Nu e totul roz când lucrezi de acasă!
Am făcut câteva zeci de interviuri cu mame care lucrează de acasă. Le-am lăudat, le-am admirat și am promovat cât am putut ideile lor de afaceri.
Dar am uitat să scriu despre o mamă care lucrează de acasă și pe care o cunosc foarte bine: am uitat de mine!
Păi, da, doamnelor, așa ar fi trebuit să încep seria asta de interviuri, cu mine în frunte! Și eu sunt o mamă care lucrează de acasă!
Cum am devenit o mamă care lucrează de acasă
Anul trecut, când am început să scriu despre femei care își conduc afacerile în papuci de casă, cu unul sau doi copii lângă ele, eu nu știam ce sau cine sunt. Ieșisem din primul an de viață al copilului și încă bâjbâiam în ceea ce privește viața mea profesională. Să mă întorc la un serviciu full time era pur și simplu prea complicat și pentru mine, și pentru copil. Și, apropo de copil, cum era să plec brusc de-acasă și să-l las singurel?
Calculul era simplu: jumătate din salariu meu l-aș fi dat pe o bonă, așa că am ales să stau acasă cu copilul și-mi găsesc un job part-time. Și uite așa a mai trecut un an și m-am trezit cu două joburi aproape full-time și un copil și mai full-time. Dar și cu energie part-time.
Cum decurge viața unei mame care lucrează de acasă
După o zi din aceea în care îți urăști soțul cel mai tare pe lumea asta pentru că poate bea o cafea liniștit la serviciu, pentru că are pauză de masă cu colegi care nu îl trag de tricou sau care nu îi varsă supa în poală, mi-am dat seama că am ce să vă povestesc în calitate de mamă care lucrează de acasă.
În cele 15-16 ore cât sunt trează, 10 ore mamă și restul, printre picături, om de comunicare sau scriitoare de texte. În timp ce păzesc supa de pui a copilului să nu dea în foc, mai dau un e-mail cu bugete sau organizare, apoi schimb un scutec în timp ce vorbesc la telefon cu diverse persoane pentru interviuri ori apariții TV. În timp ce car bicicleta, copilul și o plasa de la piață, mă trezesc pe pilot automat cu telefonul la ureche, discutând despre o nouă campanie de strângere de fonduri. Cam asta e viața mea de un an de zile!
Nu zic că e greu! E foarte greu! Și, dacă mai aud vreun bărbat, inclusiv pe al meu, că zice că nu se compară statul la birou de dimineața până seara cu statul acasă cu copilul, mă apuc de striptease. Să văd atunci ce mai zice soțul! Sau, dacă mai aud prietene care-mi spun că nu ies seara în oraș pentru că sunt obosite de la birou sau că mai întârzie la ieșirile noastre, îmi dau demisia din jobul de prietenă.
Mi-ar plăcea tare mult să-i vad pe tații care se laudă, la terase, că muncesc toată ziua pentru buzunarul familiei, cum ar face față lucratului de acasă. Pariez că niciunul nu ar rezista mai mult de două zile și ar ceda nervos. Să-i văd pe ei cum ar lucra cu un copil în spate, care ba cântă, ba vrea să dansezi cu el, și nu oriunde, ci pe un anumit covor cu bile, care face caca exact când trebuie să dau un comunicat de presă, care vrea ba supa de roșii, ba suc de mere sau gulie! (Exact când nu am în casă nimic din cele mai sus înșirate, evident.)
Mda, probabil ar zice că s-ar descurca, dar ce s-ar face când în casa ar fi prăpăd și ar trebui să mai strângă una alta în drum spre baie, când ar rămâne fără lenjerie curată și ar trebui să pună și rufe la spălat, în timp ce ar cânta ca nebunii Itsy Bitsy Spider și ar mai verifica niște texte să aibă diacritice?
Dar lucratul de acasă e și amuzant, atunci când îmi propun să râd despre asta sau, mai important, când nu am niciun termen de predare urgent. Atunci când dimineața mă trezesc cu gândul că azi e vorba numai și numai despre copil, lucrurile se relaxează de la sine, până și copilul e cooperant și doarme trei ore, în loc de una, se joacă singur în camera lui și înțelege când îi spun că mama are treaba la laptop!
Aștept criticile pe adresa redacției, căci pe ale soțului le voi primi în mod sigur imediat ce voi publica acest text.
Voi ați avut vreo perioadă când ați lucrat de acasă? Cum a fost?
