Părinții pot alege când vin și când pleacă de la serviciu. De când se aplică programul flexibil de lucru pentru părinți și în România

Creșterea unui copil este astăzi un job full time, mai ales pentru cei care nu se bucură de sprijinul celor apropiați. În acest context, găsirea unui echilibru între viața de familie și cea profesională a devenit aproape imposibilă. Iar acest lucru este resimțit în special de mame. Pe piața muncii din țările occidentale a apărut conceptul de flexibilitate la locul de muncă pentru părinți. În funcție de nevoile fiecăruia, părinții pot alege un program de lucru redus sau să lucreze de acasă. În acest fel pot răspunde și nevoilor copiilor. Conceptul a fost transpus într-o directivă europeană ce va fi implementată după 2020.
În România, deocamdată, sunt făcuți pași timizi în flexibilizarea programului de lucru al părinților. Ce presupune un loc de muncă flexibil și cum poate fi adoptat de angajatorii din țara noastră, ne explică Roxana Grigorean, inițiatoarea proiectului în România.

Totul despre mame: Programul flexibil de lucru pentru părinți. Ce presupune în mod concret directiva europeană?

Roxana Grigorean, psiholog, inițiatoarea proiectului “Program flexibil pentru părinți” în România

Roxana Grigorean: Directiva (UE) 2019/1158 are ca obiectiv creșterea gradului de participare pe piața muncii a femeilor, părinților și îngrijitorilor. Reglementează programul de muncă flexibil, luând în considerare inegalitățile de gen, precum și provocarea existentă de a menține un echilibru rezonabil între viața profesională și cea privată.

În acest moment, luarea în considerare a unui astfel de beneficiu reprezintă o decizie unilaterală a angajatorilor. Odată cu noile reglementări se discută obligativitatea angajatorilor de a lua în considerare solicitările de acordare a unor formule flexibile de lucru. Potrivit directivei, statele membre trebuie să asigure intrarea în vigoare a actelor cu putere de lege și a actelor administrative necesare până la 2 august 2022. 

Totul despre mame: Cum a fost implementat programul flexibil de muncă în țările occidentale și ce efecte a avut?

Roxana Grigorean: Există deja o cutumă de program flexibil de muncă în diverse state din UE, fie pentru părinți, fie în general pe piața muncii, independent de această directivă. Printre statele în care există un program flexibil se numără Marea Britanie, Germania sau Danemarca. Părinții au dreptul de a opta pentru ora de început și de sfârșit a programului de muncă, având în același timp varianta de a solicita program mai redus de muncă (număr mai mic de ore pe săptămână), fiind susținuți legal în acest sens. Cu alte cuvinte, angajatorul nu le poate refuza în cele mai multe cazuri această opțiune. Deci există multe state în care programul flexibil de muncă a devenit o normalitate, mai ales în cazul părinților.

Întorcându-ne la directivă, aceasta va fi transpusă în legislația țării și poate suferi anumite modificări. Tocmai de aceea ne dorim, prin acest proiect pe care l-am inițiat sub egida Ambasadei Sustenabilității în România, să descoperim împreună și să comunicăm în spațiul public modalitățile prin care companii din diverse domenii de activitate au reușit să facă pași importanți în direcția flexibilizării. Ne dorim ca aceasta abordare etică și responsabilă să devină o practică și nu o excepție la nivelul mediului de afaceri.

Totul despre mame: Ce înseamnă un program flexibil pentru părinți? Mai puține ore, posibilitatea de a lucra de acasă? În ce condiții poate beneficia un părinte de aceste reglementări?

Roxana Grigorean: Programul de muncă flexibil presupune toate formele menționate și nu numai: posibilitatea de a lucra de acasă, de a-ți alege orele de muncă convenabile, de a îți reduce numărul de ore de muncă.

În directivă se specifică toate aceste forme de program flexibil. Însă modul în care aceasta va fi transpusă în lege depinde de fiecare țară în parte. „Pentru a încuraja lucrătorii care sunt părinți și îngrijitorii să rămână în câmpul muncii, acești lucrători ar trebui să poată să-și adapteze programul de muncă în funcție de necesitățile și preferințele personale. În acest scop și având în vedere nevoile angajaților, aceștia au dreptul de a solicita formule flexibile de lucru în scopul de a-și adapta modurile de lucru, inclusiv prin utilizarea, acolo unde este posibil, a unor formule de muncă la distanță, a unor programe de lucru flexibile sau a unei reduceri a timpului de lucru pentru acordarea de îngrijiri”, se arată în Directivă.

Pentru a vedea care este cea mai bună variantă pe plan local este necesar să avem în minte indicatori. Iar aceștia sunt: educație timpurie, natalitate, gradul de reîntoarcere în câmpul muncii și egalitatea de gen.

În același timp, trebuie luat în considerare și cât de pregătit este mediul privat pentru această schimbare de paradigmă. De asemenea, un alt indicator important despre care se vorbește mai puțin este sănătatea mintală a angajaților. Acest aspect este pe agenda Organizației Mondiale a Sănătății, iar flexibilitatea joacă un rol important.

Totul despre mame: Ce impact poate avea un astfel de program flexibil asupra relației părinte-copil?

Roxana Grigorean: Relația părinte-copil din primii ani de viață, îndeosebi relația cu mama, pentru că în cele mai multe cazuri ea este principalul îngrijitor al copilului, își pune amprenta asupra dezvoltării lui și sănătății psihice și fizice a viitorului adult. Copiii, mai ales la vârste atât de mici, au nevoie de timp de calitate cu părinții. Au nevoie de îngrijire și de susținere activă în procesul lor de dezvoltare.

Un program flexibil poate, pe de o parte, să crească timpul petrecut cu copilul. Pe de altă parte, îi ajută pe părinți să fie mai prezenți în relația cu copilul. De multe ori, atunci când suntem foarte stresați sau obosiți, este dificil să ne conectăm cu copilul. Iar el are nevoie de prezența noastră 100%. De aceea, cred că o astfel de măsură, care are acum și susținerea din partea acestei directive, poate să contribuie la o relație mai bună părinte-copil.

Totul despre mame: Ce ar însemna pentru părinte un astfel de program flexibil?

Roxana Grigorean: Posibilitatea unui program flexibil cred că ar fi un suport necesar atunci când vorbim de reîntoarcerea mamei în câmpul muncii. Este valabil indiferent că ea alege ca aceasta să se întâmple până într-un an, la un an sau la doi ani.

Pe de altă parte, este vorba și de implicarea taților în viața de familie. Istoric vorbind, în cultura noastră, îngrijirea copiilor revine în mare măsură mamei, sarcinile aferente casei tot ei. Acest fapt combinat cu cariera se poate transforma într-o presiune extrem de mare. Iar efectele se răsfrâng asupra copilului și a vieții de familie în general.

O eventuală depresie a mamei are un impact extrem de mare asupra copilului. Spun acest lucru nu pentru a pune și mai multă presiune, ci pentru a face foarte clară nevoia de suport. Desigur, și tații își pot lua acum concediu de paternitate. Însă acest lucru nu este încă foarte răspândit în practică.

Totul despre mame: Cât timp poate un părinte să beneficieze de un program flexibil?

Roxana Grigorean: Un copil are nevoie de suportul și implicarea părinților și după ce a împlinit doi ani (când se termină concediul de îngrijire copil). Există momente în viața de familie în care copilul are nevoie de prezență a părinților (probleme de adaptare, probleme școlare, bullying, probleme de sănătate, divorțuri sau pierderi). Această directivă vorbește despre posibilitatea de a avea program flexibil până când copilul împlinește cel puțin opt ani și extinde aceste drepturi și asupra altor tipuri de îngrijitori – bunicii.

Consider acest lucru extrem de important pentru că există multe cazuri în care această presiune este resimțită doar de mamă. Cred că este necesar să susținem echilibrul viață personală-viață profesională, iar acest lucru este foarte dificil de făcut fără flexibilitate și fără suport. Un părinte și, în general, un angajat căruia îi sunt înțelese nevoile și validate, va fi mai eficient și la muncă și va fi mai loial angajatorului. Este de preferat un program redus de muncă decât o absență foarte lungă de pe piața muncii, care poate să facă dificilă reacomodarea. De exemplu, un părinte cu un copil bolnav acasă sau cu probleme în viața de familie nu va fi la fel de eficient la muncă, mai ales pe termen lung.

Astăzi, ne confruntăm cu probleme individuale de sănătate fizică și psihică – depresie, anxietate, burnout, divorțuri, bullying, adicții. Pe de altă parte, există dificultăți de ordin social și economic, printre care menționez rata natalității – cea mai scăzută anul trecut din ultimii 50 de ani. De aceea, cred că suntem departe de echilibru și mai avem pași importanți de făcut în acest sens.

Totul despre mame: Sunt pregătiți angajatorii români pentru a acorda astfel de beneficii? Există exemple de bună practică pe piața românească?

Roxana Grigorean: Există multe exemple de programe implementate în acest sens. Însă nu cred că putem vorbi încă de o practică pe piața muncii în țara noastră. În Germania, de exemplu, 15 milioane de oameni lucrează part-time. Este un număr dublu față de acum 20 de ani. Tot acolo există părinți cu program redus sau flexibil pe poziții cu nivel înalt de responsabilitate. Acest lucru este integrat în cultura organizațională a companiilor.

În prima dezbatere susținută la Ambasada Sustenabilității împreună cu directorii de HR ai unor importante companii de pe piață din România, am observat că cele mai frecvente programe implementate sunt cele de alegere a orei de sosire și finalizare a programului de muncă. Este importantă atunci când avem responsabilitatea de a duce copilul la grădiniță, de exemplu. De asemenea, angajatul poate alege zilele de muncă de acasă (work from home). Aici numărul diferă de la o companie la alta și de la un business la altul.

Ce am mai observat este că există o deschidere mai mare în rândul companiilor de IT. Acestea se confruntă deseori cu lipsa personalului calificat, dar au și o deschidere mai mare la inovație. În IT și tech există exemple și de companii care oferă angajaților posibilitatea de a lucra într-o proporție foarte mare de acasă sau de a apela la un număr mai redus de ore de muncă pe săptămână. Cert este că flexibilitatea este recunoscută ca una dintre cele mai importante tendințe pe piața muncii. Cred că vor fi făcuți pași importanți în acest sens în următorii ani.

Totul despre mame: Ce pot face părinții pentru a susține o astfel de inițiativă?

Roxana Grigorean: În primul rând, cred că este foarte important să fim conștienți de aceste variante și de firescul lor. Să ne dorim să provocăm schimbări mici în cercul nostru, în companiile în care activăm. Trebuie să aducem în discuție, să propunem, să solicităm dacă avem nevoie de un astfel de program. De asemenea, este bine să semnalizăm orice tip de abuz. Să fim parte activă din comunitate oferind feedback și susținând practic această schimbare.

Am observat adesea că avem tendința să credem din start că nu se poate, ca parte a educației pe care am primit-o. În același timp, orice sugestie, poveste, „vot al proiectului”, susținere ideologică sau suport ne sunt de folos.

Împreună cu Ambasada Sustenabilității, ne dorim să organizăm mai multe întâlniri de lucru. Concluziile acestor întâlniri vor fi transmise către Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă din cadrul Guvernului. Urmărim încurajarea unui mediu de afaceri etic și a unor comportamente responsabile.

Citiți mai multe despre depturile părinților, în articolele de mai jos: 

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație ()