România, crede că aceasta este o oportunitate economică pentru noi.

Astfel de proiecte prin care oamenii sunt familiarizați cu mediul digital au efecte imediate asupra vieții lor care se traduc în primul rând printr-un job mai bun.

Digital Nation este o organizație care activează în sfera educației din 2013, fiind unul din pionierii pe plan național care a dezvoltat acest model, echipa din spatele proiectului DevAcademy.

Cu cinci ani experiență în formarea tinerilor în ariile tehnice și antreprenoriale, proiectul s-a extins național în 2018.

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație ()