Despre lucrurile bune și frumoase care se întâmplă în sistemul nostru de educație am povestit mereu la conferințele mele prin țară, părinților și sutelor de profesori care vin la formări. Am povestit în interviuri și pe blogul meu. Nu numai că am povestit, dar le-am și făcut și dat mai departe multora.
Despre abuzurile mari de tipul celor de mai jos voi scrie mereu cu bâta. Fără să amintesc mereu ce oameni minunați sunt la catedre, peste tot. Fără să-mi fie teamă că unii cred că generalizez sau că sunt așa de fragili emoțional să o ia personal:
– scăunelul rușinii la grădi, bulina neagră, etichetările, recompensele alimentare;
– meditațiile școlare cu propriii copii din clasă și condiționarea notelor prin lecții private;
– traficul de influență pentru note mai bune și schimbarea de medii școlare;
– strânsul banilor pentru cadouri și primirea cadourilor colective scumpe;
– compararea și ierarhizarea copiilor la clasele mici;
– lipsa de feed-back real către copii și familii; evaluările ca formă de opresiune;
– absențele și întârzierile sistematice ale unor profesori la clasă;
– jignirea, umilirea, amenințarea, jocurile de putere ale profesorilor;
– tratarea preferențială a copiilor; lucrul la clasă numai cu „cei buni”;
– etichetarea elevilor;
– nesupravegherea copiilor în timpul pauzelor;
– concursurile academice individuale sub 10 ani;
– formarea claselor primare prin interviuri și selecție pe sub masă direct cu învățătoarea sau cu șpagă la director;
Niciuna din aberațiile de mai sus nu sunt din cauza sistemului, a programelor, a numărului mare de copii la clasă sau a birocrației impuse. Sunt din nepăsare, corupție, neimplicarea etică a părinților, a inspectoratelor și a directorilor școlari. Sunt din calitatea individuală de om. Sau mai bine zis, din lipsa ei.