Profil de mamă harnică: Irina Ţenovici, designer de haine fericite la Happy Friday

(Şi regină în regatul jucăriilor, Bebeloi.ro)

 

“Când lucrez pentru Happy Friday nu oftez, nu mă trezesc greu dimineaţa, nu vreau să ies cu prietenii, nu vreau să plec în vacanţă.”

 

Orice mamă ştie de câtă energie ai nevoie pentru a creşte un copil. Dar, ca să creşti şi două afaceri în timpul celor doi ani de stat acasă cu copilul, ai nevoie de o cantitate de energie dublată de pasiune şi piperată cu spirit practic. Irina Ţenovici, mama lui Vlăduţ, în vârstă de doi ani, ne povesteşte despre cum şi-a urmat pasiunea legată de modă şi a creat un brand de haine fermecătoare, Happy Friday, dar un mic paradis al jucăriilor de închiriat, Bebeloi.ro.

 

Ce făceai înainte să devii mamă?  

Înainte de a deveni mămica lui Vlad eram project manager la un site pentru femei. Lucram 10-14 ore pe zi. Uneori, vineri seara luam masa cu soţul meu şi cu prietenii noştri, mergeam la film o dată la câteva săptămâni şi la teatru o dată la câteva luni. Majoritatea weekendurilor erau rezervate pentru încărcarea bateriilor pentru o nouă săptămână de muncă. Cam asta era viaţa mea.

 

Cum ţi-a venit ideea unei afaceri de acasă? De ce o afacere cu haine prêt-à-porter?

Ideea o aveam de câţiva ani buni, însă nu am putut să o pun în practică din cauza lipsei de timp şi de energie. Hainele m-au atras dintotdeauna. De multe ori, prieteni şi colegi, atât fete cât şi băieţi, mi-au admirat cu voce tare ţinutele, mi-au spus că sunt inedite şi deosebite. Acest lucru m-a făcut să mă gândesc că poate am un instinct pe care pot să îl valorific. Mi-am propus ca în cei doi ani de stat acasă cu Vlad să pornesc două proiecte, Happy Friday şi Bebeloi.ro, care aparent nu au nicio legătură între ele. Happy Friday este o linie de haine casual, realizate din materiale din ţesături naturale, cu croieli lejere, dar feminine. Cel mai mult îmi place să creez rochii, pe care le poţi purta la birou într-o casual Friday, când ieşi cu prietenii în oraş sau la evenimente speciale, dacă vrei să porţi ceva inedit şi în acelaşi timp relaxat şi confortabil şi neapărat cu buzunare. Bebeloi.ro este un site cu jucării de închiriat, dar şi cu lucruri frumoase de cumpărat, precum păturici din bumbac, papuci din lână, toate realizate în Romania. Această idee ne-a venit mie şi soţului meu după ce am văzut cât de repede se plictiseşte Vlăduţ de jucării. Deşi citim zeci de review-uri înainte de a cumpăra o jucărie, Vlad ne face surpriza de a fi indiferent la anumite jucării care ar trebui să aibă succes garantat, sau invers, îi plac foarte mult niște jucării pe care nu le-am fi bănuit de vreun potențial ascuns.  Ne tot gândeam: “Ce bine ar fi să se poată testa o jucărie înainte de a o cumpăra”. De aici până la site-ul de închirieri nu a fost mult. Jucăriile pe care le avem sunt interactive şi educative. Sunt alese pe cât posibil să fie durabile, să nu se strice uşor, să nu aibă părţi care se pot pierde. Toate jucăriile sunt pozate cu ajutorul Ralucăi de la Micul Studio, o altă mămică cu o afacere proprie şi care lucrează de acasă. Astfel, ceea ce se vede în poză, se şi închiriază.

 

Nu ţi-a fost teamă să începi o afacere incertă din punct de vedere financiar?

Din nefericire, nu am renunţat la venitul cert, deoarece încă nu îmi permit acest lucru. A trebuit să mă întorc la jobul de project manager, însă mă ocup şi de cele două afaceri. O zi pe săptămână, în weekend, este rezervată pentru Happy Friday: aleg materiale, gândesc modele, actualizez site-ul sau răspund la mailuri. Am învăţat să valorific altfel timpul pe care îl am şi să fiu mult mai bine organizată. De Bebeloi se ocupă acum soţul meu, şi bineînţeles Vlad, care testează toate jucăriile.

 

Care a fost bugetul pe care l-ai alocat începerii unei afaceri proprii? A avut de suferit bugetul familiei?

Bugetul alocat pentru Happy Friday a fost de 6.000 Euro şi pentru Bebeloi de aproximativ 5.000 Euro şi în continuare investim în amândouă. Şi da, bugetul familiei a fost influenţat, în sensul că avem mult mai mare grijă la cheltuielile pe care le facem. Am restrâns ieşirile cu prietenii şi vacanţele, atât din cauza bugetului, cât şi din cauza lipsei de timp.

 

Care au fost primele reacţii din partea celor apropiaţi când le-ai povestit de ideea nebunească de a începe ceva nou, pe cont propriu?

Toţi prietenii m-au lăudat, m-au încurajat şi mi-au spus că îşi doresc tare mult şi ei să facă ceva din pasiune. Prietenele mi-au admirat creaţiile şi multe au şi cumpărat haine făcute de mine, ceea ce mă bucură enorm. Fără nicio excepţie, fiecare dintreprietenele mele care a purtat Happy Friday până acum mi-a spus că se simte deosebită, admirată şi chiar mai fericită.

Toţi părinţii care aud de ideea de a închiria jucării sunt încântaţi. Unii ridică din sprânceană şi întreabă ce se întâmplă dacă se strică, dar când vad ce jucării avem şi care este politica de închiriere, înţeleg că toată lumea are de câştigat din această afacere.

 

Care sunt pentru tine şi pentru familia avantajele faptului că te ocupi de o afacere proprie?

Ce pot să spun este că mi-am dat seama că, dacă fac ceva ce-mi place, simt o împlinire mult mai mare decât la orice job pe care l-am avut până acum. Când lucrez pentru Happy Friday nu oftez, nu mă trezesc greu dimineaţa, nu vreau să ies cu prietenii, nu vreau să plec în vacanţă. Simt o energie bună care-mi iese prin fiecare por, îmi place la nebunie să aleg materialele, să le pipăi, să le combin ca să creez ceva ce ştiu că va face pe cineva fericit în cele din urmă.

 

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație