Mamele designer şi reţeta echilibrului între familie şi job

Raluca Dumitrică
Stella McCartney
Stella McCartney, alături de soţul său, Alasdhair Willis
Victoria Beckham
Victoria Beckham, cu unul dintre cei trei baieţi ai săi

Cu unul, doi, trei sau chiar patru copii, mamele designer par neobosite

Le admirăm creaţiile purtate de celebrităţi şi oftăm la vederea produselor lor expuse în rafturile magazinelor, fără să ştim că în spatele numelor de designer se ascund mame neobosite, care se împart între familie şi job. Victoria Beckham, Stella McCartney, Phoebe Philo sau Sarah Burton sunt doar câteva dintre aceste mame aplecate spre frumos, ale căror minţi artistice dau naştere atâtor minunăţii.

Victoria Beckham, din succes în succes

Una dintre cele mai renumite prezenţe feminine din domeniul fascinant al modei este nimeni alta decât Victoria Beckham. Viaţa fostei Spice Girl a fost mai ceva ca o poveste, iar viitorul se anunţă la fel de fantastic. Provenind dintr-o familie cu posibilităţi materiale ridicate, Victoria s-a prezentat la audiţiile pentru înfiinţarea unei noi trupe de fete, după ce a văzut anunţul cu pricina într-o revistă de profil, dedicată industriei artistice din Marea Britanie. A fost admisă, urmând să fie cunoscută în cadrul formaţiei sub titulatura de Posh Spice, iar de aici şi până la succesul fulminant de care a avut parte în calitate de membră a celei mai faimoase trupe pop de fete din istoria muzicii (discurile formaţiei s-au vadut în peste 80 de milioane de exemplare) n-a fost decât un pas. Notorietatea i l-a adus în cale şi pe cel care avea să-i devină soţ, fotbalistul David Beckham, cei doi căsătorindu-se în anul 1999 într-o ceremonie care a suscitat interes imens din partea presei şi a publicului.
Polivalenta Victoria n-a rămas cantonată în lumea muzicii, ci a intrat şi în teritoriul filmului şi al modellingului, urmând ca în 2004 să acceseze şi zona designului vestimentar, care i-a adus un succes neaşteptat. În acel an, doamna Beckham a conceput o într-o ediţie limitată o linie de jeans, experienţa deschizându-i apetitul pentru acest segment artistic. Reţeta succesului a continuat în 2006, când şi-a lansat propria linie de denim, în timp ce în 2008 a debutat la Săptămâna Modei la New York cu prima sa colecţie prêt-à-porter, ce a fost primită cu încântare de critici.
Victoria este mama a patru copii, trei băieţi, Brooklyn Joseph, Romeo James şi Cruz David, şi o fetiţă, Harper Seven. Deşi pe culmile gloriei şi o persoană foarte echilibrată, Victoria a declarat că stilul său de viaţă complex a făcut-o de multe ori să aibă un sentiment de vinovăţie în momentul în care a plecat de acasă către serviciu, punându-se în pielea altor milioane de mame care fac şi simt acelaşi lucru în fiecare zi.

Aşchia nu sare departe de trunchi

Nu putem să negăm faptul că numele McCartney n-a fost de bun augur pentru Stella, cea de-a doua fiică a legendarului Paul McCartney, a cărui existenţa va fi indisolubil legată de cea a trupei The Beatles. Cu un aşa tată celebru, nu e de mirare că Stella a fost de mică familiarizată cu lumea artistică, iar simţul creativ de care au dat dovadă ambii săi părinţi (mama Stellei a fost Linda McCartney, fotograf şi muzician, care a activat profesional alături de soţul său) i s-a transmis şi ei. Pasionată încă din copilărie de design, Stella a făcut un internship la celebrul brand Christian Lacroix pe când avea 16 ani, iar după teminarea liceului a urmat cursurile celebrei instituţii Central St. Martins din Londra. În 1997, la doi ani după ce a absolvit facultatea, a fost numită în fruntea departamentului de creaţie al casei Chloe. Decizia a stârnit controverse la vremea respectivă, unul dintre critici fiind însuşi Karl Lagerfeld, cel care deţinuse acel job până la momentul cu pricina. În pofida părerii acestuia, în cei patru ani de activitate munca Stellei s-a bucurat de succes comercial şi de aprecieri din partea publicului larg şi a specialiştilor.

Stella McCartney
Stella McCartney, alături de soţul său, Alasdhair Willis

În 2001, fiica lui Paul McCartney a pornit pe cont propriu şi şi-a deschis propria casă de modă, iar succesul a fost instant. Pe lângă activitatea profesională remarcabilă, Stella se mândreşte cu cei patru copii ai săi, doi băieţi, Miller Alasdhair James şi Beckett Robert Lee, şi două fete, Bailey Linda Olwyn şi Reiley Dilys Stella, care îi oferă echilibru şi o continuă sursă de fericire, dar şi de inspiraţie pentru munca sa.

Şi familie, şi carieră

De la Stella trecem la prietena sa şi cea care i-a urmat în 2001 la conducerea departamentului creativ la Chloe, Phoebe Philo. Discretă, deşi celebră, Phoebe este astăzi designer al brandului Celine şi mama a trei copii. Nu o dată Philo a declarat că, deşi îşi adoră jobul, familia este prioritatea sa, iar rolul său este să îşi ştie copiii şi căminul în siguranţă. Acesta a fost şi unul dintre motivele pentru care sarcina cu bebe trei a împiedicat-o să pună pe roate show-ul de toamnă/iarnă 2012 Celine, concentrându-se pe o prezentare intimă, spre tristeţea fanilor brandului. Coincidenţă sau nu, dar aproape după aceeaşi reţetă au funcţionat lucrurile la începutul anului trecut şi cu Sarah Burton, designerul brandului AlexanderMcQueen, care, însărcinată cu gemeni la momentul respectiv, a preferat să organizeze o defilare cu uşile închise, pentru a evita stresul organizatoric şi presiunea paparazzilor prezenţi la Săptămâna Modei de la Paris.

Mame active sunt şi designerii Rachel Roy, care are 2 fetiţe, Monique Lhuillier, mama unei fete şi a unui băiat, Tory Burch, mama a 3 băieţi, sau Roksanda Ilinčić, mama unei fetiţe în vârstă de aproape 3 ani. Cu familii frumoase, vieţi echilibrate şi cariere în continuă creştere, aceste mame ne inspiră şi ne fac să avem sentimente de admiraţie pentru ele, poate chiar mai puternice decât pentru creaţiile lor.

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa