Profil de mamă harnică: Maria Mihanţa, creatoarea papuceilor magici Tikki

“Tot timpul am în cap fluturaţi coloraşi, bufniţe brodate, dinozauri verzi, combinaţii de culori.”

 

Papuceii Tikki sunt visul oricărui picioruş de copil: au talpă moale şi flexibilă, au căptuşeală din cânepă care nu te lasă să transpiri şi sunt nemapomenit de simpatici. Aceşti papucei se nasc la Timişoara, din imaginaţia şi din mâinile Mariei Mihanţa, mămica harnică unui băieţel şi a unei fetiţe. Maria a dat la schimb IT-ul pe papucei magici şi cele 10 ore de muncă în faţa computerului pe timp frumos petrecut alături de cei doi copii ai ei.

 

-Cum ai pornit în aventura papuceilor Tikki?

-Am lucrat timp de cinci ani în domeniul IT, mai întâi pe poziţia de support engineer şi ulterior ca software consultant. IT-ul este un domeniu destul de rigid, se interacţionează foarte mult cu propriul computer şi se lucrează mult peste program. Ideea unei afaceri proprii a început să se contureze după ce am devenit mamă pentru prima oară. Maternitatea m-a schimbat profund, m-a făcut să-mi reevaluez priorităţile şi mi-a cam anihilat visurile de carieră. Tot ce îmi doream era să petrec timp cu puiuţul meu, să-l vad crescând, să-i fiu aproape când are nevoie, şi, mai ales, să am suficientă energie să mă joc cu el. Ştiam cum este să petreci 8-10 ore la birou, cu stres, cu management dificil, şi cum e să te întorci seara acasă epuizat, fără strop de energie, aşa că nu am mai vrut să mă întorc într-un asemenea mediu.

 

-Cum ţi-a venit ideea unei asemenea afaceri?

-Întâmplarea fericită care a schimbat cursul lucrurilor şi mi-a dat şansa să lucrez pe cont propriu a fost o pereche de botoşei de piele cu talpa moale, comandată on-line din SUA, când băieţelul nostru avea în jur de 10 luni (îl vedeţi înfofolit în fotografia făcută exact în acea perioadă). Atunci mergea de-a buşilea prin toată casă, pe gresie şi parchet. Nu voia să ţină mai nimic în picioare, cu şosetele aluneca, desculţ parcă nu-mi venea să-l las pentru că suprafeţele erau destul de reci, era iarnă. Astfel am ajuns să caut on-line nişte soluţii eficiente de a ţine bebeluşul încălţat, şi uite aşa am descoperit minunata lume a papuceilor din piele cu talpa moale, soft sole shoes. Am fost fascinată de cât pot fi de practici, frumoşi şi mai ales sănătoşi pentru copii. I-am comandat imediat, iar băieţelul nostru a fost atât de încântat de ei încât la un an şi câteva luni se încălţa singur. De aici şi până la colecţia proprie de papucei Tikki Shoes a fost un singur pas. Am învăţat să cos pe maşina manuală a mamei şi am făcut câteva încercări pe material textil, după care am trecut la piele. Deşi erau cusuţi neprofesionist, aveau succes la puiul meu, aşa că am continuat să-i perfecţionez. Am început să cred foarte tare în utilitatea papuceilor moi după ce am văzut diferenţa uriaşă între mersul copilului (aflat la primii paşi) în casă, şi mersul afară. În casă zbura cu papuceii lui de piele, iar afară se împiedica constant cu pantofiorii cu talpă rigidă. Mi-am dat seama cât este de important să creştem copiii în condiţii cât mai apropiate de cele naturale, iar unele invenţii precum talpa de cauciuc, menite să ii protejeze, le pot face de fapt mai mult rău.

La noi în familie, papuceii sunt folosiţi permanent – în casă, la grădiniţă, la bunica în grădină, pe aleea din faţa casei – cam oriunde se pot folosi. Îi iau în poşetă şi când mergem în vizită la prieteni.

 

-Nu ţi-a fost teamă să laşi un venit cât de cât cert pe un viitor incert din punct de vedere financiar?

-Atât eu, cât şi soţul meu eram convinşi că este de preferat să trăim mai modest, dar măcar unul dintre noi să fie disponibil pentru copii. Din momentul în care am renunţat la serviciu, soţul meu a devenit sprijinul unic al familiei, dar şi finanţatorul principal al afacerii. Multă vreme papuceii au fost pentru mine doar un hobby, un mod de a-mi consuma creativitatea, iar veniturile îmi permiteau mai ales să rulez marfa, adică să cumpăr altă piele şi să fac botoşei noi. Abia după ce a împlinit şi fetiţa noastră un anişor am început să iau în serios activitatea şi să o transform într-un mic business.

 

-Care a fost bugetul pe care l-ai alocat începerii unei afaceri proprii? A avut de suferit bugetul familiei?

-Afacerea noastră s-a dezvoltat atât de încet şi de natural încât nu am simţit vreodată că i-am alocat un buget. Primele bucăţi de piele le-am cumpărat cu suma de 200 de lei, maşina de cusut a fost cadou de la soacra mea. Astfel am creat primele perechi pe care le-am vândut prietenilor, foştilor colegi sau pe forumurile de mămici. Cu banii rezultaţi din vânzări am cumpărat un nou stoc de piele şi am făcut o altă tură de botoşei. Cheltuielile mai mari au fost direcţionate către magazinul online, designul făcut pe comandă, şi bineînţeles, spre două utilaje absolut necesare producției: o maşină de cusut industrială şi o ştanţă pentru tăiat pielea.

Însă tot timpul am mers cu paşi mici, am crescut natural, nu ne-am avântat mai mult decât cerea piaţa. Toate investiţiile iniţiale au fost făcute din economiile noastre şi în câteva luni am ajuns să mă autofinanţez.

 

-Sub ce formă legală ai ales să îţi desfăşori activitatea?

-Avem un SRL, dar momentan producţia nu este suficient de mare încât să ne permitem angajaţi, aşa că am decis să colaborăm cu o Persoană Fizică Autorizată (PFA) cu care avem un contrat de prestări servicii. Deşi manopera ne costă mai mult astfel, pentru noi este cea mai bună soluţie pentru că ne lipseşte de stres, şi în plus, plătim doar dacă producem.

 

-Care au fost primele reacţii din partea celor apropiaţi când le-ai povestit despre ideea nebunească de a începe ceva nou, pe cont propriu?

-Începând ca hobby, ideea mea nu a prea părut nebunească, mai toată lumea m-a încurajat, mi s-a spus că botoşeii sunt frumoşi şi practici şi că merită să mă ocup de ei. Nu cred, însă, că şi-au imaginat că poate deveni o afacere. Abia acum, când vânzările sunt constante şi avem distribuitori în ţară, conştientizează ca hobby-ul meu a devenit business. Evident că au fost şi încă sunt şi persoane sceptice, unii îmi spun că ei nu ar putea face aşa ceva, că simt nevoia unei siguranţe, şi mai ales, simt nevoia să aibă un timp clar alocat serviciului, după care vor să-şi vadă de viaţa lor.

 

-Care sunt pentru familia ta avantajele şi dezavantajele statutului de mamă care lucrează de acasă?

-Principalul avantaj este că ai un program flexibil, ceea ce este incredibil de util când ai copii mici. De exemplu, eu lucrez mai mult dimineaţa când sunt copiii la grădiniţă, la ora 16 merg să-i iau şi stau cu ei în parc, iar seara mă ocup de lucrurile gospodăreşti până vine soţul meu de la serviciu. După ce preia el copiii, mă pot ocupa din nou de activitatea mea. Apoi, afacerea proprie nu este foarte stresantă. Îmi organizez singură timpul şi ritmul în care pot lucra, dacă se întâmplă să fie bolnavi copiii le acord prioritate fără să dau explicaţii nimănui. Clar, fiind un business mic pot să impun eu ritmul. Sunt conştientă, însă, că o afacere adevărată îţi ocupă mult mai mult timp decât un serviciu simplu. Însă noi mai avem până acolo.

 

Comparând cu mediul IT, o altă faţetă pozitivă a activităţii mele de acum este interacţiunea cu oamenii. Vorbesc constant cu părinţii, primesc feedback de la ei, poze cu copiii încălţaţi în botoşei, am ocazia să aflu ce le place, ce le displace la produse, este o comunicare directă care îmi face mare plăcere. Iubesc lucrul acesta. Alt aspect pozitiv este partea de creaţie. Îmi place tare mult că pot crea modele originale, că am posibilitatea să le schimb, să le îmbunătăţesc, poate chiar să inovez. Partea artistică a business-ului este cea care mă stimulează cel mai mult: tot timpul am în cap fluturaşi coloraţi, bufniţe brodate, dinozauri verzi, combinaţii de culori, modele vesele şi atrăgătoare. Şi, deşi prietenii mei au impresia că lucrez tot timpul, eu nu simt decât că-mi folosesc imaginaţia. Mă simt bine, mă relaxează, şi de multe ori îi implic şi pe copii în partea de creaţie. Băieţelul nostru deja îmi sugerează ce combinaţii de culori sau modele i-ar plăcea.

 

Desigur, sunt şi dezavantaje. Ai nevoie de sprijin financiar pentru a putea începe, dar dacă se merge cu paşi mici, efortul este minim. Mai sunt şi perioade când suntem extrem de aglomeraţi, atunci când mergem la expoziţii tematice în ţară şi atunci trebuie să apelăm la ajutorul uneia dintre bunici. În producţie apar şi probleme destul de frustrante legate de calitatea şi diversitatea materiilor prime, poţi avea dificultăţi şi cu calitatea manoperei dacă nu ai noroc să găseşti oameni dedicaţi meseriei. Ah da, şi hârtiile, multe multe multe hârtii de completat lunar: rapoarte de producţie, situaţia materiilor prime, stoc etc.

 

În concluzie, eu le-aş îndemna pe mămicile care au un talent oricât de mic să şi-l fructifice, să aibă curajul de a merge pe cont propriu. Este greu la început, dar curând apar şi satisfacţiile! Şi cred că pentru mame este important să lucreze de acasă pentru a se simţi împlinite pe ambele planuri: personal şi profesional.

 

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație