Un băiat suspect de varicelă a murit în spital, în timp ce defibrilatorul era cărat pe scări cinci etaje

suspect de varicelă

Ianis Iulian Mahu, un băiețel de 7 ani din Pașcani, a murit chiar sub ochii medicilor. Copilul era suspect de varicelă și nu a fost considerat un caz grav. În timp ce băiatul agoniza, asistentele cărau pe scări aparatura necesară pentru a-l salva.

Ianis împlinise 7 ani în urmă cu câteva zile. Potrivit tatălui lui, sâmbătă seara i-au apărut 2-3 bubițe, iar a doua zi acestea s-au înmuțit. Au mers la medicul de familie care i-a prescris antitermice pentru febră punând diagnosticul de varicelă. „Sâmbătă seară s-a întâmplat. I-au apărut 2, 3 bubiţe, iar duminică au fost mai multe. Ne-am prezentat cu el la medicul de familie din Paşcani. Doctoriţa a spus că e varicelă, şi i-a dat Nurofen şi Paracetamol, sirop, pentru febră. Luni prezenta simptomele clare, nimic suspect. El era ca de obicei, vioi“, a povestestit pentru bzi.ro printre lacrimi Adrian Popoaia, tatăl adoptiv al copilului.

Timp de 2 zile copilul a fost vesel și vioi ca de obicei, însă a treia zi au survenit stări de rău, vomă, iar bubuțele s-au învinețit. Fața și gura au devenit și ele vinete, iar părinții au sunat la 112. „De la Iaşi ni s-a spus că vine Paşcaniul, pentru că nu e urgenţă. Ambulanţa a făcut un kilometru în 17 minute până a ajuns la noi cu girofarurile stinse şi oprind la semafor la culoarea roşie. Aşa li s-a transmis, că nu e o urgenţă. Înregistra­rea poate dovedi cât de disperaţi eram la telefon. Între timp, Ianis era aproape inconştient, şi a fost pus la oxigen“, spune Adrian Popoaia.

Băiatul suspect de varicelă nu a fost considerat o urgență, deși avea fața vânătă

Chiar dacă a ajuns într-o unitate spitalicească, coșmarul familiei nu s-a oprit. Pentru că nu a fost considerat o urgență, băiatul a fost trimit la secția de pediatrie, la etajul 5. A stat pe hol mai multe minute până când cineva l-a intubat. „Un domn foarte în vârstă, domnul Vasiliu (Vasile Vasiliu, medic primar – n.r.) cu incompetenţă şi cu nepăsare totală, nu a preluat cazul cum trebuie. Am şi o filmare cum stătea departe de pătuţ, el fiind intubat, având mască de oxigen pe faţă, şi medicul stătea nepăsător. L-a băgat într-o cameră unde nu aveau aparatură absolut deloc“, a povestit tatăl.

Medicul care l-a preluat pe Ianis i-s pus o perfuzie, i-a dat o pastilă, dar după 10 minute copilul și-a pierdut cunoștința și i-a dat sângele pe nas. Resuscitarea s-a făcut prin manevre clasice pentru că la secția de pediatrie unde a fost trimis nu există aparatură de specialitate. Aducerea defibrilatorului a durat mai bine de 40 de minute și a fost adus în brațe, pe scări, de către asistele medicale. Două ore s-au chinuit să aducă băiatul în simțiri, dar degeaba. Ianis a murit.

„Copilul a decedat în scurt timp, şi din această cauză este la IML, ca să i se facă autopsia. Mâine (astăzi – n.r) vom lua şi noi probe, iar rezultatele vor fi gata cel târziu mâine. Acolo există suspiciunea de meningită meningococică mai mult decât varicelă. A avut şi o erupţie“, a declarat Liviu Stafie, directorul DSP Iaşi.

Diagnosticul de meningococemie nu se confirmă

Medicii de la Spitalul Municipal Paşcani au pus, la momentul în care a ajuns băiatul în spital, diagnosticul de meningococemie, un microb în sânge care a dus ca sângele să-i inunde plămânii. Cazul a ajuns la Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Iaşi, acolo unde s-au făcut analize, iar, potrivit acestora, nu este vorba despre meningococemie.

„Noi am recoltat probe în momentul în care s-a făcut şi necropsia de la Institutul de Medicină Legală. Problemele sunt analizate la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase „Sfânta Parascheva” din Iaşi. În momentul de faţă, din rezultatele pe care le avem, putem spune că nu este o meningococemie. Deocamdată, la examenul pe lamă, au fost depistaţi bacili gram-pozitivi – stafilococ, streptococ…vom vedea. Analizele au trecut în etapa a doua, aceea de identificare prin cultură. Noi suspicionăm un şoc toxico-septic, dar mâine vom avea rezultatele finale”, a declarat pentru Adevărul Liviu Stafie, directorul DSP Iaşi.

O echipă de la DSP Iași s-a deplasat și la școala unde învăța băiatul pentru a prelua probe pentru investigații suplimentare. În școală se pare că au fost anunțate mai multe cazuri de varicelă.

Un alt semn de întrebare este legat de faptul că micuțul a fost tratat la sfatul medicului de familie cu ibuprofen pentru scăderea febrei, în condițiile în care acesta nu se recomandă în varicelă. 

Cițiți mai multe despre varicelă și complicațiile ei în articolele de mai jos: 


Pentru că ne dorim să îți oferim materiale și experiențe care să îți îmbogătească viața de părinte, am creat un scurt chestionar care să ne ajute în acest sens. Completarea lui poate dura până la 8 minute. Și pentru că apreciem fiecare minut pe care ni-l acorzi, punem la bătaie 30 de cărți de parenting. La sfârșitul chestionarului lasă-ne adresa ta pentru a te înscrie automat în tombolă!

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație ()