Senatorii au respins majorarea alocațiilor pentru copii

banii

Senatul a respins propunerea legislativă privind majorarea alocaţiilor pentru copii, urmând ca aceasta să fie supusă votului în Cameră Deputaţilor. Propunerea de mărire a alocațiilor a fost făcută în condițiile în care inflația a ajuns la 5,3% în 2018, ceea ce se traduce în diminuarea alocațiilor copiilor din România, care sunt printre cele mai mici din Europa.

Un proiect de lege care prevede majorarea alocaţiilor pentru copii a fost respins de Senat în 4 februarie 2019, potrivit site-ului Camerei Deputaților. Această propunere legislativă pentru completarea alin.(1) al art.3 din Legea nr.61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii spune că alocaţia trebuie să se majoreze anual cu 100% din rată medie anuală a inflaţiei.

„În anul 2015, alocaţia pentru copii a fost stabilită în cuantum de 84 de lei pe luna per copil. De atunci nu s-a mai intervenit sub nicio formă pentru a ajută în vreun fel valoarea alocaţiei, indiferent de evoluţia preţurilor şi a inflaţiei. Se poate remarcă uşor că ajutorul bănesc pe care îl primesc copiii şi ţinerii din România s-a diminuat în ultimii doi ani din cauza inflaţiei, care a atins şi cifră de 5,2% în anul 2018. Creşterea continuă a preţurilor la majoritatea produselor se reflectă în cheltuielile zilnice ale tuturor.

În acelaşi timp, România înregistrează anual o creştere economică de care, în mod firesc, trebuie să beneficieze toate categoriile sociale, inclusiv copiii şi ţinerii”, este prezentat în expunerea de motive.

„O primă măsură necesară este ajustarea valorii alocaţiei cu indicele anual de inflaţie pentru a menţine sumă la aceeaşi valoare de piaţă, cu alte cuvinte să nu scadă”, este adaugă în expunerea de motive a propunerii legislative.

Parlamentarii care au iniţiat modificarea legii (din partea PNL) propuseseră ca alocaţia pentru copiii până la 2 ani să crească la 300 de lei, iar pentru cei între 2 şi 18 ani, la 150 de lei.

Propunerea a fost avizată favorabil de Consiliul Economic şi Social şi de Consiliul Legislativ. A fost însă respinsă de Guvern. Executivul a invocat, în punctul său de vedere, impactul bugetar – 0,31% din PIB – dar şi faptul că ar crea un vid legislativ şi acela că propunerea nu prevede majorarea alocaţiilor şi pentru copii cu handicap. Legea urmează să fie dezbătută și în Camera Deputaților.

Se așteaptă mărirea alocațiilor din 2017

Guvernul a anunţat încă din 2017 că se vor majora alocaţiile pentru copii, însă acestt lucru nu s-a întâmplat până în prezent. Alocaţiile au rămas la valoarea de 200 de lei pentru copiii până în 2 ani şi la valoarea de 84 de lei lunar pentru copiii între 2 şi 18 ani.

Cum s-a stabilit valoarea alocației

Cuantumul alocației de stat pentru copii nu a mai suferit modificări de peste trei ani, mai exact, de la jumătatea lui 2015. Așadar, în 2019, alocația pentru copii își păstrează valoarea de anul trecut. Valoarea alocației se stabilește în raport cu indicatorul social de referință (ISR), care este în prezent de 500 de lei, astfel:

  • 0,4 ISR (200 de lei) pentru copiii în vârstă de până la doi ani (sau trei ani, în cazul copiilor cu handicap). Aceasta se cumulează cu indemnizaţia lunară, stimulentul lunar sau stimulentul de inserţie prevăzute de legislaţia în vigoare. Tot 200 de lei primesc până la 18 ani și copiii încadrați în grad de handicap.
  • 0,168 ISR (84 de lei) pentru copiii cu vârsta cuprinsă între doi şi 18 ani şi pentru liceenii de peste 18 ani;
  • 0,4 ISR (200 de lei) pentru copiii cu handicap cu vârsta cuprinsă între trei şi 18 ani.
    În principiu, conform Legii nr. 61/1993, până la vârsta de 14 ani a copilului, alocația de stat se plătește unuia dintre părinți pe baza acordului acestora sau, dacă aceștia nu se înțeleg, pe baza deciziei autorității tutelare ori a hotărârii judecătorești, părintelui căruia i s-a încredințat copilul spre creștere.

Alocația pentru copii 2019: După 14 ani și copiii își pot ridica alocația

Totodată, actul normativ mai stabilește că alocația “se plăteşte şi tutorelui, curatorului, persoanei căreia i-a fost dat în plasament familial copilul, inclusiv asistentului maternal sau persoanei căreia i-a fost încredinţat copilul în vederea adopţiei, în condiţiile legii”.

Dacă au împlinit vârsta de 14 ani, iar reprezentantul legal își dă acordul în acest sens, copiii pot să primească ei înșiși alocația. În același timp, tinerii care au vârsta de peste 18 ani și care au dreptul la această alocație o pot primi în baza unei cereri.

Alocația pentru copii 2019: Se poate plăti retroactiv

Pentru ca un copil să poată primi alocația, responsabilii acestuia trebuie să facă o cerere. “Dreptul la alocaţia de stat pentru copii se stabileşte începând cu luna următoare celei în care s-a născut copilul, iar plata drepturilor se face începând cu luna următoare depunerii cererii”, stipulează actul normativ ce reglementează acordarea alocației de stat pentru copii. În cazul în care cererea este înregistrată ulterior lunii în care s-a născut copilul, plata alocaţiei de stat pentru copii se poate face şi pentru perioadele anterioare, dar nu mai mult de 12 luni.

Alocaţia de stat se acordă şi copiilor cetăţenilor străini şi ai persoanelor fără cetăţenie, care sunt rezidenţi în România, dacă aceştia locuiesc cu părinţii.

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație