Spitalul Marie Curie va avea heliport pentru urgențe. Dr. Cârstoveanu: „Cresc șansele de succes în cazuri grave”

Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Marie Curie, ce mai mare din țară destinat copiilor, va avea un heliport pe acoperiș. Construcția, care necesită o investiție de 425.000 euro, va începe din toamna anului 2019 și este sprijinită de Asociația Inima Copiilor și de o companie petrolieră din România.

Ideea amenajării heliportului îi aparține medicului Cătălin Cârstoveanu, șeful secției de Terapie Intensivă a spitalului. „Această construcție este foarte importantă pentru noi în primul rând deoarece ne va permite să intervenim mai repede și cu șanse mai mari de succes în cazurile grave. În medicina de urgență, aproape întotdeauna câteva clipe reușesc să facă diferența între viață și moarte. Am avut cazuri de pacienți pentru care nu am mai putut interveni cu succes din cauză că au ajuns la noi prea târziu și suntem convinși că, odată cu finalizarea acestei construcții, va crește și numărul copiilor pe care îi salvăm”, a declarat acesta. Medicul Cârstoveanu a spus în cadrul conferinței de presă care a anunțat demararea proiectului că heliportul va fi folosit doar pentru pacienții Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii Marie Curie (fost Budimex). De asemenea, și-a exprimat dorința de a stimula și alte unități spitalicești să demareze astfel de proiecte.

Spitalul Marie Curie devine spital regional

Daniel Buzatu, managerul Spitalului M.S.Curie, a anunțat că în paralel cu construcția heliportului se va începe și extinderea spitalului, urmând ca secția de cardiologie să fie reconfigurată. De asemenea, urmând modelul altor spitale, se va construi cu sprijinul unei companii de rstaurante fast-food o casă în care să locuiască gratuit părinții copiilor internați la Marie Curie. Toate aceste schimbări sunt făcute pentru că se dorește transformarea în spital regional.

”Este prima construcție de acest gen pentru un spital de pediatrie din România și, totodată, este o investiție care ne va ajuta să salvăm viețile mai multor pacienți. Rămânem în continuare dedicați misiunii noastre de a îmbunătăți calitatea serviciilor pe care le oferim pacienților și le mulțumim tuturor celor care ne sunt alături în acest demers”, a declarat Daniel Buzatu, managerul Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii “M. S. Curie”.

Personalul Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii “M. S. Curie” efectuează o gamă largă de intervenții, mulţi dintre copiii-pacienți ai spitalului fiind transportați din diferite zone ale României. În majoritatea cazurilor, micii pacienți au nevoie de intervenție de urgență iar timpul petrecut pentru a-i transporta cu ambulanța de la locul de aterizare a elicopterului până la spital este prea lung, astfel că, în unele cazuri, salvarea lor nu mai este posibilă.

Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii “M. S. Curie” este o donație a statului polonez pentru copiii din România, după cutremurul din 1977, fiind construit de firma poloneză BUDIMEX în anul 1984. Spitalul oferă asistență medicală de specialitate pentru copii, asigurând servicii de urgență, curative și profilactice. În anul 2015, 104.858 de pacienți au rimit îngrijiri la UPU din cadrul Spitalului.

 

 

 

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație ()