Cum să tratezi cearcănele

Raluca Dumitrică
Tratament cu castravete
Castravetele este aliatul nostru în lupta cu cearcănele

3 tratamente calmante care să estompeze cearcănele

Tratamente naturale anticearcane

Pentru multe dintre femei, cearcănele cu care se trezesc dimineaţa sunt o problemă serioasă. Lucrurile se agravează pentru cele care poartă ochelari şi care au impresia că aceştia amplifică cearcănele. Cu toate astea, există câteva tratamente naturale cu ajutorul cărora poţi să rezolvi problemele acestei zone delicate.

Stresul, somnul insuficient şi chiar programul prelungit de la birou contează foarte mult pentru  sănătatea şi aspectul tenului.

Cearcănele trădează o stare de oboseală accentuată, dar sunt şi inestetice, ceea ce este foarte neplăcut. De aceea v-am pregătit mai multe informaţii despre tratarea din exterior a cearcănelor. Cu toate astea, sfatul unui medic este foarte important în momentul în care cearcănele devin cronice, pentru că pot indica o disfuncție a organismului.

Cum apar cearcănele?

Cearcănele pot apărea din cauze diferite. În afara stresului şi a lipsei somnului, care pot să schimbe nuanţa zonei din jurul ochilor şi să facă pielea să pară mai întunecată, mai sunt şi alţi factori, mai serioşi, responsabili pentru apariţia cearcănelor: fumatul, consumul de alcool, cafeaua ori deshidratarea. Evitaţi pe cât posibil să faceţi o combinaţie dintre factorii de mai sus şi vă sfătuim chiar să îi eliminaţi complet, pentru sănătatea tenului şi a întregului organism.
Dacă somnul este, însă, principalul motiv pentru apariţia cearcănelor, încercaţi să dormiţi cele 8 ore pe noapte, aşa cum ne recomandă toţi medicii, iar rezultatele se vor vedea imediat. Dar în zilele în care nici măcar somnul suficient nu reuşeşte să rezolve problema cearcănelor, încercaţi câteva tratamente liniştitoare, special făcute pentru zona ochilor.

Iată recomandările noastre:

1. Sucul de castraveţi este un foarte apreciat şi eficient remediu cu care putem trata cearcănele. Castravetele este considerat cel mai bun produs cosmetic natural pentru piele deoarece reduce inflamaţiile, închide porii, curăţă tenul, relaxează ochii şi diminuează cearcănele. Iată cum se foloseşte: rade un castravete şi aplică-l pe două dischete demachiante pe care le ţii timp de 15-20 de minute pe ochi. Efectul răcoritor şi calmant al castraveţilor îşi va face simţit efectul imediat.

2. Sucul de cartofi este şi el util în estomparea cearcănelor datorită calităţilor sale de albire. Deoarece are proprietăţi cicatrizante şi calmante, cartoful reduce cearcănele şi luminează zonele mai închise ale pielii. Tratamentul cu suc de cartofi se face tamponând zona din jurul ochilor cu un disc demachiant pe care l-ai înmuiat în sucul de la doi-trei cartofi răzuiţi. Clăteşte după 20 de minute.

3. Datorită proprietăţilor sale sedative şi antiinflamatoare, ceaiul de muşeţel este foarte eficient în lupta contra cearcănelor, dar şi a ochilor umflaţi. Ceaiul poate fi aplicat direct pe comprese, pe care le pui ulterior pe ochi. Încearcă şi să pui ceaiul la congelator, în tăviţa de cuburi de gheaţă, iar cuburile cu ceai îngheţat aplică-le pe un tampon de bumbac şi lasă-le pe ochi aproximativ zece minute.

Dacă, totuşi, ai zile în care cearcănele te necăjesc mai mult decât de obicei, învaţă să foloseşti şi aceste trucuri de frumusețe esențiale pentru rutina de frumusețe de dimineață.

Andreea Marinescu/andreearaicu.ro

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa