Un bebeluș din Timișoara a murit de gripă. Este al treilea deces la un copil în acest sezon gripal

Un bebeluş de 11 luni a murit din cauza gripei, numărul total al deceselor ajungând astfel  la 44.  Copilul suferea de mai multe malformații.

Un bebeluş în vârstă de 11 luni, care avea mai multe malformaţii şi afecţiuni, a murit la Spitalul de Boli Infecţioase din Timişoara din cauza gripei, potrivit Mediafax.

Alţi patru români au murit din cauza gripei. Numărul total al deceselor a ajuns la 44.
Purtătorul de cuvânt al Spitalului de Boli Infecţioase “Victor Babeş” din Timişoara, medicul Virgil Musta, a declarat, luni, corespondentului MEDIAFAX, că un bebeluş de unsprezece luni a decedat, sâmbătă, pe Secţia de Anestezie şi Terapie Intensivă a unităţii medicale din cauza gripei.

Un bebeluș din Timișoara a murit de gripă. Copilul avea multiple malformații

“Copilul a fost internat pe Secţia de Distrofici (n.r. din cadrul Spitalului de Copii din Timişoara), cu multiple malformaţii, a fost şi operat şi a fost adus la noi cu un test rapid de gripă pozitiv. A fost adus la noi cu insuficienţă respiratorie şi bronhopneumonie vineri după-masa, iar sâmbătă a decedat. A fost internat pe Secţia de Anestezie şi Terapie Intensivă”, a afirmat medicul Virgil Musta.

La nivelul țării, sunt 44 de decese din cauza gripei. Mai exact, conform Centrului pentru Prevenirea și Controlul Bolilor Transmisibile celelalte patru decese anunațate sunt următoarele:

40. Femeie in varsta de 87 de ani, din jud.Iasi, confirmata cu virus gripal tip A, in curs de subtipare, avand conditii medicale preexistente, dar nevaccinata anti-gripal.
Data decesului: 27/01/2019
41. Barbat in varsta de 49 de ani, din jud.Braila, confirmat cu virus gripal tip A, in curs de subtipare, avand conditii medicale preexistente, dar nevaccinat anti-gripal.
Data decesului: 24/01/2019
42. Barbat in varsta de 93 de ani, din mun.Bucuresti, confirmat cu virus gripal tip A, nesubtipat, avand conditii medicale preexistente, dar nevaccinat anti-gripal.
Data decesului: 25/01/2019
43. Barbat in varsta de 40 de ani, din jud.Giurgiu, confirmat cu virus gripal tip A,
nesubtipat, fara conditii medicale preexistente cunoscute si cu antecedente vaccinale
necunoscute (neasigurat).
Data decesului: 24/01/2019

Primul deces înregistrat la un copil a fost în București, la Spitalul Grigore Alexandrescu din București. 

Copilul a avut o formă severă de gripă de tip A, însă nu avea alte boli asociate, cum s-a întâmplat în cazul din Timiș. Micuțul a murit în noaptea de 12 spre 13 ianuarie 2019, la Spitalul de Urgență pentru Copii ”Grigore Alexandrescu” din București. Era internat acolo de pe 8 ianuarie, când a venit în stare gravă.

Un alt deces la un minor a fost înregistrat la un băiat de 17 ani Teleorman. Băiatul a fost confirmat cu virus gripal tip A, subtip(H1) pdm09 şi virus respirator Sincitial (VRS), având condiţii medicale preexistente.

În pragul epidemiei de gripă

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a anunţat că România este în pragul unei epidemii, precizând însă că pentru a putea fi declarată stare de epidemie trebuie ca săptămâna aceasta numărul cazurilor diagnosticate de gripă să fie mai mare decât cel estimat. Sorina Pintea a spus că va face publice datele marţi.

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație