Brexit, prin ochii unui copil de 6 ani. Scrisoarea care i-a emoționat pe liderii europeni

Micuța Sophie, care locuiește în Marea Britanie, i-a trimis o scrisoare lui Donald Tusk, președintele Consiliului European, iar mesajul ei a devenit viral pe internet. Donald Tusk i-a răspuns fetiței printr-un mesaj. 

”Dragă domnule Tusk, trăiesc în Marea Britanie. Știu că vom părăsi Uniunea Europeană. Dar cred că ar trebui să fim prieteni. Vă rog să îmi trimiteți o fotografie cu autograf pentru cartea mea despre Europa. De la Sophie, 6 ani. V-am desenat un unicorn”, i-a scris micuța lui Donald Tusk. Acesta i-a răspuns fetiței, cu mesajul ”Vom fi întotdeauna prieteni, Sophie!”

Guy Verhofstadt, raportorul Parlamentului European privind Brexit, a declarat astăzi că ieșirea Marii Britanii din UE este un eșec al Uniunii. El este convins că generațiile viitoare vor face în așa fel încât Marea Britanie să revină în familia europeană.

Reamintim că în iulie 2016 a avut loc referendumul privind menținerea Regatului Unit în Uniunea Europeană, iar rezultatul acestuia a primit numele Brexit (Britain Exit). 51,9% dintre voturi au fost în favoarea părăsirii UE. Tinerii între 18 si 24 de ani au votat în proporție de 75% în favoarea rămânerii Marii Britanii în Uniunea Europeană, în timp ce persoanele de peste 65 de ani au votat în proporție de 61% pentru ieșire.

 

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație ()