2 măști cu albuș de ou pentru ten gras

TOTUL DESPRE MAME

Albușul de ou este ingredientul principal în lupta cu porii dilatați 

Măștile de față preparate de tine însăți sunt o soluție excelentă pentru problemele tenului. Astăzi îți propunem două rețete de măști pe bază de albuș de ou, care te vor ajuta să scapi de problema neplăcută a porilor dilatați, dezavantaj frecvent asociat tenului gras.

Albușul de ou micșorează porii și dă un aspect ferm pielii

Albușul de ou funcționează ca un astringent și absoarbe excesul de sebum. Albușul de ou nu duce numai la micșorarea porilor, ci dă un aspect mai ferm al pielii. Când aplici albușul de ou (întotdeauna trebuie să îl bați ușor înainte de aplicare), acesta formează o peliculă subțire. Efectul imediat este că „pielea te strânge”, dar acest efect dispare imediat ce îndepărtezi masca. Albușul de ou are și efect exfoliant, îndepărtând murdăria acumulată în pori. În plus, are un efect de minimizare a porilor.

În masca cu albuș de ou pot fi adăugate ingrediente suplimentare care să ajute toate tipurile de piele: lămâie pentru curățare, avocado pentru hidratare, miere pentru calmarea iritațiilor, ovăz pentru exfoliere.

Atenție! Înainte de a aplica o mască pentru micșorarea porilor dilatați, curăță-ți fața și zona gâtului în mod corect, pentru a îndepărta orice urmă de machiaj sau murdărie.

Iată două rețete de măști pentru ten pe bază de albuș de ou pe care le poți aplica începând de astăzi!

2 măști cu albuș de ou pentru minimizarea porilor

1. Mască de față cu albuș de ou și miere

Cum se prepară masca cu albuș de ou și miere? Este simplu: bate un albuș de ou până devine ușor spumos, amestecă-l cu o linguriță de miere ușor încălzită și un sfert de linguriță de oțet balsamic. Când ingredientele sunt omogenizate, adaugă și o picătură-două de ulei esențial de bergamotă. Aplică masca pe fața curată și las-o să acționeze pentru aproximativ un sfert de oră, până când se usucă. Clătește-te cu apă călduță și aplică apoi crema hidratantă obișnuită.

2. Mască de față cu albuș de ou și suc de lămâie

Cum se prepară masca de față cu albuș de ou și suc de lămâie? Amestecă un albuș de ou cu sucul de la o jumătate de lămâie cu mixerul, timp de două-trei minute, până când cele două ingrediente sunt perfect omogenizate. Aplică masca pe față, evitând zona ochilor și a gurii, unde pielea este mai sensibilă și mai uscată. Lasă masca să acționeze în jur de 30 de minute, clătește-te cu apă călduță și aplică o cremă hidratantă.

Află mai multe despre ritualul de frumusețe de 7 zile pe care trebuie să îl urmezi dacă îți dorești o piele impecabilă.

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa