Un polițist și familia lui confirmați cu COVID-19 și simptome grave au fost internați doar cu intervenții. Adulții respiră doar cu mască de oxigen

Cristina Călin, redactor
scris pe

Ciprian Buciuc, polițist în cadrul Secției Regionale de Poliție Transporturi București, împreună cu soția sa și cei doi copii de 3 ani și, respectiv, 2 luni au fost depistați luni 27 iulie cu COVID-19.

Toți cei 4 membrii ai familiei au manifestat febră, stări de vomă, dureri de cap și dificultăți de respirație. Luni, 25 iulie, au fost testați la domiciliu de o echipă a Direcției de Sănătate Publică, iar două zile mai târziu au fost toți confirmați ca fiind bolnavi de COVID-19. Li s-a spus că va veni o ambulanță cu medici ce ar urma să le evalueze starea de sănătate din punct de vedere clinic.

Deși starea lor nu s-a îmbunătățit, ambulanța a venit abia după două zile. Au fost transportați la Spitalul „Victor Babeș” unde li s-a făcut un control sumar. Apoi, au fost puși să semneze că vor să fie internați la domiciliu pentru că unitatea spitalicească nu mai dispunea de paturi libere, deși starea lor de sănătate era precară, se arată într-un comunicat al polițiștilor Europol.

Pentru că simptomele deveneau tot mai grave, Ciprian Buciuc a sunat din nou la DSP pentru a cere o ambulanță atât pentru el, cât și pentru cei doi copii, aflați și ei într-o stare severă. ”În data de 30 iulie, în jurul prânzului, colegul nostru a luat din nou legătura cu DSP București, solicitând o ambulanță având în vedere că dificultățile de respirație s-au agravat atât pentru el, cât și pentru copii, manifestând stări de vomă cu cheaguri de sânge, starea sa de sănătate a acestora fiind  deteriorată, în condițiile în care el și familia sa nu au fost evaluați medical de un specialist.”

Ambulanța a venit după două zile la Ciprian Buciuc

Polițistul a fost pus în așteptare. Cei de la DSP i-au spus că vor trimite o ambulanță, la fel cum făcuseră și la primul apel. Comunicatul Sindicatului Europol mai subliniază că este ”strigător la cer ceea ce se întâmplă cu cei infectați cu coronavirus, haosul și indolența domnind în instituțiile statului cu atribuții în combaterea pandemiei, iar posibilitatea de a muri cu zile crește de la o zi la alta”.

După ce cazul lui Ciprian Buciuc a ajuns în presă, directorul DSP București, Oana Nicolescu, a intervenit, iar acum agentul și familia lui sunt internați la Matei Balș. ”Urmare a mediatizării de către organizația noastră a situației dramatice prin care trece colegul nostru Buciuc Ciprian din cadrul Secției Regionale de Transporturi București, infectat cu Covid-19, directorul DSP București, Oana Nicolescu a intervenit, iar în acest moment colegul nostru împreuna cu soția și cei doi copii minori sunt internați într-o rezervă a Institutului Matei Balș, fiind sub observație medicală, unitatea spitalicească făcându-le analize la sânge și analize cu raze X”, a anunțat ulterior Europol.

Sursa foto: Pagină Facebook Europol

În cursul zilei de 31 iulie, Ciprian Buciuc și soția lui sunt conectați la masca de oxigen la Institutul Matei Balș din București din cauza problemelor grave de respirație pe care le au.

Potrivit sindicatului polițiștilor în România peste 1000 de polițiști au fost infectați cu noul coronavirus. „Nici poliţiştii care pe toată perioada pandemiei au fost în linia întâi, nu au fost «iertaţi» de infectarea cu virusul Sars-Cov-2, momentan existând peste 1.000 de colegi infectaţi”, se menționează în comunicat.

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa