Ce cadouri primesc copiii celebri?

Raluca Dumitrică
Căsuţa lui Suri Cruise
Căsuţa lui Suri Cruise, în valoare de 24.000 de dolari

Cadourile de sub brad: între un camion din plastic şi o căsuță (aproape) adevărată

Căsuţa lui Suri Cruise
Căsuţa lui Suri Cruise, în valoare de 24.000 de dolari

De câteva zile bune, toată lumea face liste detaliate, aşezate pe căprării, pentru perioada sărbătorilor. Unii întocmesc liste de ingrediente pentru meniul din zilele festive, alţii fac liste cu invitaţi la petreceri, iar alții (probabil că 99%) fac liste de cadouri pentru pus sub bradul de Crăciun.

Dar care au fost darurile ce s-au aflat până acum în agenda părinţilor celebri? Aflăm acum!

Cadouri de zeci de mii de dolari pentru Suri Cruise

Când te cheamă Suri Cruise, numărul cadourilor pe care te aştepţi să ţi le ducă Moş Crăciun este irelevant. Oricât de multe sau de puţine ar fi acestea, printre ele sigur se va afla acel dar frumos ambalat care va rupe gura târgului şi care îi va face pe alţi părinţii faimoşi să strângă de dinţi de ciudă că n-au avut ei primii ideea respectivă. Aşa a fost în urmă cu doi ani, când Suri a primit de la Moşul cel darnic un nemaipomenit cadou, în valoare de 130.000 de dolari. Acesta a constat într-un ponei real, o pereche de cercei cu diamante şi o grămadă de rochiţe semate de designeri faimoşi.

Anul trecut, în schimb, Moşul a fost „puţin mai strâmtorat” şi i-a adus micuţei Suri doar o căsuţă de joacă în mărime naturală şi de inspiraţie victoriană, a cărei valoare depăşea suma de 24.000 de dolari. Căsuţa, produsă de Sweet Retreat Kids, o renumită firma de profil din SUA, era racordată la reţeaua de apă şi de curent electric, şi se afla aproape de imobilul principal în care locuiau Suri şi mama sa, actriţa Katie Holmes.

Maşinuţe colorate pentru fetiţe năstruşnice

Dacă unii părinţi celebri cheltuie cu nemiluita pentru a-i umple sacul Moşului, alţi părinţi faimoşi de la Hollywood au hotărât să nu risipească banii pe tot felul de cadouri extravagante şi au mers pe mâna darurilor ancorate în lumea oamenilor obişnuiţi.

Astfel, simpatica Pink a decis să îi cumpere fetiţei sale, Willow, o maşinuţă simplă, din plastic colorat, pe care soţul său a lipit tot felul de abţibilduri şi cu care fetiţa a făcut pe urmă câteva drumuri haioase prin cartier. Un mijloc de deplasare viu colorat a fost şi alegerea actorului Charlie Sheen, fostul soţ al lui Denise Richards, care i-a pus mezinei sale sub bradul de Crăciun o maşinuţă roşie cu mâner, spre încântarea celei mici.
Tot nişte cadouri mai puţin costisitoare a hotărât să cumpere şi Kate Gosselin, mama faimoasă care a adus pe lume gemeni şi sextupleţi, care a decis să le cumpere într-unul dintre anii precedenţi câte o jucărie Furby celor opt copilaşi ai săi.

Sotul lui Pink si cadoul
Soţul lui Pink, pregătind cadoul pentru Willow

Vedete cu picioarele pe pământ

Se pare că vedetele cu picioarele pe pământ care nu lichidează contul din bancă pentru a le cumpara copiilor lor cadouri de Crăciun este în creştere, totuşi. Celebrul cuplu Angelina Jolie – Brad Pitt, părinţii a şase copii, au ales anul trecut să îi pună Moşului în desagă nu cadouri palpabile, ci călătorii minunate în jurul globului.

Considerând că banii sunt mai bine cheltuiţi astfel, cele două staruri optat pentru această variantă deoarece au considerat că aşa cei mici îşi pot îmbogăţi bagajul cultural, pot cunoaşte oameni diferiţi, din ţări diferite, şi pot interacţiona cu lumi diverse, pe care alţi copii le văd doar în cărţi şi la televizor.

Dar, ca să nu strice, totuşi, magia găsirii cadourilor sub brad, Angelina şi Brad au recunoscut că pun mici pacheţele cu surprize sub pom, în care se regăsesc jucării şi tot felul de articole din seria Harry Potter, dar şi piese de colecţie ale cluburilor sportive celebre de pe mapamond.  Printre acestea, FC Liverpool, una dintre echipele preferate ale cuplului Brangelina.

Planurile de anul acesta sunt secrete!

Chiar dacă nu mai este multă vreme până la Crăciunul de anul acesta, majoritatea starurilor au preferat să păstreze tăcerea în ceea ce priveşte lista lungă a Moşului, ca să nu strice surprizele minuţios planificate. Singura care „a dat din casă” a fost actriţa Amy Adams, care a declarat că fetiţa sa Aviana, în vârstă de trei ani şi jumătate, îşi doreşte de Crăciun exact ceea ce îşi doresc aproape toţi copiii de pe glob, respectiv jucării.

Printre cadourile de sub brad, Aviana ar vrea să găsească o păpuşă Ariel şi un scuter în miniatură, cu care să facă ture prin casă şi prin curte.

 

Copiii voştri ce îşi doresc de Crăciun?

 

Foto: zimbio.com, nydailynews.com, twitter.com.

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa