Să mai dăm o şansă de împăcare vieţii profesionale cu viaţa de mamă!
Copiii noştri ne leagă de ei cu nişte fire invizibile mult mai puternice decât orice cordon ombilical. Cordonul ombilical se rupe, se taie, dar firele acestea, care ne fac dependenţi, vrăjiţi, îndrăgostiţi iremediabil, nu pot fi tăiate cu niciun instrument din lume. Ele cresc şi se fac din zi în zi mai rezistente, mai puternice. Şi e poate în firea acestor fire magice să se răzvrătească atunci când vine vremea despărţirii şi să nu priceapă în ruptul capului ce e aceea „muncă”, ce e acela „birou” şi ce e acela „program de lucru”. Când aceste două lumi se ciocnesc, inevitabil, la un moment dat, se lasă cu lacrimi.
Vinovăţia, eterna vinovăţie
Reîntoarcerea la muncă le face pe majoritatea femeilor să se confrunte cu un sentiment de vină denumit de specialişti vinovăţia mamei care munceşte. Doar 10% dintre mamele care muncesc full-time şi-ar da nota 10 la mămicie, iar dintre mamele care muncesc part-time doar 24% şi-ar da nota 10.
Pasionate mai mult sau mai puţin de meseria lor, gospodine mai mult sau mai puţin entuziaste, mamelor le este foarte greu, uneori chiar imposibil, să găseasca un echilibru satisfăcător între viaţa profesională şi cea de familie. Multe dintre noi au grijă de casă, gătesc, merg la serviciu şi se ocupă şi de copil în timpul rămas. Nevoile tuturor din familie par să fie pe capul mamei, de la a cumpăra cadoul pentru aniversarea bunicii până la pregătirea hainelor pentru grădiniţă şi a sufleului pentru cină. Of!
Cercul vicios al frustrărilor
Uneori, plecarea mamei naşte în sufletul copilului frustrări care, acumulate şi nepovestite, produc o distanţare în relaţie. Copiii nu ştiu câte eforturi fac părinţii lor; ei o vor pe mama pentru ei, cu totul, ca până mai ieri. Cercul vicios continuă, iar în sufletul mamei încolţeşte o frustrare fără margini. Ea este cea care nu mai găseşte timp nici să-şi asculte gândurile şi tot ea este cea învinovăţită.
Un lucru important care le-ar putea ajuta pe mame să treacă peste frustrarea de a simţi distanţarea de copil este să fie foarte atente pentru a nu rata ocaziile de reconectare.
Autorii cărţii Parenting from the inside-out (psihiatrul american Daniel J. Siegel şi Mary Hartzell, educator specializat în copilăria timpurie) vorbesc despre reconectare şi acordarea la stările emoţionale ale copilului pentru eliminarea frustrării. Să luăm exemplul unei mame care se întoarce acasă de la muncă; iată-l şi pe fiul său de 22 de luni care îi aleargă entuziast în întâmpinare. Copilul e fericit să o regăsească dupa o zi întreagă petrecută departe de ea. Mama, însă, are o idee diferită despre această regăsire – ea vrea să scape mai întâi de hainele de birou, pentru a putea intra cu totul în atmosfera de casă, aşa că îi oferă copilului o îmbrăţişare scurtă şi porneşte către dormitor, spunând: „Mă întorc într-un minut”. Această conectare scurtă, urmată de o nouă separare nu este pe placul copilului care o urmează în dormitor, plângând şi cerând să fie luat în braţe. Mama încearcă să îl îndepărteze blând, pentru a-şi urma planul şi pentru a fi apoi disponibilă complet – e vorba despre un minut. Copilul se simte respins, aşa că începe să plângă mai tare, se întinde pe jos şi loveşte peretele cu picioarele, ţipând. Acum mama simte cu adevărat frustrarea, gândindu-se că va trebui, după tot ce a făcut azi, să mai cureţe şi peretele. În mintea sa creşte sentimentul că fiul său este absurd şi egoist. Îi spune sec: „N-o să mă joc cu tine azi dacă nu încetezi chiar acum să loveşti peretele cu piciorul!” Copilul simte o durere încă şi mai mare, simţindu-se respins pe nedrept, iar metoda lui de a-şi exprima frustrarea este să o lovească pe mamă. Mama se hotărăşte să nu mai ofere niciun fel de atenţie copilului pentru că nu vrea să pară că acceptă această purtare.
Iată pe scurt cum se poate agrava o situaţie banală, generând frustrare şi imposibilitatea unei conectări emoţionale profunde şi a unei regăsiri tandre între mamă şi copil, după o zi de muncă. Este un caz simplu, care poate apărea în orice zi, în viaţa fiecăreia dintre noi. Când copiii se simt neînţeleşi, lucrurile mărunte pot genera situaţii de criză.
Cum intrăm în lumea copiilor
Câteva minute în care mama s-ar fi aşezat lângă copil, pentru câteva cuvinte şi mângâieri, ar fi deschis o portiţă către acea reconectare pe care ambii parteneri (părinte şi copil) o caută, de fapt. Reconectarea după separare este un moment esenţial pentru un copil. Este cel mai bun prilej să le vorbim copiilor despre ziua noastră şi îi putem asculta povestindu-ne despre a lor, este momentul în care îi putem reasigura de iubirea noastră şi de cât de mult ne lipsesc pe parcursul zilei. Momentul regăsirii ar trebui să fie unul al sincerităţii şi al căldurii. Le putem spune copiilor cât de des ne gândim la ei şi cum de-abia aşteptam să îi revedem. Punând în imagini plastice, amuzante, situaţii necunoscute lor, îi ajutăm să pătrundă în universul nostru mental: „M-am hotărât să număr secundele de la ieşirea din birou până când te strâng în braţe. Ştii câte sunt? Habar n-am nici eu, m-am plictisit pe la opt mii şapte sute. Promit să încerc mâine din nou”. Copiii iubesc să afle că sunt centrul universului părinţilor.
Este un exemplu simplu care ne arată cât de firesc am putea evita escaladarea unor situaţii obişnuite şi transformarea lor într-o avalanşă absurdă şi incontrolabilă de frustrări. Chiar dacă suntem nevoite să plecăm peste zi, copiii ne vor ierta, dacă reuşim să fim prezente şi atente la nevoile lor atunci când revenim. Să dăm o mare atenţie reconectării zilnice şi să fim 100% deschise pentru aceasta – iată unul dintre cele mai bune sfaturi pe care le-am găsit pentru mamele care muncesc.
La tine cum decurge întoarcerea de la serviciu? Cu lacrimi sau cu zâmbete?
