Amalia și David vând limonadă ca să strângă bani pentru bebelușii bolnavi

Cristina Călin, redactor
acțiune caritabilă
Amalia și Edward au vândut limonadă în vacanța de vară.

Amalia este o fetiță de 8 ani, iar Edward, frățiorul ei are doar 4 anișori. Deși au vârste atât de fragede, au reușit să strângă bani pe care i-au donat pentru bebelușii bolnavi care au nevoie de ajutor pentru o șansă în plus la viață.

Ca toți ceilalți copii de vârsta ei, Amalia este pasionată de joacă, de mersul cu bicicleta și de întâlnirile cu prietenii. Frățiorul ei, Edward, este mai mereu pus pe șotii și are o pasiune pentru dinozauri. Sunt doi copii ca oricare alții, doar că într-o zi le-a venit o idee care poate să le schimbe viața în bine altor copii.

O idee pornită din plictiseală

Nu s-au gândit de la început la fapta caritabilă. Au început dintr-o oarecare lipsă de activități venită pe fondul pandemiei. Inspirată de desene animate, Amalia s-a hotărât să își facă un stand de limonadă. Mama ei, Alexandra, spune că nu știe de unde i-a venit ideea, însă a agreat-o pentru că a considerat-o o activitate de week-end plăcută, numai bună de petrecut timpul în familie. „Nu am încercat să îi influențăm în legătură cu ce vor face cu banii. Sincer, credeam că vor cumpăra ceva jucării, însă la finalul zilei a mai rămas ceva limonadă și Amalia s-a gândit că ar putea să o dea altor copii. Poate cei care sunt în spital și din banii strânși să cumpere prăjituri pentru ei”, ne-a povestit Alexandra.

acțiune caritabilă
Amalia și Edward au vândut limonadă în două week-enduri

Când s-au apucat de micuța lor afacere ad-hoc, copiii au primit suma inițială pentru investiție de la părinți. Înțelegerea a fost sa le returneze banii pe care i-au dat pe lămâi și pahare. Când au luat decizia să doneze banii unei cauze caritabile părinții au renunțat și ei la suma investită, pentru ca suma strânsă să fie mai mare.

„Stăm foarte aproape de piața din comuna Berceni și am putut să ne dedicăm 2-3 ore duminica, în cele două week-enduri cât a avut loc vânzarea de limonadă, pentru ideea asta. Sincer nu mă gândeam că vor reuși să vândă ceva, însă surpriza a fost destul de mare. Au reușit să strângă 385 RON. Restul banilor, până la 685RON, cât au donat, sunt de la ” Zâna măseluță”, dar Amalia nu dorește să îi păstreze”, povestește Alexandra.

Edward nu înțelege tot ce înseamnă acțiunea lor, însă spune că de-abia așteaptă să vină și la el Zâna Măseluță ca să poată strânge și el bani pe care să îi doneze altor copii aflați în nevoie.

Prima acțiune caritabilă a fost un succes

Vânzarea de limonadă a fost prima lor acțiune caritabilă, însă Amalia a vrut sa participe și anul trecut la Swimathron pentru a ajuta alți copii. Totuși, Alexandra ne-a povestit că în ultimii 4 ani în luna decembrie, Amalia a donat peste jumătate din jucăriile ei. A mers personal să le dăruiască altor copii. „Cred că atunci când vezi exact rezultatul acțiunilor tale, cum poți să aduci un zâmbet altor copii este suficient ca să îți dorești să repeți experiența. Nu este nevoie să îi învățăm să dăruiască, ci doar să vadă ce se întâmplă când o fac”, a destăinuit mama celor doi copii.

Amalia
Amalia care crede că niciodată nu ești prea mic să faci fapte bune.

„Ideea asta cred că a apărut deoarece noi vorbim destul de des în casă despre câteva proiecte care ne-au impresionat: cum a reușit doctorului Cârstoveanu să facă minuni în secția de Neonatologie de la Spitalul Marie Curie, despre Magic Home și despre eforturile Adelinei de la Asociația Blondie să ofere o șansă în plus copiilor”, a explicat mama copiilor pentru Totul despre Mame.

Au dorit să ajute bebelușii aflați în dificultate

Într-o zi, Amalia i-a auzit pe părinții săi vorbind despre unul dintre primele zboruri organizate de Asociația Blondie și brusc a zis că ea vrea să doneze banii acolo, deși i-au oferit și alte alternative.

Mama ei spune că a vrut să fie siguri că decizia luată este definitivă și nu se răzgândesc. Amalia însă a insistat și a fost 100% sigură că asta își dorește.

Părinții sunt convinși că acțiunea lor nu ajută doar proiectul caritabil ales, ci îi ajută pe cei mici să înțeleagă că au puterea să schimbe ceva, că este suficient să ai o idee bună și să muncești ca să vezi rezultatele.

„Este un an diferit și primul sentiment a fost cel de neputință, însă în felul ăsta au învățat că ÎNTOTDEAUNA poți face ceva”, mărturisește emoționată Alexandra, mama copiilor. Același mesaj l-a avut și Amalia: „Noi credem ca niciodată nu ești prea mic să ajuți fie că vorbim de vârstă. Este în puterea fiecăruia să aducă o schimbare în bine. Sper ca ideea noastră să fie urmată și de alți copii și părinți.”

Bebeluși duși cu avionul la Milano pentru a fi salvați

Banii au fost donați către Asociația Blondie, care a dus, luni, 2 noiembrie 2020, la tratament în străinătate, cu un avion închiriat, trei bebeluși cu vârsta între 13 zile și 6 luni, cu afecțiuni cardiace, pentru operații pe cord la Clinica San Donato din Milano.

Este cel de-al douăzecilea zbor realizat de asociație în acest an. Cu cele 20 de zboruri în 2020 au fost transportați 28 de copii și trei adulți din și spre Italia, Germania, Elveția, Austria, Franța și Spania.

avion asociația blondie
28 de copii au primit o șansă nouă la viață cu ajutorul Asociației Blondie

Toți cei trei copii duși la Milano erau în stare critică, intubați și ventilați mecanic și nu ar fi putut fi transportați altfel. Copiii sunt însoțiți de regulă de trei medici, între care dr. Cătălin Cârstoveanu, șeful Secției de Terapie Intensivă Nou-Născuți a Spitalului „Marie Curie”. La întoarcere va fi adus în țară un alt bebeluș, în vârstă de o lună și jumătate, care a fost deja operat la Milano, el fiind dus acolo tot de asociație, cu avionul, în urmă cu o lună.

Costul total al curselor aeriene efectuate până în prezent este de circa 255.000 euro, cei mai mulți bani provenind din donații individuale.

„Săptămâna aceasta vom realiza trei astfel de zboruri și, chiar dacă nu știm acum cu ce o sa le plătim, nu ne dăm bătuți, la fel cum nici acești copii și părinți nu se lasă învinși de boală”, spune Adelina Toncean, fondatoarea Asociației „Blondie”.

Despre Asociația Blondie

Asociația “Blondie” s-a înființat în iunie 2019 pentru a oferi o șansă la viață copiilor bolnavi și singuri. Totul a pornit de la Cristi, un băiețel blond, abandonat în spitalul din Constanța.

Alintat Blondie, Cristi era grav bolnav, având o malformație cardiacă în care două artere mari erau inversate. Șansa lui la viață a fost un articol în ziarul “Ziua”, cu titlul “Micuțul Cristi are nevoie de o operație la Cluj”.

Atunci, Adelina Toncean, care mai târziu avea să fondeze asociația, a știut că va fi copilul ei. La vârsta de doi ani, Cristi a fost luat în plasament și timp de 11 ani el nu a trăit ca un copil bolnav.

În 25 octombrie 2014, băiețelul a murit la 13 ani și jumătate pentru că operația care trebuia sa ii salveze viața nu s-a făcut la timp.

Cum ajută Asociația Blondie

Pentru copiii ca el, asociația a creat un cadru etapizat, care să rezolve cele mai importante probleme ale copiilor cu afecțiuni grave abandonați în spitale:

  1. Monitorizare prenatală a gravidelor în risc social pentru identificarea la timp a nou-născuților cu afecțiuni grave (Caravana Blondie)
  2. Crearea unei soluții mobile pentru identificarea în maternitate a nou-născuților cu afecțiuni grave în risc de părăsire sau părăsiți de părinți (BlonTHE APP)
  3. Crearea unui program de voluntariat în spital pentru copiii internați singuri (Și eu sunt Blondie)
  4. Crearea unui centru de recuperare medicală postspitalizare pentru copiii cu afecțiuni grave în risc social (Căsuța Blondie).

Pentru a-și continua misiunea, Asociația “Blondie” face apel la solidaritate și generozitate, donațiile fiind esențiale pentru a transporta în străinătate cât mai mulți copii ca să le salveze viața. Dacă doriți să ajutați, puteți folosi următoarele conturi: 

RO37 INGB 0000 9999 0909 6711 – LEI

RO34 INGB 0000 9999 0909 6765 – EURO

Mai multe detalii la https://www.asociatia-blondie.ro/

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa