Cu drag, despre părinții noștri (1)

Amintiri din copilarie cu parintii nostri

Amintiri din copilarie cu parintii nostriMoștenirile adevărate se păstrează în suflet

Am tot scris despre părinții noștri și despre așteptările reciproce pe care le avem unii de la alții, despre diferențele dintre tinerețea lor, trăită sub comunism, și tinerețea noastră plină de libertăți. Dar nu am scris despre ce făceau ei extraordinar când eram noi mici (sau ce ni se părea extraordinar) și despre toate lucrurile pentru care le suntem recunoscători.

Să încep chiar eu: un lucru foarte important pentru care îi apreciez pe ai mei este că m-au lăsat să îmi aleg singură drumul. În ciuda tuturor războaielor pe care le voi avea, sunt convinsă că îmi voi încuraja copilul să fie independent și să fie… el. Dar acesta este doar un exemplu, sunt multe lucruri bune pe care le-am preluat de la părinții mei și pe care îmi propun să le duc mai departe. Și, cum fiecare familie are istoria ei, vă propun să urcăm în mașina timpului alături de prietenele mele, să le citim poveștile și să conturăm cu nostalgie portretul unei generații. Iar apoi să punem repejor mâna pe telefon și să sunăm “acasă”.

“Mama mi-a explicat cum se fac copiii fără să bage frica în mine.”

Alina: Mama ne cânta: în mașină, pe munte sau când ne plictiseam să așteptam ceva. Acum realizez că o făcea foarte prost, dar atunci mi se parea cea mai bună voce din lume; păstrez momentele acestea undeva bine ascunse. Eu nu i-am cântat copilului meu decât noaptea când orice altceva nu îl liniștea, și atunci șoptit sa nu mă audă cineva. Odată el mi-a cerut să cântăm împreună “Nu mi-e frică de bau-bau”, și deși îmi dădeam seama că vocea mea sună oribil, lui i-a plăcut foarte mult. Cred că voi repeta experiența, de câte ori îmi va cere. Alt lucru pentru care îi sunt recunoscătoare mamei mele este că am avut parte de educație sexuală în familie, ceea ce era destul de rar pe vremea aia. Mama mi-a explicat despre menstruație și cum se fac copiii, despre contracepție și avort fără să bage frica în mine. Ea m-a învățat cum să mă epilez și mi-a cumpărat primul deodorant. Din clasa întâi am avut petrecere de ziua mea în fiecare an, indiferent cât de greu am dus-o cu banii, și concedii la fel (au fost ani în care am stat în gazdă și mama gătea pentru patru persoane când veneam de la plajă, dar noi, copiii, eram în vacanță și nu aveam altă treabă decât să ne distrăm). Nu mi-au spus niciodată nimic despre prietenele mele sau iubiții mei, nici după ce mă despărțeam de ei. Nu știu cum își dădeau mereu seama (încă o fac) când treceam printr-o perioadă mai grea. Eu sunt terifiata ca nu o să pot fi alături de copilul meu atunci când va avea nevoie, fără să mă bag în sufletul lui aiurea.

La noi în casă se mânca foarte sănătos (exagerat aș zice), dar nu se refuza un carton de prăjituri de cofetărie aduse în vizită. Masa era facultativă, nu obligatorie, fiecare mânca după cum îi spunea corpul, dar duminica la prânz stăteam cu toții la masă.

Părinții m-au învățat să fac o groază de chestii, de la făcut mâncare, cârpit haine, până la schimbat garnitura la robinet, făcut grătar. Tata m-a învățat cum să urc și să cobor o pantă, să pun un cort, sa aranjez hainele în rucsac astfel încât să îmi fie confortabil la cărat, să am la îndemână tot ce aș avea nevoie și să nu se ude hainele (eram singura din tabără care avea haine uscate după mers prin ploaie o jumătate de zi în Apuseni). Mama m-a învățat cum poți face dintr-o singură rață o masă de revelion. M-au dus la cinema, la teatru, la balet, ca să știu și eu ce sunt alea. Și aveam banii casei pe mână pentru eventualele cozi care apăreau.

Mi-aș dori să fac o scrisoare cu toate acestea și să le-o dau părinților mei…

“Am știut că ei sunt mereu, necondiționat, în spatele nostru…”

Mădălina: Ai mei jucau cu noi șah, rummy, cărți, drichea, bob, tot felul de jocuri de prins și alergat. Maică-mea mi-a insuflat organizarea ei, pur și simplu am preluat-o fără nicio intenție de a mă educa în acest sens. Și, cel mai important, nu ne-au impus să facem în viață ce nu au făcut ei, ne-am ales singuri prietenii, soții, cariera, drumul, știind că ei sunt mereu, necondiționat, în spatele nostru. Au fost foarte relaxați cu școala, luam note bune pentru că așa voiam eu. Ar fi bine să fiu și eu în stare să îmi cresc copiii în modul acesta.

“De ziua mea, primeam de la ai mei cel puțin o carte.”

Andreea: Mama îmi cânta și îmi spunea povești. Și tata îmi explica tot feluri de lucruri istorice interesante și îmi recomanda ce cărți să citesc. Și cea mai mișto chestie pentru mine: în fiecare an, de ziua mea, primeam de la ai mei cel puțin o carte. Oricum îmi cumpărau cărți și fără nicio ocazie, pur și simplu pentru că adoram să citesc, lucru insuflat tot de ei. A! Și mama mirosea așa de frumos! Iar când avea timp, ne desena și ne făcea tot felul de chestii: de la rochițe de păpuși până la păpușele de cârpă. Sper să o “corup” la un atelier de făcut papuși și hăinuțe când vor crește nepoatele ei.

“Mama îmi făcea fuste cât de scurte și de ciudate voiam eu.”

Mira: Ai mei ne-au plimbat mult pe munți și dealuri, ne-au scos cât de mult posibil în natură, chiar dacă am stat tot timpul numai la oraș. Mi-aș fi dorit să-i pot oferi băiatului meu același stil de viață. M-au lăsat să încerc tot felul de sporturi mai mult sau mai puțin potrivite: judo, tenis de masă, badminton, volei, handbal… Ne-au dus în fiecare an la mare, deși mama are alergie la soare. S-au jucat mereu cu noi și i-am simțit implicați. Singurul lucru pe care nu aș vrea să îl preiau de la ei e reticența în a-și exprima în cuvinte sentimentele și dragostea (nu știu dacă i-am auzit de 10 ori spunându-mi “te iubesc” și nici eu nu le pot spune lor, nu îmi vine). Altfel, tata ne meșterea tot ce ne trecea prin cap, mama îmi făcea fuste cât de scurte și de ciudate voiam eu. Ne-au luat multe cărți, iar consecința e că am ajuns redactor de carte. Au avut încredere în noi și ne-au dat libertatea pe care eu nu mă văd acum în stare să i-o dau copilului meu, cel puțin nu fără să îmi simt inima cât un purice. Sunt convinsă că au stat și ei așa, când am crescut îi găseam treji în miez de noapte când veneam acasă de pe la vreun chef. Dar au fost capabili să-și depășească temerile, ceea ce îmi doresc să fac și eu.

“Mama a spus doar lucruri pozitive despre fetele ei.”

Adela: Mama niciodată nu s-a plâns de noi, întotdeauna a spus doar lucruri pozitive despre fetele ei. Și nu au comentat niciodată notele pe care le luam, e drept că erau bune, dar, când veneam cu 10 tata zicea: “Bravo, dar să știi că nu trebuie să iei 10 mereu!” Și tot tata, de pe la 13 ani, mă lua la cross-uri de două ori pe săptămână. Îmi plăcea! Cât îi sunt de recunoscătoare pentru asta… Hmm, ar trebui să le spun chestiile astea!

Va urma!

Să ne reamintim și de această frumoasă declarație de iubire pentru o mamă minunată, scrisă de fiica ei, Alexandra Coliban.

Voi pentru ce lucruri frumoase le sunteți recunoscători părinților voștri?

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație