Profil de mamă harnică: Diana Mateescu, mama lui Poartă-mă! şi creatoare de sisteme de purtat bebeluşi veseli

„Am avut noroc de oameni frumoşi în jurul meu care m-au sprijinit şi care au fost cobai pentru experimentele mele.”

 

Babywearing-ul, adică purtarea bebeluşilor şi chiar şi a copiilor mai mari în diverse sisteme speciale (sling, mei tai, wrap, SSC), face viaţa mai uşoară şi mai veselă atât părinţilor, cât şi copiilor. Beneficiile purtării sunt multe: de la faptul că scapi să mai împingi un cărucior printre maşinile parcate pe trotuar până la faptul că cel mic doarme mult şi bine, legănat de mersul părintelui. În viaţa Dianei Mateescu, mama unui băieţel în vârstă de cinci ani, babywearingul a apărut natural şi tot în mod natural s-a transformat într-o mică afacere. Aşa a apărut Poartă-mă!, mică fabrică de zâmbete şi de sisteme de purtat copiii.

 

Ce făceai înainte să devii mamă? Cum ţi-a venit ideea să creezi sisteme de purtare a copilului?

Acum mult mult mult timp, într-o altă viaţă, terminasem Arhitectura şi făceam amenajări interioare cu produse de lux. Părea o viaţă destul de mişto la vremea aia. Dar, după ce am devenit mamă şi am descoperit noua viaţă, mi-a fost foarte clar că nu am să mă mai întorc niciodată la vechiul job. Atât de clar mi-a fost încât, când D. a împlinit doi ani, nici nu aveam habar că aceea era ziua în care eu trebuia să mă întorc la serviciu, credeam că mă sună colegii să îmi spună “la mulţi ani” pentru cel mic. Ideea de afacere a venit mai târziu, când am văzut că ceea ce am făcut pentru mine e apreciat şi de alţii, tot mai mulţi. Am început cu slingurile fixe pentru mine. De nevoie, pentru că voiam ceva comod pentru a-l purta pe D. (care nu intra în niciun marsupiu existent pe piaţă la vremea aceea). Voiam şi ceva fancy, pentru că îmi plăcea şi să am grijă de mine. Când tot mai multe prietene m-au văzut purtându-l pe D. au vrut şi ele slinguri, şi aşa am început să fac şi pentru alţii. Am avut noroc de oameni frumoşi în jurul meu care m-au ajutat, m-au sprijinit, mi-au făcut reclamă şi, nu în ultimul rând, au fost cobai pentru experimentele mele.

 

Nu ţi-a fost teamă să începi o afacere incertă din punct de vedere financiar?

În familia noastră nu s-a pus problema aşa. Decizia mea a fost că nu mă voi întoarce la serviciu. Soţul a fost mai mult decât de acord, nu ne vedeam amândoi despărţiţi de copil în jur de 10 ore pe zi. Părinţii m-au sprijinit şi ei, de altfel mama mea a lucrat de acasă de când mi-o amintesc, din acelaşi motiv. E drept că nu am avut nimic presant din punct de vedere financiar (credite, rate), însă nu am stat nici pe petale de trandafiri. Pur şi simplu ne-am repliat astfel încât să ne descurcăm cu ce avem. Afacerea proprie a venit ca un bonus neaşteptat, nu am început să fac primele sling-uri gândindu-mă că ăsta va fi jobul meu şi că ne va susţine financiar.

 

Care a fost bugetul pe care l-ai alocat începerii afacerii proprii? A avut de suferit bugetul familiei?

În principiu, zero. Practic, privind în urmă, e clar că nu aş fi putut face asta din alocaţia copilului, singura mea sursă de venit în perioada aceea, deci salariul soţului meu a avut un cuvânt important de spus. Însă îmi amintesc foarte clar că la un moment dat am început sa pun deoparte toţi banii primiţi pe slinguri ca să pot să îmi deschid firma cu ei.

 

Care au fost primele reacţii din partea celor apropiaţi când le-ai povestit că vrei să-ţi deschizi ceva pe cont propriu?

Atât soţul meu, cât şi părinţii m-au sprijinit 100% şi au avut încredere în mine. Lor li s-au alăturat şi prietenii apropiaţi, fără ei nu aş fi reuşit. Am avut prieteni care m-au ajutat cu toate formalităţile legale, cu drumuri, cu contabilitate, care au cumpărat de la mine cadouri pentru alţi prieteni cu copii mici. Toată afacerea asta aşa a început şi aşa a şi continuat: prin familie, prieteni şi oameni dragi care au crezut în mine.

Şi acum, după aproape patru ani, sunt apropiată de multe dintre clientele mele, şi pot spune că tot ele sunt cele care mă ajută în continuare să duc Poartă-mă! mai departe.

 

De ce ţi-a fost bine să lucrezi de acasă?

Avantajele lucrului de acasă sunt enorme, cred că asta e simplu de văzut. O să le enumăr ca la şcoală: n-ai şef, ai cel mai flexibil program posibil, îţi faci singur toate planurile, ai concediu exact când îţi doreşti, iar cireaşa de pe tort e că poţi sta cu copilul oricând are nevoie de tine. Dar partea mai puţin bună este că dezavantajele sunt cam aceleaşi: n-ai şef, deci trebuie să fii tu şi şef şi angajat şi să-i şi împaci pe amândoi; ai cel mai flexibil program, însă în orele în care munceşti trebuie să munceşti de-a dreptul, nu poţi să tragi chiulul de la muncă, iar dacă lipseşti o zi nu e nimeni care să îţi facă treaba în timpul acela; ca să îţi faci singur planurile îţi trebuie timp în care să te gândeşti la ele, iar dacă în timpul ăsta, să zicem când doarme copilul, trebuie să mai faci şi curat, mâncare sau măcar ordine, gândurile nu se mai aşază aşa de uşor; concediu poţi avea oricând, însă atunci când e o afacere de familie, nu are cine să mai ţină magazinul deschis cât tu te relaxezi.

Iar faptul că te opreşti din lucru de fiecare dată când copilul are nevoie de tine, continuând-ţi treaba când momentul a trecut, mi se pare unul din cele mai grele lucruri din viaţa ta de mamă care lucrează de acasă. Frustrările pot apărea de ambele părţi, nu ai timp să îţi laşi totul în ordine pentru când te întorci şi nici pe cineva care să îţi continue munca. Iar unele lucruri pur şi simplu trebuie să aştepte. Şi copilul nu face parte din ele.

 

Dar, nu, nu aş schimba nimic la viaţa mea.

 

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație